Deținător al mai multor documente din perioada în care au fost constituite entitățile comerciale din domeniul gazelor, Tudor Șoitu a povestit în podcastul Europei Libere „În esență...” cum acestea au fost create, fără ca să fi fost luate la evidență toate gazoductele. În plus, potrivit lui Șoitu, valoarea unor gazoducte a fost diminuată, iar în cazul altora a fost majorată pentru a favoriza o anumită parte.
În cazul Gazsnabtranzit [creată în 1995] – predecesoarea companiei Moldovagaz [creată în 1998] – actele, spune Tudor Șoitu, nu au fost publicate în Monitorul Oficial, astfel că, în lanț, valoarea acestora și a celor care au urmat este nulă.
Tudor Șoitu mai afirmă în podcast că cei care au fondat companiile respective au luat „din pod” multe dintre datele pentru participația părților.
Înregistrarea acelor acte în instituțiile statului poate fi calificată drept „o crimă”, crede Tudor Șoitu.
- Te-ar putea interesa și: Cum ajung gazoductele construite pe bani publici la Moldovagaz, compania fiică a gigantului rus Gazprom
Într-o „notă informativă” din 1998, înainte de constituirea SA Moldovagaz, se constata ca fiind „nelegitimă cota întreprinderii ruse Gazprom în capitalul statutar prin datoriile R. Moldova pentru gazul livrat în 1994”. Autorii documentului notau, acum 25 de ani, că era „fictivă” cota întreprinderii ruse. În consecință, nu puteau fi emise acțiuni, deoarece „nu exista bază financiară.” Cu toate acestea, întreprinderea mixtă moldo-rusă a fost constituită și înregistrată.
Ex-vicepreședintele Curții de Conturi, Tudor Șoitu, consideră că R. Moldova poate să-și recapete dreptul de proprietar asupra rețelelor de transport a gazelor.
Chestiuni discutate în podcast:
- Cum în anii '90 s-a făcut împărțeala în sectorul de gaze, în situația în care acesta a fost naționalizat prin decret prezidențial?
- Cum Gazprom a intrat „în joc” și cum au fost transmise separat rețelele de gaze ale celor cele două maluri ale Nistrului?
- Cum s-a diminuat valoarea rețelelor de gaze și a magistralelor.
- Cine și în ce circumstanțe a mers în Rusia să „rezolve” problema gazoductelor moldovene?
- Ce efect au actele de constituire a companiilor moldo-ruse, dacă nu au fost publicate în Monitorul Oficial, și ce abateri au fost comise de la Legea cu privire la investiții?
- Cum a ajuns Gazprom să controleze Consiliul de supraveghere al Moldovagaz?
- Poate R. Moldova (re)deveni proprietar al rețelelor de transport al gazelor?