S-a născut în Satul Nou, raionul Cimișlia, și a absolvit în 1969 Institutul de Artă „Anatoli Lunacearski” din Moscova, specialitatea Actor teatru film. A activat mulți ani pe scena Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Chișinău, după 1990 a fost și viceministru al Culturii al Republicii Moldova. Este atrasă și de cuvântul scris. A publicat câteva volume de amintiri, portrete și reflecții diaristice: „Tăcerea de până la Cuvânt” (Chișinău, 2005), „Neobișnuita forță a scenei” și „Bărbații din viața mea” (Chișinău, 2017).
A jucat în zeci de roluri, sub bagheta unor regizori faimoși: Veniamin Apostol, Ion Sandri Șcurea, Andrei Băleanu și alții, dar a lucrat și cu tineri directori de scenă, precum Alexandru Vasilache, Emil Gaju, Alexandru Cozub, Petru Hadâcă, Vitalie Drucec etc. Are o bună relație de colaborare cu regizorii, chiar dacă uneori mai sar și scântei. „Îmi place să polemizez, sunt foarte dură la repetiții, în procesul de lucru, spune Ninela Caranfil. Și dacă simt că eu am dreptate, încerc să-l conving și pe regizor, oricât m-ar costa, oricât ne-am certa.”
Am întrebat-o despre cum își pregătește rolurile: „Când stau în culise și vine momentul să intru în scenă, inima mea se zbate ca o pasăre în colivie... Fac primul pas, al doilea, al treilea, inima se liniștește și încep să-mi trăiesc rolul. Și așa de fiecare dată. Nu-mi plac premierele, îmi pierd somnul, mă cuprinde o neliniște, o anxietate groaznică, înțepenesc, nu mai am controlul asupra propriului corp. E o învălmășeală nebună în ființa mea.”
Discutăm despre începuturile sale în teatru. „Am ales actoria pentru că această profesie m-a ales pe mine, mi-a fost hărăzită de ursitoare, la naștere”, mărturisește Ninela Caranfil.
Filmele indiene – singura distracție în sat pe atunci – au făcut-o să-și dorească să devină actriță, pentru că voia să semene cu acele fete îmbrăcate frumos, care cântau și dansau fascinant.
Povestește cum a susținut examenul de selecție pentru „Institutul Lunacearski” de la Moscova, într-un oraș, Chișinău, în care toată lumea vorbea rusește. Comisia de examinare i-a cerut să-și imagineze la un moment dat că duce un buchet de flori la mormântul omului drag și aici gândul subit că ar putea să rateze, să nu treacă proba, să nu se aleagă nimic de viața ei, i-a dat o stare de emoție acută. A izbucnit într-un plâns în hohote și... a impresionat comisia, a trecut examenul. „Uite așa, cu lacrimi de crocodil am intrat la facultate”, spune, zâmbind, Ninela Caranfil.
Am întrebat-o despre o realitate paradoxală, faptul că în școlile de teatru de la Moscova, pe care le-au absolvit mulți actori din Moldova, lecțiile practice se făceau în română, nu în rusă.
- Te-ar putea interesa și: Cultura la frontieră | Cu Igor Cobileanski, un cineast pasionat de conflictul dintre„omul mic” și „lumea mare”
„Noi am avut un mare noroc că a mers cu noi la Moscova Simion Ghimpu, regretatul profesor de arta vorbirii, un om foarte exigent. Aveam carnețele de cuvinte, cumpăram cărți în grafie latină de la librăria „Drujba”, ascultam discuri de vinil cu mari actori bucureșteni. În acest fel am lucrat cinci ani asupra dicției, asupra pronunției corecte. Am plecat la Moscova „moldoveni” și ne-am întors români, iar ulterior, la Chișinău, s-a făcut totul ca să fim dispersați, noi, grupul de tineri întorși de la studii. Spre deosebire de echipa de la „Luceafărul”, veniți și ei de la Moscova, dar care au avut șansa să-și creeze teatrul lor, nouă nu ne-a mers bine de la început, am fost priviți cu suspiciune.”
Ne-a povestit despre un episod dramatic, când a fost dată afară din teatru doar pentru că a intrat într-o biserică și a aprins două lumânări. O barbarie ideologică, greu de imaginat pentru tinerii de azi. Ajunsese pe drumuri, disperată și ocolită de colegi. Până la urmă un demnitar de stat, un moldovean cu inimă bună, a intervenit ca să fie restabilită la serviciu.
„Unii spun că nu s-au produs multe schimbări după 1989, spune Ninela Caranfil. Ba da, s-au produs multe schimbări în Moldova noastră. În sfârșit avem libertatea de a vorbi limba română, de a ne exprima, de a studia literatura română și universală. Suntem oameni liberi, dacă ești setos de cunoștințe, ia și învață, nimeni nu te împiedică, numai să vrei.”
La final, ne-a recitat un frumos poem de Dumitru Matcovschi. Vă invităm să priviți interviul cu renumita actriță Ninela Caranfil și să mergeți la teatru, să savurați actul artistic.
📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te
