Despre problemele cu care se confruntă presa în România şi Republica Moldova.
Cristina Lupu: „În partea asta a noastră de lume avem și amestecul politicului în politicile editoriale, avem și foarte multă decredibilizare care vine din implicarea politicului și în același timp, de foarte multe ori, și prin contribuția proprie a jurnaliștilor, dar și o lipsă de finanțare sistemică. Dacă în Vest, în continuare, oamenii încă cumpără publicații, dacă oamenii încă înțeleg de ce este important să plătească pentru conținut, dacă vor să aibă conținut de calitate, atunci în partea noastră de lume, în România și în Republica Moldova este foarte greu să le mai spui oamenilor să cumpere conținut, să plătească pentru jurnalism.”
Europa Liberă: Şi mai este în aceste condiţii jurnalismul credibil? Ce i-ați spune cetățeanului?
Cristina Lupu: „I-aș spune cetățeanului ce-i spun de fiecare dată când am ocazia, că dacă vor conținut de calitate trebuie să plătească pentru el, pentru că știrile nu se adună singure, informația nu apare de la sine în ziar, pe site sau la televizor, asta presupune muncă. Răspunsul lor este „da, dar nu există publicitate?”. Eu cred că este treaba noastră de profesioniști în mass-media, încă o treabă pe lângă ce avem noi de făcut, să explicăm cetățenilor cum funcționează mass-media. Da, există publicitate, dar publicitatea nu este suficientă și nu este de dorit ca să fie singura sursă de finanțare pentru jurnalismul de calitate.”
Europa Liberă: Și atunci ce formulă le puneți la dispoziție, cum să plătească cetățeanul? În Germania există această formulă, în SUA sunt programe de stat şi dacă statul are interes ca o anume temă să fie dezvoltată, atunci el plătește programe care ajung în instituțiile în care statul are încredere. Dumneavoastră ce formulă le puneți la dispoziție?
Cristina Lupu: „În România, din păcate, politicienii noștri au căzut într-o patimă extrem de populistă și au tăiat taxa radio și TV. Asta înseamnă că a crescut foarte tare dependența de politic și peste tot modelul este că ar trebui să diversificăm sursele de finanțare. De exemplu, este mai bine să ai mai mulți stăpâni mici care să te susțină, sau mai mulți acționari mici care să te susțină decât să fii dependent de cineva care să spună că nu-i place emisiunea respectivă pentru că a fost criticat. De exemplu, în România avem foarte multe posturi de televiziune locale, avem enorm de multe site-uri. Dau exemplul Botoșani-ului, care este unul dintre cele mai sărace județe din țară, unde oamenii au o putere foarte mică de cumpărare. În acest moment, în Botoșani există 27 de site-uri de știri. Este uriaş. Piața de acolo nu are cum să susțină atâtea instituții media, pentru că nu există atât de mulți bani în județ, încât să ai atât de multă publicitate ca să susții acele instituții media. Și vine întrebarea din ce trăiesc acele instituții media, câte dintre ele sunt viabile și câte dintre ele sunt ținute de patroni care au interese politice sau economice? Una dintre jurnalistele cu care lucrăm dintr-un alt județ spune că la ei e foarte simplu, prefectul are ziar, primarul are ziar, șeful de consiliu local are ziar, fiecare om important în județ are câte un ziar și se bat între ei prin instituțiile media. Oamenii deja au început să știe agendele din spatele respectivelor publicații, așa că a crescut foarte tare decredibilizarea produsului jurnalistic în foarte multe locuri.”
Europa Liberă: În afară de întrebarea din ce trăiește media, propun să ne uităm şi la întrebarea cine lucrează în media?
Cristina Lupu: „Fiecare meserie are vârfuri, uscături și are o medie. Cred că ce simțim noi, oamenii care lucrăm în presă, este că de multe ori oamenii care-și fac meseria onest și care-și iubesc meseria se văd mai puțin decât acele voci, care sunt de multe ori cele care manipulează, care dau știri false, care aduc false subiecte pe agenda publică. De multe ori în România când publicul critică jurnaliștii pentru că nu mai există jurnaliști buni, există oamenii ăia din redacție care încearcă să împingă lucrurile mai departe. Există jurnaliștii pe care nu-i vedem la televizor, pentru că ei sunt cei care se duc pe teren și adună știrile, ei sunt cei care publică știrile pe site-uri, ei sunt cei care fac ziarele etc. și care spun că ei își fac treaba onest, ei sunt acolo. Cred că jurnalistul este cel care iubește interesul public. Interesul public este acea parte din viața noastră care este importantă pentru comunitate. De exemplu, interesul public este modul în care se cheltuie banii de la bugetul de stat, de interesul public ține modul în care politicienii iau deciziile care ne influențează, de interesul public ține cum se alocă banii la buget, cum funcționează școlile etc. Faptul că o școală merge prost, așa cum s-a întâmplat recent în București, când a căzut acoperișul unei școli, aia este o problemă de interes public. Un jurnalist bun este cel care încearcă să vadă toate aceste lucruri din jurul lui.”
Europa Liberă: Și dacă interesul public nu are nici o tangență cu interesul patronului?
Cristina Lupu: „De multe ori se întâmplă ca interesul public să nu coincidă cu interesul patronului. Atunci este o bătălie de gherilă în redacție. Există jurnaliști care încearcă să-și facă treaba în ciuda presiunilor venite de la patron. Există jurnaliști care spun că patronii lor vor să pună presiune pe ei, dar sunt din ce în ce mai puțini și într-un fel sau altul ar trebui să-i înțelegi, pentru că până la urmă atunci când te angajezi la o instituție media știi unde te duci, știi care este agenda instituției respective. Eu însă cred că este foarte important pentru noi ca profesioniști în mass-media să ne luptăm mai mult pentru meseria noastră. Vorbeam zilele trecute despre cât de rău în pare mie că o meserie despre care noi spunem că este garantul interesului public, câinele de pază al societății, își apără atât de puțin propriile interese și drepturi.”
Europa Liberă: Ziceați că jurnalistul, când alege o instituție medie, știe la ce instituție merge. Dar replica ar putea fi că toate-s de astea și atunci ce faci, te lași de meserie?
Cristina Lupu: „Nu, încerci să-ți faci meseria, știu că-i foarte ușor să stai de pe margine, sunt convinsă că jurnaliștii care ne ascultă zic „bine, tu ești de pe margine și poți să ne dai nouă sfaturi cum să ne facem noi mai bine treaba…” Eu văd ce s-a întâmplat în alte părți, de exemplu în România, jurnaliști care n-au mai vrut să accepte compromisuri din redacție, jurnaliști care simțeau că nu-și pot face treaba, că nu-și pot face materialele pe care doreau, și-au făcut propriile instituții media. Este mult să le spunem instituții media, dar sunt organizații media în care ei încearcă să facă jurnalismul pe care îl doresc. Publică materiale mari, publică materiale relevante, publică investigații etc. Nu este simplu pentru ei, majoritatea trăiesc din ceea ce numim noi <<jurnalism de bursă>>. Este de exemplu atunci când o organizație are tema luptei împotriva violenței domestice și spune că vor acorda un premiu pentru o idee de material care abordează acest subiect și-s oameni care reușesc să facă materiale relevante și foarte puternice cu ajutorul acelor burse. Dar, acum vine responsabilitatea noastră de public, de cititori, ne plac astfel de materiale, ne dorim să existe jurnalism independent, jurnalism de calitate, trebuie să înțelegem că avem o resonsabilitate și noi pentru a fi acolo. Putem plăti abonamente online, putem să facem donații. Jurnalismul bun nu există de la sine, trebuie să fie susținut și trebuie să ne asumăm că noi în calitatea noastră de consumatori de media trebuie să plătim pentru el. De exemplu, pentru pâine pătești, accesul la informație de calitate este suficient de important, eu cred că este cealaltă pâine pe care o avem noi. Cu o informație onestă, echilibrată luăm decizii în probeme în care ne afectează viața noastră din fiecare zi. Cred că aici vine treaba ONG-urilor care pregătesc jurnaliști, sau care sprijină jurnalismul, să se implice un pic în educarea publicului, în conștientizarea publicului, să explice cum funcționează mass-media.”
Europa Liberă: O altă mare provocare sunt trolii…
Cristina Lupu: „Și o să fie din ce în ce mai grav…”
Europa Liberă: Cum luptăm cu asta?
Cristina Lupu: „… tot cu educație. În România, prietenii mei râd de mine că sunt ca o moară stricată, cum deschid gura încep să vorbesc despre nevoia de educație. Pentru că nu vom putea lupta cu trolii, trolii încă sunt oameni în partea noastră de lume…”
Europa Liberă: Stați puțin, afirmați că vom pierde această bătălie?
Cristina Lupu: „Dacă nu vom educa publicul, o vom pierde. Trolii vor fi roboți. Trolul sunt acele comentarii și acei oameni pe care-i vedem pe rețelele de socializare, pe bloguri, care comentează oriunde indiferent de subiect, despre ceva ce știu ei că trebuie să vorbească. În SUA trolul nu mai este un om, este un soft, un cod care generează automat conturi, care postează… și se vede automatismul. Nu ai cum să te bați cu ei. Singura soluție în acest moment este să-i învățăm pe cei care urmăresc produsele media să facă diferența între informația relevantă și informația furnizată cu scopul de a manipula, cu scopul de a duce atenția publică într-o altă direcție.”
Europa Liberă: Nu este o fantezie ceea ce spuneți? Cum ajungi la fiecare?
Cristina Lupu: „Nu este o fantezie, este ceva foarte greu de făcut. Ajungi cu foarte multă răbdare. Nouă, în acest moment s-ar putea să ni se pară că pierdem bătălia, că nu avem timp să-i educăm pe toți, că nu putem să rezolvăm toate problemele cu educația etc. Eu sunt de părere că altfel nu avem nici o șansă. Nu putem da legi să interzicem trollingul, nu există, pentru că internetul este construit de așa natură încât nu are granițe, nu are limite. Discuția în această perioadă este despre propagandă, despre fake-news, despte știri false etc.”
Europa Liberă: Exact la asta voiam să ajung, la fake news. Pare că este cu o treapăt mai sus ca nocivitate decât trolling-ul…
Cristina Lupu: „Fake news au fost dintodeauna. Am avut știri false întotdeauna. Am început să vorbim foarte mult despre știrile false în lumina campaniei din SUA, în lumina Brexit-ului. Noi învățăm că până când adevărul își pune pantofii, minciuna face de trei ori ocolul pământului. Așa că, iar mă întorc la educație, pentru că nu poți să combați știrile false printr-o lege, nu poți să interzici știrile false, pentru că ajungem la întrebarea ce este o știre falsă și intrăm într-o discuție filosofică pe care nu o terminăm niciodată. Nu poți să le interzici, poți doar să-i faci pe oameni să învețe cum să verifice informația, cum să se uite la credibilitatea celor care pun în lume acele știri. N-o să rezolvăm problema propagandei din Republica Moldova, din România sau din SUA cu o campanie de informare, este nevoie de un proces de ani de zile. Este ca și cum ai pune apă într-o găleată cu lingurița, ți se pare că nu o să se umple niciodată, dar până la urmă pe măsură ce vezi că nivelul apei crește un pic, începi să capeți și mai multă speranță. Pe măsură ce ai un grup de oameni cheie care sunt informați, la rândul lor ei vor da informația mai departe. De aceea cred că este fundamentală poziția profesorilor în acest joc.”
