Linkuri accesibilitate

Cum reacționează lumea la retragerea lui Joe Biden din cursa prezidențială americană


Președinții Joe Biden și Volodimir Zelenski la penultima lor întâlnire, la Paris, pe 7 iunie 2024
Președinții Joe Biden și Volodimir Zelenski la penultima lor întâlnire, la Paris, pe 7 iunie 2024

În vreme ce vicepreședinta SUA, Kamala Harris, face primii pași în campania prezidențială, adunând din primele ore sume record donate de americanii de rând pentru acest efort, lideri internaționali reacționează la decizia lui Joe Biden de a se retrage din cursă și a o sprijini în schimb pe Harris.  

Mulți lideri internaționali și-au exprimat respectul și admirația în urma anunțului de duminică al lui Biden, care a relansat campania pentru alegerile prezidențiale în Statele Unite.

De la Kiev, președintele Volodimir Zelenski a spus că țara sa îi „va fi mereu recunoscătoare” președintelui Biden pentru sprijinul neclintit al acestuia „în lupta Ucrainei pentru libertate”.

În vârstă de 81 de ani, Biden a anunțat pe 21 iulie că renunță să mai candideze, după ce a pierdut sprijinul unor fruntași ai propriului Partid Democrat din cauza îndoielilor că are energia și sănătatea necesare de a-l învinge la prezidențialele din noiembrie pe fostul președinte Donald Trump, candidatul republicanilor.

„Multe decizii puternice au fost luate în ultimii ani și vor rămâne în amintire ca pași îndrăzneți făcuți de președintele Biden ca răspuns la vremuri dificile,” a scris pe X Zelenski, care s-a întâlnit cu Biden recent, în timpul summit-ului NATO de la Washington de luna aceasta.

Sub conducerea lui Biden, Statele Unite au fost principalul furnizor de ajutor militar și financiar pentru Ucraina, după invadarea ei pe scară largă de Rusia în februarie 2022.

Cine este Kamala Harris, vicepreședinta Statelor Unite care candidează la președinție
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:04:48 0:00

În Israel, premierul Benjamin Netanyahu a spus că, indiferent cine va câștiga alegerile prezidențiale în Statele Unite”, țara sa va rămâne „un aliat de neînlocuit” pentru Washington în Orientul Mijlociu.

Vorbind la urcarea în avion pe aeroportul din Tel Aviv în timp ce se îndrepta către Statele Unite, Netanyahu a spus că această călătorie va fi o ocazie să-i mulțumească lui Biden „pentru ceea ce a făcut pentru statul Israel, atât pe timp de război, cât și în toți anii când a fost senator, vicepreședinte și președinte”.

Biden a fost unul dintre principalii susținători ai războiului început de Israel în Gaza după atacul Hamas în Israel din 7 octombrie 2023. Dar el are divergențe tot mai mari cu Netanyahu în chestiunea ajutoarelor umanitare pentru Gaza și victimelor tot mai numeroase printre civilii palestinieni.

Noul premier laburist britanic, Keir Starmer, a spus că respectă decizia lui Biden și că va colabora mai departe cu echipa acestuia. „Știu că, așa cum a făcut-o mereu în remarcabila sa carieră, a luat această decizie în baza a ceea ce crede că este mai bine pentru poporul american”, a scris Starmer pe X.

Președintele Joe Biden îl găzduiește la o întrevedere bilaterală în Biroul Oval pe premierul britanic Keir Starmer, în marginea summit-ului NATO de la Washington, pe 10 iulie 2024
Președintele Joe Biden îl găzduiește la o întrevedere bilaterală în Biroul Oval pe premierul britanic Keir Starmer, în marginea summit-ului NATO de la Washington, pe 10 iulie 2024

De la Berlin, cancelarul social-democrat german, Olaf Scholz, a spus că decizia lui Biden „merită tot respectul”.

„Prietenul meu Joe Biden a realizat foarte multe: pentru țara sa, pentru Europa și pentru lume”, a scris pe X Scholz, în vreme ce premierul de centru-dreapta al Poloniei, Donald Tusk, a spus că datorită unor decizii grele ale lui Biden „Polonia, America și lumea întreagă sunt mai sigure, iar democrația - mai puternică”.

Reacțiile au depășit lumea politică, iar Reuters scrie că bursele europene s-au deschis luni în creștere, în timp ce investitorii calculează dacă decizia lui Joe Biden este de bun augur sau nu pentru lumea finanțelor.

Anunțul lui Biden că se retrage și că o propune în locul său pe Kamala Harris a avut însă efecte financiare imediate în campania prezidențială din Statele Unite, unde Harris a primit rapid promisiuni de sprijin, atât de la mari donatori, cât și de la americanii de rând: platforma de donații ActBlue a anunțat că a strâns peste 45 de milioane de dolari pentru campania lui Harris în doar câteva ore.

📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te

XS
SM
MD
LG