În acest aprilie rece și ploios ne parvin vești bune de pe frontul pandemic. Și-a făcut efectul, susțin responsabilii din domeniu, campania de vaccinare. Guvernul a anunțat că au fost imunizați către acest moment (cu prima sau cu ambele doze) 62% din angajații sistemului de sănătate, ceea ce a condus la o scădere semnificativă a numărului de infectări și decese printre cadrele medicale. Iar acest lucru sună bine și pentru pacienți.
Acum câteva zile a sosit la Chișinău a treia tranșă din donația de vaccinuri românească: 132 000 de seruri Astra Zeneca. Augmentată și cu loturile care vor mai veni prin platforma COVAX, campania de imunizare va putea fi intensificată, apropiind etapa a treia, generală, spre beneficiul întregii populației, nu doar a persoanelor din categoriile de risc. Totuși la nivel național avem doar 2,5% de cetățeni vaccinați. E foarte puțin. (Mai multe despre vaccinare puteți citi AICI). Lipsește, ce-i drept, statistica moldovenilor cu cetățenie română care s-au vaccinat în România, după semnalele și ecourile pe care le primim, numărul lor nu este de neglijat. Remarcăm mai ales diverse persoane publice care aleg să se imunizeze într-una din localitățile din dreapta Prutului și țin să-și mărturisească fapta prin postare de fotografii și comentarii pe rețele, îndemnându-și conaționalii să le urmeze exemplul.
Vaccinarea poate diminua pandemia și apropia revenirea la „normalitatea” pe care am pierdut-o de la declanșarea bolii.
Cu toate acestea, destui oameni în Moldova au îmbrățișat teoria virusului inexistent sau retorica anti-vaccinare. Îi contrazic statisticile mondiale: cu cât se vaccinează mai multă lume, cu atât mai rapid se reduc îmbolnăvirile, iar restricțiile sanitare treptat sunt suspendate. Exemplul cel mai relevant sunt Israelul și Marea Britanie – țări în care numărul de contaminări și decese înregistrează o scădere spectaculoasă datorită campaniei de vaccinare.
În Moldova suntem foarte departe de pragul după care am putea răsufla ușurați. De Paști, e de așteptat, aglomerările din biserici ar putea să crească cifra îmbolnăvirilor. Or, fireasca evlavie și interiorizare pe care o simte un adevărat creștin se poate plia foarte bine pe o atitudine mai sobră, pe un sentiment sporit de compasiune și grijă față de celălalt…
Criza politică din Moldova capătă noi turații
Dacă pandemia pare să-și reducă din intensitate, criza politică din Moldova capătă noi turații. După ce a pierdut la Curtea Constituțională, care a constatat existența circumstanțelor ce permit dizolvarea parlamentului, șeful PSRM, Igor Dodon, o acuză direct pe președinta Maia Sandu de „complot antistatal, antinațional și anticonstituțional”, „de lovitură de stat cu scopul de a instaura în Republica Moldova un regim de guvernare extern” (atenție, o spune „omul lui Putin” de la Chișinău!)
Pentru a stăvili acest mare pericol existențial, socialiștii cer… organizarea unor alegeri prezidențiale anticipate. Așadar, nu alegeri parlamentare înainte de termen, ci alegeri prezidențiale la nici 6 luni de la scrutinul din noiembrie 2020, când principalul „turist” al Moldovei la Moscova, Igor Dodon, a primit vot de neîncredere din partea cetățenilor.
Când e vorba de interesele PSRM și Shor, riscurile pandemice dispar ca prin farmec, iar instituțiile statului care nu îndreptățesc obiectivele politice ale acestor grupări trebuie descalificate, demise!... Dacă ar fi în stare să se vadă de la o parte, socialiștii ar trebui să sesizeze situația ridicolă în care se plasează.
Banală istorie. După mai multe înfrângeri politice, cu argumentele epuizate, începi să interpretezi partitura patriotului falit, să manifești sindromul cetății asediate: „limba moldovenească” e în primejdie, independența țării e scoasă la mezat! Deși nimic nu amenință mai mult Republica Moldova ca sărăcia copleșitoare, epidemia de coronavirus și mediocritatea actualei clase politice, care se agață disperată de putere.
Între timp, la începutul acestei săptămâni, președinta Maia Sandu a lansat la Strasbourg Planul de Acțiuni al Consiliului Europei pentru Republica Moldova pentru anii 2021-2024, și a avut numeroase întâlniri la nivel înalt, inclusiv la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, unde a vorbit apăsat despre nevoia de schimbare a clasei politice, despre reforma justiției și definind corupția drept un pericol major la adresa siguranței naționale. Tot în cadrul acestei vizite, domnia sa a ținut o cuvântare la APCE, aplaudată, dar și criticată în unele medii.
Dacă în campania electorală din 2016 Dodon ne avertiza că „Maia Sandu este o unionistă ascunsă”– adică, urma să înțelegem, e mult mai periculoasă decât „tribunii de serviciu” ai cauzei românești, „pentru că ea tace și face” –, alocuțiunea doamnei Sandu la APECE, deja în calitate de șef de stat, a contrariat o seamă de unioniști radicali. Ei i-au ironizat referințele „obsesive” la corupție și îi reproșează formulări ezitante în chestiunea identitară, sintagmele „politic corecte”, când ar trebui să taie nodul gordian, să spună tranșant că „moldovenii sunt români și punctum”.
În Republica Moldova, sufocată de propagandă moscovită, antiromânească și anti-occidentală, evident, niciodată nu va fi suficient să afirmăm, pe plan intern, dar și în cadrul unor foruri internaționale de prestigiu, valorile naționale românești, comunitatea noastră de limbă, istorie și cultură cu românii de peste Prut, cei care ne sunt alături la bine și la greu.
Dar cum să împaci existența Republicii Moldova ca stat cu idealul Unirii? Aici se poartă marile dezbateri și polemici la noi. Un om politic însă nu se poate limita doar la emiterea de opinii și viziuni, el are datoria să livreze răspunsuri practice la această întrebare mult prea sensibilă. Adică să acționeze.
Or, pentru un om politic onest povara responsabilității este imensă. Din nefericire, exemplele de sens contrar, de politicieni aventurieri, dacă nu chiar arondați unor interese străine, predomină în istoria Republicii Moldova, cel mai recent furnizându-l ocupantul anterior al jilțului prezidențial. Igor Dodon se zbate să demonstreze în continuare cum poți aduce deservicii majore țării tale de dragul puterii cu orice preț.
Insistența Maiei Sandu pe respectarea drepturilor omului și pe combaterea corupției, pe modernizare și democratizare, încercarea de a căuta puncte care unește atât de confuza și dezbinata societate din Republica Moldova servește în egală măsură interesul național, ca și afirmarea identității românești și europene a acestui stat.
Totodată, ca președintă responsabilă, Maia Sandu e obligată să țină cont și de contextul internațional exploziv din proximitatea noastră, cu o Rusie care pregătește o masivă agresiune militară împotriva Ucrainei, pretextând „dreptul” ei de a interveni în apărarea etnicilor ruși de peste hotare, amenințați de „naționalismul ucrainean”, de „naționalismul georgian”, de „naționalismul românesc”, de „naționalismul baltic”…
În aceste circumstanțe complicate, obiectivul principal este câștigarea alegerilor parlamentare anticipate de către formațiunile proeuropene, alegeri care să aducă o bună reprezentare a partidelor unioniste (acestea reclamă, în mod justificat, creșterea opțiunilor proromânești în sondaje). Abia sprijinindu-te pe o majoritate solidă în legislativ și animat de o reală voință politică, problemele fundamentale ale Republicii Moldova, legate de limba română, identitatea națională, relațiile interetnice, „neutralitate” etc., pot fi rezolvate corect.
Dacă nu ai puterea legislativă și executivă, rămâi cu sloganurile – frumoase, corecte, „durute”, îndreptățite istoric –, dar fără șansa materializării lor, așa cum se întâmplă la noi în ultimii 30 de ani.
*Opiniile autorului nu sunt neapărat și cele ale Europei Libere.
