Linkuri accesibilitate

Comunism, antisemitism, negaționism


Odată cu deplina rusificare a bolșevismului sub Stalin, antisemitismul a devenit parte a ideologiei oficiale, sub numele de anti-cosmopolitism și, după 1948, de anti-sionism. În regimurile comuniste europene, mai ales în ultima perioadă a vieții lui Stalin, antisemitismul (explicit sau camuflat) a fost o armă din arsenalul propagandistic. Menționez campaniile împotriva „cosmopolitismului lipsit de rădăcini”, procesul medicilor, procesul Comitetului Evreiesc Antifascist, procesul Slánský, procesele din România împotriva liderilor sioniști. Este suficient să citești ultimul capitol al cărții lui Timothy Snyder (profesor la Yale), Bloodlands: Europe between Stalin and Hitler (Basic Books, 2010, trad. rom., Humanitas, 2012) pentru a te lămuri.

Privitor la rolul evreilor în mișcările radicale de stânga, sugerez cartea lui Yuri Slezkine (profesor la Berkeley), The Jewish Century. Dar a existat o atracție a unor evrei către fascismul italian (nu către nazism). Cartea Martei Petreu, Diavolul și ucenicul său, documentează tulburător cazul Mihail Sebastian. În Italia, au existat evrei în mișcarea fascistă, până în momentul când Mussolini a adoptat legi rasiste de inspirație nazistă (vezi cartea lui Alexander Stille, Benevolence and Betrayal). Fondatorul Cekăi a fost polonezul Felix Dzerjinski. Fanny Kaplan, cea care a tras în Lenin în 1918, era o socialist-revoluționară de origine evreiască. Leninismul a fost/este o doctrină politică născută din sinteza dintre tradiția radicalismului nihilist rus și o interpretare sui generisa marxismului, o teorie politică vestică.

În România, antisemitismul a fost recuperat de ideologia comunistă pe fondul despărțirii de Moscova și al „etnicizării” comunismului autohton. Procesul a început sub Dej, a fost definitivat sub Ceaușescu prin politica de cadre dirijată de Elena Ceaușescu și Emil Bobu. Pe lângă vânzarea evreilor, regimul întreținea și încuraja o propagandă virulent antisemită, în special prin revista Săptămâna. Volumul de poeme huliganice Saturnalii de Corneliu Vadim Tudor a provocat reacții puternice din partea unor intelectuali români (îi amintesc aici pe N. Manolescu, Mircea Zaciu, E. Simion, E. Jebeleanu, Geo Bogza, Al. Paleologu, G. Macovescu, Norman Manea, care au protestat în cadrul discuțiilor din Uniunea Scriitorilor), ale Comunității Evreilor (prin rabinul-șef Moses Rosen) și pe plan internațional. În acea perioadă, dr. Michael Shafir, analist principal la Radio Europa Liberă, a publicat un important studiu intitulat Anti-Semitic Formations among Romania’s Communist Intellectualsîntr-o respectată revistă academică din Statele Unite.

Forma mentisa lui Hitler a prins ființă la Viena, în anii dinaintea Primului Război Mondial, deci înainte de luarea puterii, în 1917, de către bolșevici. Cartea Brigittei Hamann, Hitler’s Vienna, oferă o analiză impresionantă a acestui cadru impregnat cu fobii, anxietăți și resentimente. Parte din antisemitismul național-socialist venea pe linia wagneriană, Wagner însuși a fost inițial un om de stânga, cu simpatii socialiste (vezi Marc A. Weiner, Richard Wagner and the Anti-Semitic Imagination, University of Nebraska Press, 1995). Hitler a preluat de la Wagner conceptul evreului ca agent al disoluției.

Ideea, puternic contestată în istoriografia contemporană, că antisemitismul nazist, cu a sa consecință supremă, Holocaustul (asasinarea sistematică a unei întregi populații definită prin criterii ideologic-rasiale, folosindu-se întreaga forță a unei supraputeri militare și industriale), ar fi fost un răspuns la o imagine înfricoșătoare (Schreckbild) privind posibilele masacre comuniste îi aparține, în mare măsură, lui Ernst Nolte. Discut subiectul în cartea mea The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century(University of California Press, 2012, trad. rom., Humanitas, 2013). Nolte nu a propus o perspectivă negaționistă, dar teza sa (nexus-ul cauzal) poate duce spre revizionism (lucru observat de François Furet în corespondența purtată cu istoricul german și tradusă în românește).

Cât privește negaționismul, el reprezintă cea mai abjectă formă de obscenitate. Aici nu e vorba de „corectitudine istorică”, ci de ceea ce Hannah Arendt definea drept little verities of fact/micile adevăruri factuale. Cei care neagă amplitudinea (ba chiar și existența) Holocaustului ori îl compară cu catastrofe naturale ignoră intenționalitatea crimei (la fel și în cazul Gulagului). Cele două încarnări ale Răului radical nu au fost „accidente naturale” precum tsunami-ul din Japonia ori cutremurul din Chile. Istoricul francez Pierre Vidal-Naquet i-a numit, pe drept cuvânt, pe negaționiști asasinii memoriei. A nega existența camerelor de gazare nu este o poziție științifică, ci un act menit să submineze fundamental comunitatea democratică prin invocarea argumentului libertății de exprimare. Este absolut irelevant dacă acela care o face este de origine evreu, francez de bonne souche, precum Robert Faurisson, român, polonez, italian, sau orice altceva.

Vezi comentarii (1)

Acest forum a fost închis
XS
SM
MD
LG