La Paris, Libération pune întrebarea dacă este în realitate necesar ca purtătorul de cuvânt al ambasadei Rusiei în Franța, Aleksandr Makogonov, să fie invitat atât de des pe toate platourile de televiziune.
Aleksandr Makogonov este un formidabil agent de influență rus în Franța, a cărui sarcină e să gestioneze știrile false și propaganda, scrie Libération. Dar trebuie oare să i se ofere în permanență un microfon în mass-media?
Acest răspânditor profesionist de știri false este invitat în mod regulat la diminețile programelor de radio și de către canalele de știri din Franța. Dacă e adevărat că el nu refuză nicio întrebare, în schimb fiecare din răspunsurile lui este o oportunitate pentru el de a-și revărsa propaganda deșănțată.
Aici există două moduri de a aborda lucrurile. Primul constă în a afirma că, într-o democrație, este mândria unei prese libere să invite toți protagoniștii unui conflict major cum e cel declanșat de Rusia în Ucraina. Dar, subliniază Libération,ne putem întreba și dacă a oferi o largă audiență agentului de influență al unei puteri care este un dușman al Europei are alt interes decât căutarea de rating.
Un anume tip de discurs foarte bine plătit
Va exista de altfel întotdeauna un anume tip de discurs care va fi foarte bine plătit. Astfel, The Daily Telegraph, la Londra, ziarul pro-conservator în care a scris Boris Johnson până în momentul în care a devenit șeful guvernului ce avea să ducă la capăt Brexitul, revelează că Johnson tocmai a fost plătit 350.000 dolari pentru un discurs de o jumătate de oră, participând marți la conferința Consiliului agenților și brokerilor de asigurări din Colorado, în SUA.
Cei prezenți au spus că el a vorbit despre încrederea sa de nezdruncinat în necesitatea Brexitului, apoi în sprijinul britanic pentru Ucraina și scepticismul său față de schimbările climaterice. Cu toate acestea, el a evitat să discute atât despre circumstanțele plecării sale de pe numărul 10, cât și despre dificultățile cu care se confruntă Liz Truss, succesoarea sa.
Salariul brut al lui Johnson ca deputat în perioada 2021-2022 a fost de 81.932 lire sterline pe an, în timp ce documentele oficiale arată că el a primit încă 75.440 lire sterline în funcția de prim-ministru. Asta a însumat un salariu anual de 157.372 lire sterline.
Johnson nu este primul fost prim-ministru care face turul circuitului de discursuri bine plătite de după cina multimilionarilor și miliardarilor. Theresa May, predecesoarea sa, a câștigat din discursuri în SUA peste 1,86 milioane de lire sterline în primii doi ani de când a revenit ca simplă deputată în camera inferioară a parlamentului britanic.
Diamonds are forever
Tot la Londra, dar și peste ocean, în SUA, presa se întreabă ce o să poarte Camilla, Queen Consort, la încoronarea solemnă a lui Charles. Cum o amintește The Washington Post, spectaculosul diamant Koh-i-Noor de 105 de carate, cea mai faimoasă bijuterie purtată de regalitatea britanică la ocazii impunătoare, este una pe care mai multe țări, inclusiv India, insistă că și-ar dori-o înapoi.
Odată cu viitoarea încoronare a regelui Carol al III-lea, întrebările cresc cu privire la ce va purta Camilla, regina consoartă, pe cap și dacă ar putea include coroana cu bijuteria controversată.
Principala întrebare este dacă dumneaei, Camilla, va purta pe cap coroana cu controversatul giuvaer.
„Cromozomul Pușkin”
Înapoi în Franța, celebrul săptămânal politico-satiric Charlie Hebdo decriptează în ultimul său număr obsesia rușilor cu Pușkin și literatura lor clasică, de parcă asta ar justifica orice exces.
Despre tendințele coloniale ale lui Pușkin am mai scris aici. Spune Charlie Hebdo: «În războiul din Cecenia, erau soldați ruși care, între un masacru și băutură, recitau la metru versurile lui Pușkin. Urmașii lor fac același lucru în Donbass. Pușkin este părintele limbii ruse, iar rușii sunt convinși de asta, siguri că Pușkin poate fi un far în lumea întreagă, exercitând asupra altora un magnetism cultural care justifică supunerea altor populații. Cum să nu îngenunchezi în fața unei panoplii de scriitori atât de excepționali: Tolstoi, Dostoievski, Cehov?… Ah! Pușkin!… Numai Pușkin este o dovadă clară a unicității rușilor. În plus, poezia sa este considerată intraductibilă. Gustarea minunilor sale lingvistice subtile le este accesibilă doar rușilor, ceea ce arată că bunul Dumnezeu le-a rezervat lor un statut aparte”.
„Pușkin este Totul nostru”, spunea deja un poet slavofil în 1859: „Fraza asta este tatuată pe cortexul tuturor rușilor, chiar și al celor care nu l-au citit niciodată pe Pușkin altfel decât la facultate. Nu trece o zi fără ca un guru cultural, administrativ, guvernamental să o tot repete, ca pe o incantație: Pușkin este Totul nostru. »
Cu toate astea, poezia sa a fost magistral tradusă, de exemplu de către Vladimir Nabokov în engleză. Așa încât, Charlie Hebdo le propune rușilor… o eliberare de Pușkin! Dar asta e ca și cum le-ai cere românilor să se elibereze de Eminescu. Greu — spre imposibil în stadiul actual.
Rusia, mai scrie Charlie Hebdo, este acea țară în care un ministru al culturii poate spune: „cred că, după toate dezastrele care au lovit Rusia în secolul XX, de la Primul Război Mondial până la perestroika, faptul că Rusia supraviețuiește și este încă în creștere indică aceea că poporul nostru are un cromozom în plus.”
Dar, conchide Charlie Hebdo: «Poate că ăsta este de fapt cromozomul Pușkin: ceva care unește farsa cu crima.»
