Linkuri accesibilitate

Consultări şi negocieri intense pentru a evita dizolvarea legislativului


Parlamentul Republicii Moldova
Parlamentul Republicii Moldova

Tratativele sunt purtate atât de PSRM şi Blocul ACUM, cât şi de socialiști cu democrații aflați la guvernare.

În plină lună a patra de la alegeri, în prag de vară, în formarea noii guvernări par să înceapă să se miște lucrurile. PAS, partidul Maiei Sandu, a spus miercuri că ar putea accepta unele condiții de colaborare ale socialiștilor, o idee confirmată la scurt timp în formă ușor diferită și de PPDA. Cât de productivă ar putea fi această deschidere, venită la doar câteva zile după o triplă vizită la Chișinău a unor emisari ai partenerilor externi ai Moldovei​.

Un rezumat cronologic al evenimentelor de astăzi e următorul: Andrei Năstase nu apucase bine să reacţioneze la decizia de ieri a Maiei Sandu că o sprijină pe Grecianîi, că socialiştii au părut să semnaleze că ar vrea mai mult, inclusiv câteva portofolii ministeriale.

Sandu s-a declarat nedumerită pentru că înţelegerea la care ar fi căzut de acord în ajun cu socialiştii ar fi fost pentru un Guvern în totalitate al Blocului ACUM, nicidecum şi cu socialişti în el.

„Sprijinul pentru un preşedinte de Parlament din partea PSRM se întâmplă doar dacă avem un Guvern asumat ACUM. Dacă lucrurile s-au schimbat - asta este realitatea şi toată lumea o să vadă faţa adevărată a socialiştilor”, ne spunea Maia Sandu într-un interviu, azi, după anunţul socialiştilor.

Între timp, Năstase a anunţat că va vota şi el pentru speakerul socialist, cu condiţia că va primi de la PSRM garanţii în scris pentru votul ulterior al pachetulului antioligarhic şi al Guvernului ACUM.

Prin gestul său de miercuri seară, când a decis, fără consultarea în prealabil a partenerilor din Platforma DA, că renunţă la revendicarea întregului Bloc de a deţine temporar conducerea Parlamentului, Maia Sandu şi-a atras critici atât din partea oponenţilor, cât şi a partenerilor, dar şi o mică demonstraţie astăzi la sediul partidului, în care i s-a imputat că-şi încalcă angajamentul în faţa alegătorilor de a „nu colabora cu partide oligarhice şi anti-europene”.

Unii au spus că e „împotriva firii” unui partid pro-european să cadă la o înţelegere cu o formaţiune pro-rusească, căreia să-i lase tocmai două funcţii importante în stat. Alţii au atenţionat asupra pericolului unei trădări din partea socialiştilor, care ar putea, după ce obţin funcţia de speaker, să intre din nou în cârdăşie cu democraţii.

„Noi facem tot posibilul ca să le permitem oamenilor să răsufle uşurat că au scăpat de Plahotniuc. Dacă preţul pentru a avea un Guvern pro-european asumat de ACUM este să votăm pentru un preşedinte de Parlament de la PSRM, dacă nu este altă soluţie mai bună, atunci suntem gata să ne asumăm toate riscurile”, a replicat Maia Sandu.

Un gest de sprijin pentru decizia ambelor componente ale Blocului ACUM a venit astăzi de la Partidul Popular European, care a spus, într-un comunicat trimis la Chişinău, că este o decizie dificilă, dar „curajoasă”, pentru că presupune multe riscuri, însă nu mai mari decât cel „de a-i permite lui Plahotniuc să controleze și să distrugă în continuare Moldova”.

Cele câteva portofolii în executiv pe care le pretind socialiştii sunt externele, internele, apărarea şi reintegrarea şi socialiştii vor mai încerca, aşa cum au anunţat ultima dată, să-i întoarcă lui Igor Dodon împuternicirile pierdute pe durata coabitării cu guvernarea democrată.

Înainte de a-şi convoca partidul, mâine, pentru o decizie finală în legătură cu negocierile cu ACUM, socialiştii au de gând să se întâlnească şi cu democraţii, care, aşa cum se ştie, le trimiseseră o invitaţie la negocieri săptămâna trecută. Nu se ştie dacă această întâlnire a şi fost programată.

Igor Dodon, care astăzi mai era în Rusia, a vorbit la o reuniune economică la Sankt Petersburg şi a descris situaţia politică din R. Moldova ca fiind foarte aproape, la distanţă de doar câteva zile, de crearea unui Guvern. „Avem o şansă reală să reuşim”, a spus Igor Dodon, care a mai afirmat că va fi un executiv care să ducă o politică echilibrată între Est şi Vest.

Între timp, Maia Sandu promite că, dacă ajunge în fruntea executivului, va reuşi să restabilească finanţarea europeană: „Am discutat cu reprezentanţii Bruxelles-ului şi am toată certitudinea că noi foarte repede putem să restabilim finanţarea externă. Aceasta va fi cea mai serioasă dovadă că este un guvern pro-european, care are credibilitate la Bruxelles”, a afirmat ea.

Previous Next

XS
SM
MD
LG