Linkuri accesibilitate

Cum îi schimbă boala pe oameni


O ambulanță pe o stradă din Chișinău, în timpul pandemiei de coronavirus. 4 iunie 2020

Pandemia asta nu-și va avea niciun rost dacă după ce va trece ne vom întoarce la proastele noastre obiceiuri, dacă vom neglija în continuare Educația și Sănătatea, mai ales alfabetizarea sanitară a populației...

Vitalie Ciobanu
Vitalie Ciobanu

Despre New York se spune că este orașul în care nu contenesc să răsune sirenele ambulanțelor. Fac parte din peisaj, completează fundalul sonor al mega-polisului cu cele circa 8 milioane de locuitori ai săi. De câteva luni și Chișinăul a devenit un fel de New York – nu ca întindere, nu ca prosperitate, nu ca populație, ci ca tensiune provocată de criza sanitară. Când facem comparații se cuvine să fim foarte atenți la cuvinte: metropola americană a fost crunt încercată de pandemie, a avut mii de victime, de aceea metafora mea se rezumă doar la senzația auditivă și vizuală care ne copleșește de câteva luni încoace și pe noi, locuitorii orașului de pe Bâc.

Cum îi schimbă boala pe oameni
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:58 0:00
Link direct

Sirenele ambulanțelor au acaparat Chișinăul – apar de unde nu te-aștepți, uneori mașinile se intersectează pe aceeași stradă sau merg pe contransens – e dreptul lor, la fel cum datoria celorlalți participanți în trafic e să se dea la o parte pentru a le face drum. Mi-ar plăcea să cred că automobiliștii „civili” se feresc din calea ambulanțelor nu doar pentru că așa le impune regulamentul circulației rutiere, ci mai ales pentru că le pasă de o viață aflată în pericol și din respect pentru medicii de la Urgență – îngerii noștri păzitori, cum li s-a spus pe bună dreptate – care se grăbesc să o salveze.

Se mai întâmplă ca un șofer nesimțit să întârzie să se ferească din calea ambulanței – conduce, de regulă, un bolid de lux: Mercedes, Lexus, BMW, Porsche, Alfa Romeo… – sunt nenumărate asemenea autoturisme în Chișinău. Epatante, sfidătoare, strivesc asfaltul încins de căldură cu roțile lor imense, nichelate.

„Covid nu există, Covid e o imensă cacealma, Covid e o conspirație pentru proști!” – citesc și tot aud în jurul meu. „Nu vă lăsați manipulați! Oculta mondială vrea să vă subjuge, să vă bage microcipuri sub piele, să pătrundă în intimitatea voastră, să vă citească gândurile, să vă desființeze!”

Propaganda, fake-news-urile sunt neputincioase dacă ai ceva discernământ. De aceea, e cât se poate de util să cunoști reacția oamenilor, să le verifici credulitatea sau rezistența la minciună.

A fost greu în autoizolare. Și periculos, spun unii. Bunăoară, închiderea parcurilor a fost o greșeală. În loc să-i lași pe oameni să facă mișcare, să-și vânture mintea și mușchii, i-ai obligat să stea închiși între patru pereți, să se suporte unii pe alții, să se enerveze, să-și descopere defecte, dar și virtuți, „cum ar fi faptul că soția mea este un interlocutor foarte interesant” – glumea pe blog un scriitor de la noi.

Acum, se spune, ne bântuie al doilea val al pandemiei. În Republica Moldova nici măcar de primul nu am trecut, dacă te uiți cum au gestionat criza autoritățile sau cât de superficial, iresponsabil, au tratat-o concetățenii noștri. Și când te gândești că ar fi de-ajuns ca toată lumea să respecte timp de două sau, mai sigur, timp de trei săptămâni măsurile de protecție sanitară ca virusul să dispară și să revenim la normalitate… Dar parcă se poate cu oamenii noștri, cu oamenii în general?

De când cu măsurile de relaxare, bulevardele seara, pe răcoare, sunt pline: mult tineret, copii, mame cu bebeluși în landouri. Evident, majoritatea nu poartă mască, unora nu le pasă, s-au săturat. Sunt din cei ce invocă motive oarecum plauzibile, deși nu înseamnă că nu se pun și ei la dispoziția hazardului. „Eu nu port mască, mă sufoc, nu-mi ajunge oxigen. Pe termen lung asta te afectează. Nu zic că virusul nu există, dar cred că se exagerează. E prea mult tam-tam mediatic pe chestia asta. Nimeni dintre cunoscuții mei n-a fost bolnav. Și n-am auzit să fi fost atins cineva dintre cunoscuții cunoscuților cunoscuților mei…”

Asta îmi spune o tânără cu constituție atletică, iar eu mă gândesc la imaginea reverberată a unei oglinzi într-un compartiment de tren, care m-a frapat odată prin sugestia infinitului, a unui infinit din proximitatea noastră: oglindă reflectată în altă oglindă, reflectată în altă oglindă și tot așa la nesfârșit… Ce bine ar fi ca puterea acestei metafore să acopere și realitatea, adică starea de sănătate globală și națională!

[Boala] dă buzna peste tine fără să te întrebe și atunci începi să înțelegi ce contează cu adevărat în viață...

Îi replic fetei că, din nefericire, cunosc oameni, colegi ai mei din mediul cultural, care au fost infectați, s-au tratat și încă se resimt. Boala, orice boală, nu doar Covidul, are această însușire perfidă: încetează să mai fie o abstracțiune, un titlu de știre peste care luneci plictisit cu privirea. Boala devine o prezență imposibil de ignorat când te atacă pe tine sau când îți atacă un membru al familiei. Nu-ți bate la ușă, sfioasă: dă buzna peste tine fără să te întrebe și atunci începi să înțelegi ce contează cu adevărat în viață, și-ți corectezi, instantaneu, ierarhia valorilor.

Îți dai seama cât de important este să fim buni unii cu alții, să ne ajutăm, să ne menajăm, să ne stăpânim nervii. Mai bine să regreți că ai tăcut decât să-ți pară rău că, la mânie, ai spus ceva ce nu trebuia, obijduindu-ți semenul…

Scriam mai de mult, într-o postare pe Facebook, că pandemia asta nu-și va avea niciun rost, dacă după ce va trece (mai devreme sau mai târziu, nu știm) ne vom întoarce la proastele noastre obiceiuri: dacă vom neglija în continuare Educația și Sănătatea, mai ales alfabetizarea sanitară a populației (lucru care se vede foarte clar azi, pe timp de Covid), dacă ne vom minți, ne vom bate joc unii de alții, dacă vom continua să poluăm apele și să tăiem pădurile – ca niște smintiți, ca niște apucați! –, fără să ne gândim la ziua de mâine. Va fi o pandemie ratată dacă nu vom înceta să ne distrugem patrimoniul cultural și istoric.

Coronavirusul este războiul generației noastre, un război la scară globală, pentru că are ambiția să facă victime pe toate continentele. Și orice război lasă în urmă ruine, traume psihologice, influențează comportamentul oamenilor, reformulează și modifică relațiile dintre state. Viața de dinainte de pandemie, cu toate frustrările și necazurile ei, ni se par azi aproape „La belle epoque”, la fel cum senini și frumoși li se vor fi părut antecesorilor noștri anii de dinaintea flagelului pe care l-au trăit. Din păcate, de fiecare dată, după o scurtă perioadă de reculegere și asumare, umanitatea s-a aruncat în bulboana vechilor năravuri, pregătind dezastrele viitoare.

Ca indivizi, lucrăm cu durata scurtă a istoriei. Pe cea lungă o rezervăm urmașilor. Dar măcar să nu le dăm prilejul să ne adreseze prea multe vorbe de ocară.

Vezi comentarii (1)

Acest forum a fost închis
XS
SM
MD
LG