„Dragostea e ca o carte pe care-o iubești și o tot recitești, fie și pe sărite. Cartea de căpătâi. Despre celălalt tu-însuți. Despre el însumi”, conchide Simona Popescu, în Dragostea, carte de căpătâi. Despre el însumi, unul dintre textele antologiei Cum iubim, Vellant, 2022 – un proiect coordonat de Genevieve Fieraru.
De la francezul Pascal Bruckner la Alex Tocilescu, o seamă de autori consacrați (Nora Iuga, Radu Aldulescu, Matei Vișniec, Simona Sora, Doina Ruști ș.a.) sau tineri „au primit să scrie despre întâlnirea cu celălalt”, rezultând o carte ce conține versuri, proză, teatru, eseu, jurnal. Bref, „Cum iubim aluvionează aici, de fapt, multe alte întrebări: pe cine? cât? de cine ne lăsăm iubiți? etc. Până una alta, să ne lăsăm ademeniți de cartea însăși care, n-am nici un dubiu, are puterea de a seduce” (Sanda Cordoș).
De la „Eu sunt cel mai mult eu când sunt tu” al lui Paul Celan, din Meridianul, citat de G. Șerban în Noaptea circulară, noaptea compromisului, la „Ăsta e pericolul cel mai mare: el sunt eu” al Simonei Sora, din Cinci zile și jumătate, fără a uita de „Eram împreună, țineam tot mai aproape unul de altul, chiar dacă nu locuiam sub același acoperiș” al lui Radu Aldulescu, din Fiecare în chilia lui, câte “ființe ficționale” (T.O. Bobe) își spun păsul, tot atâtea orizonturi –tematice, stilistice, la urma urmei de așteptare – se deschid; îngăduie-mi-se să revin la mărturia Simonei Popescu: „Dragostea este atunci când nu se poate ca el să dispară din viața ta. Nu se poate. Vă certați și vă spuneți lucruri aiurea. Eu spun lucruri aiurea, mai precis. El e delicatețea umană întrupată. Dragostea lui are... inteligență. Cândva ți-ai făcut bagajele și ai plecat. Și pe drum te-ai îndepărtat nu de el, ci de tine, de viața ta. Ai avut noroc că te-a primit înapoi. Pe mine mie mă redă!”. (Și n-am spus nimic despre fragmentul de roman al Dianei Adamek, Fleurette, fiica grădinarului, nici despre alte ficțiuni: Dracaena Marginata de Nadine Vlădescu, O vacă beată trece Prutul de Dumitru Augustin Doman, Sfâșierea suavă de Dan Stanca, Si viva, si mora de Genevieve Fieraru, Uniunea europeană de Doina Ruști, În unele apartamente se instalează pisici de Mihaela Pascu – vorba lui Alexandru Matei, de pe coperta a 4-a: „Cred că acest volum adună scriituri, minți, buze și sexe suficient de diferite încât să pretindă identificarea”.)
De încheiat voi încheia însă în chip poetic – se putea altfel?! –, și anume cu versurile finale din Pădurea de Octavian Soviany:
“(...) «De-acum pădurea asta e și pădurea ta.
E încă rușinoasă, și ea-i un fel de Addă,
De asta își ascunde toți nurii sub zăpadă,
Dar când veni-va vara, s-o îmbuna, socot».
Mi-ai arătat pădurea și ne-am avut de tot.”
31 octombrie ’22
