Vine în felul următor. Adepții migrației sînt, fără excepție de acord, că săracia și mizeria sînt situații care îndreptățesc migrația. Dacă acceptăm această opinie discutabilă, apare o nelămurire: de ce nu sînt, atunci, aduși în Occident toți cei ce suferă? Căci nimic nu justifică practica de a admite în Occident doar acei migranți care își pun, mai întîi, viața în joc. Linia adoptată de stînga echivalează, de fapt, cu o loterie sinistră impusă celor pe care aceeași stîngă susține că îi apără. Sistemul cu care operează acum susținătorii migrației e un sistem de premiere a supraviețuitorilor. Doar cei ce reușesc să treacă Mediterana sau platourile mexicane merită dreptul de intrare în Europa occidentală sau în Statele Unite.
Dacă ar fi consecventă și de acord cu propriile principii, stînga ar trebui să propună strămutarea tuturor celor ce suferă în Asia, Africa sau America de Sud. Nimic nu poate face diferența între un sărac și alt sărac. E inuman să accepți doar migranții care trec, mai întîi, proba morții. Situația poate fi remediată numai de o schimbare de poziție. Dacă e sinceră și se respectă, stînga trebuie să ceară transferul a zeci sau sute de milioane de oameni săraci în Occident, numai și numai în baza situației lor nenorocite, fără alte condiții sau probe degradante. Dar stînga nu cere și nu își asumă așa ceva. Principiile rămîn nerespectate și sînt înlocuite de practici care condiționează intrarea în Occident de teste dure, adesea bestiale. În mod normal, logic și principial, stînga trebuie să organizeze transportul în masă al celor ce vor să migreze. Nu e atît de complicat. Occidentul are baza logistică pentru așa ceva. Odată înregistrați la consulate și ambasade, cetățenii pakistanezi sau togolezi sau guatemaltezi pot fi preluați de curse aeriene regulate care îi pot depune fără pericol de vătămare în țările de destinație. Un pod aerian cu zece curse pe zi ar putea transporta fără riscuri zeci milioane de migranți în doar cîțiva ani. În acest fel, declarațiile stîngii ar primi acoperire reală, iar umanitarismul și-ar împlini menirea. Din păcate, nimeni nu propune această soluție. Stînga a creeat premizele unei soluționări pe care refuză să o evoce sau să o aplice. De ce? De unde această contradicție flagrantă?
Foarte probabil, din calcule politice. Filtrarea crudă a migranților e, aproape sigur, un fel de a recolta o clientelă viitoare. Nu o populație întreagă ci grupuri mari, dar selectate, care pot fi ulterior capacitate politic. Altfel spus, stînga își construiește o bază de sprijin și un electorat pentru nevoile viitoare. După despărțirea de clasa muncitoare (fostul electorat al stîngii) a apărut problema unei noi baze sociale și politice. Stînga a înțeles rapid că soluția e, în parte, invenția și, în parte, importul. Prin urmare, generatorii de idei politice ai stîngii au început să construiască un nou electorat fabricînd minorități discriminate (etnic, social, sexual) și importînd migranți în cantități, deocamdată, controlabile. Proiectul merge bine tocmai pentru că poate cita și folosi mereu alibiul umanitar. Problema acestei atitudini e tocmai inconsecvența evidentă în cazul migrației. Stînga nu poate explica de ce a transformat migrația într-un cult pe care evită să îl respecte pînă la capăt dar îl prescrie tuturor. Un cult de uz extern.