Linkuri accesibilitate

Consumatorii casnici din R. Moldova vor utiliza în premieră gaze din SUA


Primul vas cu gaze naturale lichefiate din Statele Unite ale Americii a ajuns la terminalul Alexandroupolis din Grecia. SA „Energocom” are pe acest vas o încărcătură de testare de 2,6 milioane de metri cubi de gaze.
Primul vas cu gaze naturale lichefiate din Statele Unite ale Americii a ajuns la terminalul Alexandroupolis din Grecia. SA „Energocom” are pe acest vas o încărcătură de testare de 2,6 milioane de metri cubi de gaze.

Timp de două zile, pe 1 și 2 aprilie, consumatorii casnici din R. Moldova vor utiliza în premieră gaze din SUA. Este vorba despre un volum de testare cu gaze naturale lichefiate (LNG), importate de Energocom prin terminalul Alexandroupolis din Grecia, dat recent în exploatare.

„În total, sunt circa 28 mii MWh, ceea ce constituie echivalentul a 2,6 milioane metri cubi de gaze. Sunt gaze necesare consumului curent, iar prețul este unul competitiv. Dacă vom agrea o formulă de continuare a acestei colaborări, vom anunța cetățenii în termeni proximi”, spune Victor Bânzari, directorul interimar Energocom.

Bânzari a precizat că diversificarea surselor de gaze va fortifica securitatea energetică a țării, pregătind operatorii de pe piață de orice evoluții, mai ales că la sfârșitul anului 2024 expiră contractul de tranzit a gazelor rusești prin Ucraina, iar țara vecină a anunțat că nu va negocia o prelungire.

Gazele naturale lichefiate (LNG), o alternativă a celor rusești, sunt lichefiate la temperaturi joase, transportate pe mare și apoi regazificate.

Energocom a început colaborarea cu compania grecească DEPA în luna aprilie 2023. Pe 30 noiembrie, cele două companii au semnat un memorandum de înțelegere, prin care și-au exprimat angajamentul „de a intensifica cooperarea în ceea ce privește furnizarea de gaze naturale, inclusiv a gazelor naturale lichefiate”. Anul trecut, compania grecească a câștigat mai multe licitații publice pentru livrarea de gaze în Republica Moldova, atât pentru consumul curent, cât și pentru stocare în depozite.

R. Moldova, Ucraina și Slovacia au aderat la coridorul vertical de transport al gazelor naturale, alăturându-se Greciei, Bulgariei, României și Ungariei. Operatorul sistemului de transport al gazelor naturale din R. Moldova, Vestmoldtransgaz, a semnat un memorandum în acest sens, pe 19 ianuarie, la ședința ministerială privind Conectivitatea Energetică în Europa Centrală și de Sud-Est (CESEC) de la Atena.

Anunțat pentru prima dată în 2016, coridorul vertical va fi integrat acum în gazoductul transbalcanic și va permite transportul gazelor naturale din Grecia către R. Moldova și către depozitele subterane din Ucraina. Gazoductul poate transporta acum atât gazele naturale din Azerbaidjan, cât și gaze lichefiate de la terminalele Revitus și Alexandroupolis din Grecia.

Istoric, gazoductul transbalcanic transporta gaze rusești către Balcani prin Ucraina, R. Moldova și România. În 2020, însă, Rusia a direcționat livrările spre țările din Balcani prin gazoductul Turkish Stream.

  • 16x9 Image

    Eugenia Apostu

    Visul meu a fost să ajung la radio și am ajuns în 2008. Pe parcursul a 15 ani am combinat munca de la radio cu cea de la televiziune, iar în luna mai 2023 am venit la Europa Liberă, unde sunt reporteră pe domeniul drepturilor omului.

XS
SM
MD
LG