Linkuri accesibilitate

Cum economisesc electricitate mai multe localități din R. Moldova


Chișinău, 26 octombrie 2022
Chișinău, 26 octombrie 2022

Comisia pentru Situații Excepționale a cerut autorităților locale să ia măsuri pentru a reducerea consumul de energie electrică, în special în orele de vârf. Europa Liberă a întrebat mai mulți primari ce au decis să facă în localitățile lor sau ce urmează să întreprindă pentru economia de curent.

Constantin Cojocaru, primarul municipiul Edineţ:

  • „Am redus iluminatul public și l-am deconectat pe timp de noapte, în intervalul 22:00-5:30. Îl conectăm dimineața, pentru o oră și jumătate (5:30-7:00) pentru că avem oameni care lucrează în schimbul doi și trei”;
  • „În toate instituțiile publice am făcut un grafic de reducere a consumului, cu excepția calculatoarelor, între orele 9:00-12:00 și 19:00-22:00”;
  • „Am făcut o adresare către cetățeni să încercăm să economisim la maxim în intervalele de vârf la nivel de comunitate”;
  • „Am conectat la agentul termic doar grădinițele, șase la număr”; „Nu am pornit căldura în restul instituțiilor publice, inclusiv în primărie, în cele trei case de cultură, cinci instituții extrașcolare”.

„Cred că este o contribuție consistentă, dar încă insuficientă. Cred că ar mai fi nevoie ca instituțiile publice să practice, în măsura posibilităților, munca de la distanță. Probabil, acesta va fi următorul pas - cel puțin lucrătorii primăriei și ai instituțiilor din subordine, care au posibilitatea, să lucreze de la distanță, iar pe ceilalți o să-i concentrez în două-trei birouri. O să reducem iluminatul decorativ, chiar dacă aveam proiectate lucrări în acest an. Probabil, o să deconectăm și iluminatul stradal între 19:00 și 22:00. Oamenii, în general, sunt înțelegători, dar mai sunt și dintre cei mai radicali”, a spus Constantin Cojocaru.

Alexandru Ambros, primarul municipiul Ungheni:

  • „Am deconectat toate havuzurile”;
  • „Deconectăm pe timp de noapte iluminatul primăriei, interior și exterior, inclusiv scuarul”;
  • „Am deconectat iluminatul stradal în intervalul 23:00-5:00. Îl conectăm de la 05:00 până la 07:00, pentru că avem zona economică liberă și este multă lume care lucrează în trei schimburi”;
  • „Facem apeluri către cetățeni să economisească pentru că bate și la buzunarul lor”.

„Sunt măsuri temporare. Dacă o să ne ceară să deconectăm mai mult, o să deconectăm. După părerea mea, ca să putem regla tensiunea în rețeaua națională, este nevoie de deconectări complete, pe intervale scurte de timp, în locații distincte”, a precizat Alexandru Ambros.

Nina Cereteu, primara orașului Drochia:

  • „Nu avem iluminat stradal pe care să-l deconectăm pe timp de zi, așa cum a recomandat CSE”;
  • „La sistarea iluminatului stradal pe timp de noapte o să recurgem în ultimul rând, deoarece și așa persistă criminalitatea, iar dacă vom deconecta luminile, situația s-ar agrava”;
  • „Am cerut instituțiilor din subordine să economisească agentul termic și curentul, dar în măsura posibilităților, pentru că este vorba mai ales de instituțiile de educație timpurie, care au normative de care trebuie să se conducă”;
  • „Urmează să convocăm comisia locală pentru situații excepționale pentru a discuta eventuale alte măsuri”.

„Sunt foarte importante și măsurile de sensibilizare a populației, ca să facă și oamenii economii, pentru că primăriile nu au prea multe instituții în subordine ca să reducă esențial consumul. Evident că apelăm la agenții economici din teritoriu, la populație, ca să conștientizeze că acum situația este critică și e nevoie de unitate”, a declarat Nina Cereteu.

Cum se pregătesc sătenii ca să le fie cald în case la iarnă
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:27 0:00

Nicolai Grigorișin, primarul municipiului Bălți:

A convocat miercuri, 26 octombrie, șefii întreprinderilor municipale și a dispus, între altele:

  • Șefii de întreprinderi să prezinte planuri cu măsuri concrete de economisire a curentului electric;
  • Să nu fie reduse unitățile de troleibuze și graficul de activitate a acestora;
  • Să fie revăzut programul de activitate a iluminatului stradal pe timp de seară și noapte, așa încât să nu fie afectată securitatea cetățenilor;
  • Să fie conectat agentul termic, începând de luni, 31 octombrie, în grădinițe, școli, spitale și alte instituții sociale, iar în fondul locativ – la cerere.

„Nu salut deconectările masive ale iluminatului stradal, mai ales pe timp de noapte. Propunerile care mi se fac să deconectez total iluminatul stradal sunt o crimă față de oameni. Economiile trebuie să se facă la nivel de întreprinderi, pentru că oamenii și așa economisesc curentul electric. De aceea îndemnul meu e adresat întreprinderilor industriale să economisească la maxim energia”, a declarat Nicolai Grigorișin.

„Nu putem porni sezonul de încălzire doar în instituțiile publice, ci în tot orașul, dar avem posibilitatea să menținem un regim econom, care va asigura și economisirea energiei electrice, întrucât nu vor mai fi folosite încălzitoare electrice. În plus, o să înceapă producerea de energie electrică, ceea ce va reduce deficitul actual”, a precizat Marian Brînză, director general interimar CET Nord.

Valentina Casian, primara municipiului Strășeni:

  • „Consultăm cu cetățenii programul de funcționare a iluminatului stradal. Vrem să reducem cu șapte ore iluminatul public, adică să-l scoatem pe timp de noapte, de la 23:00 sau de la 24:00 până la 7:00. Acum consultăm cetățenii și săptămâna asta vom veni cu o decizie”;
  • „În instituțiile de educație timpurie și extrașcolare am stabilit un regim individual de activitate a cazangeriilor, în funcție de vârsta copiilor și de timpul de afară, dar să nu se ridice până la 25° C”.

„O să întreprindem și alte măsuri, pe care urmează însă să le definitivăm și le vom anunța în următoarele câteva zile”, a spus Valentina Casian.

Ioan Goreanu, primarul satului Puhoi, raionul Ialoveni:

  • „Am redus perioada de iluminare stradală. Era de la 18:30 până la 24:00. Acum e de la 18:00 până la 22.00”;
  • „În funcție de cum va evolua situația, s-ar putea să reducem și mai mult iluminatul stradal sau chiar îl vom stopa pe o anumită perioadă”;
  • „În instituțiile publice, pe timp de zi, lumina este conectată doar acolo unde este strict necesar”.

„Cetățenii sunt conștienți de situație. Ei acceptă aceste măsuri și răspund îndemnurilor de a economisi”, a precizat Ioan Goreanu.

Ion Ceban, primarul municipiului Chișinău:

A convocat miercuri, 26 octombrie, ședința Comisiei Situații Excepționale a municipiului Chișinău care a dispus următoarele:

  • Optimizarea consumului de energie electrică, în special în orele de vârf, în instituțiile și întreprinderile din subordinea Primăriei;
  • Deconectarea instalațiilor care nu sunt vitale pentru procesele tehnologice.
  • Conectarea iluminatului public stradal cu o oră mai târziu, la 20:00, și deconectarea acestuia cu o oră mai devreme, la 06:00.

„În funcție de circumstanțe și condiții speciale se va deconecta iluminatul public pe timp de noapte și/sau în zilele de odihnă. La solicitarea MAI sau a altor autorități publice centrale, iluminatul stradal va fi conectat, în caz de necesitate, înafara orelor prevăzute de deciziile CSE”, a precizat Ion Ceban.

Într-un interviu pentru Agerpres, vicepremierul Andrei Spînu a declarat că autoritățile moldovene iau în calcul toate scenariile, inclusiv deconectări în lanţ, pentru a păstra echilibrul sistemului electroenergetic. „Nu excludem faptul că vom fi într-o situaţie în care să deconectăm oraşe sau sate în totalitate de la energia electrică, în anumite ore, pentru a reduce consumul”, a spus Spînu.

XS
SM
MD
LG