Sub egida Universității Naționale de Muzică din București a apărut nu de mult un volum în limba engleză și germană intitulat Muzica în vremuri întunecate. Europa de Est și Occidentală 1930-1950. Așa cum explică profesoara Valentina Sandu-Dediu, editoarea volumului, acesta este parte a unui proiect mai amplu, sponsorizat de Fundația Muzicală Ernst von Siemens și New Europe College. Partea românească a proiectului, care a fost inițiat și susținut de Muzeul Național „George Enescu”, poartă denumirea Muzica românească în regimuri totalitare: Timpuri tulburi și muzici ideologizate (1930-1960).
Cine se așteaptă ca volumul să dea niște răspunsuri la întrebări precise și simple, de genul: a fost soprana basarabeană Maria Cebotari o colaboratoare conștientă a regimului antonescian în anii celui de-al Doilea Război Mondial sau s-a lăsat doar folosită de propaganda regimului, dacă gestul dirijorului Antonin Ciolan de a prelua direcția Operei din Odesa cucerită de trupele române, poate fi interpretat identic, sau cum poate fi înțeleasă aplecarea aparent entuziastă a pianistului Dinu Lipatti de a cînta și a înregistra în primii ani ai războiului în Germania nazistă și în țări ocupate, - cine se așteaptă deci la un răspuns – va fi dezamăgit.
În fapt, volumul semnalat este o culegere amplă de studii dezvoltate pe urmele unor comunicări științifice și dezbateri la o sesiune specială, găzduită de Institutul pentru Studii Avansate al Colegiului Noua Europă de la București, în 2014. La dezbateri și reprezentați în volum sînt muzicologul elvețian Hermann Danuser, profesor la Universitatea Humbold din Berlin, Annegret Fauser de la Universitatea din Carolina de Nord de la Chapel Hill, Luba Kyyanovska, șefă de secție la Academia Națională de Muzică „Mykola Lysenko” din Lviv, cercetătorii principali Helmut Loos de la Bonn, Melita Milin de la Belgrad și Anna G. Piotrovska de la Cracovia. Lor li s-au adaugat patru muzicologi români în frunte cu prof. Valentina Sandu-Dediu, (în ordine alfabetică) specialistul în muzică bizantină Nicolae Gheorghiță, muzicologul Costin Moisil și prof. asociată Florinela Popa.
Întregul volum se citește cu folos și ar fi de evocat, dintre contribuțiile muzicologilor occidentali, demersul prof. Annegret Fauser cu o tentativă de „Lecții de geografie muzicală: Europa de răsărit imaginată în Statele Unite în cursul celui de-al Doilea Război Mondial”, o ocazie de a insista pe „constelația de muzicieni cu legături cu Europa răsăriteană, ale unor americani de generația a doua, ca Leonard Bernstein, Aaron Copland și Yehudi Menuhin”, pe popularitatea lui George Enescu pe continentul american și pe rolul jucat de soprana română Pia Igy, în special la Detroit, în activități muzicale și sociale organizate pe fundal de război.
Studiile de departe cele mai interesante aparțin Valentinei Sandu-Dediu și Florinelei Popa. Cea dintîi se ocupă de muzica „ideologizată” din România anilor 1938-1944, în așa-numitele „timpuri tulburi”. Cercetătoarea folosește cu predilecție presa timpului, semnalînd „cronicile muzicale ale anului 1940, în spiritul Gărzii de Fier”, impregnate de un antisemitism agresiv și „fanatism rasist”, perioadă urmată de una a „cronicilor muzicale filo-germane (1941-1943) sub dictatura antonesciană, avînd ca model, cum scria un Romeo Alexandrescu, Germania și Italia, care „poartă triumfător cel mai mare război pe care l-a cunoscut omenirea” și care îi lăuda pe Paul Constantinescu [Constantin] Silvestri, [Dinu] Lipatti, Brânzeu, frații Dumitrescu pentru a fi rămași „imuni” la „bacilii internaționalismuli care distrug sufletul național al artei” ca și la „sterilitatea muzicii evreimii”.
Florinela Popa, pe de altă parte, analizează cazul excepționalului personaj istoric care a fost Mihail Jora și raporturile sale cu ceea ce autoarea denumește „capcana ideologiilor”. Jora pledînd pentru separarea muzicii de politică, Jora martor ocular a popularității lui Hitler în 1938, Jora nevoit să-și justifice „puritatea ariană” în 1938 (nu 1940, cum presupune cerectătoarea), Jora repudiat după abdicarea regelui Mihai, formează cîteva din ipostazele sugestiv evocate de Florinela Popa.
Un volum binevenit, ce aduce puțin aer în musicologia românească, în interiorul căreia, pentru a o cita pe Valentina Sanda-Dediu „se menține încă un grad de stinghereală atunci cînd este vorba de examinarea perioadei comuniste”; ca și în cazul perioadei de dictatură antonesciană și colaborare cu Germania nazistă, se poate adăuga.
