Linkuri accesibilitate

Dan Alexe: „Ucraina o duce rău și o criză de natură economică va veni relativ curînd” (VIDEO)


Volodimir Zelenski și soția sa la vot, Kiev, 21 aprilie 2019.
Volodimir Zelenski și soția sa la vot, Kiev, 21 aprilie 2019.

Interviul dimineții cu corespondentul Europei Libere la Bruxelles, autorului Blogului Live despre Ucraina.

Între un oligarh care le-a condus ţara în ultimii cinci ani şi un actor pe care nimic din CV nu-l recomandă pentru funcţia de preşedinte, ucrainenii i-au dat ieri preferinţă ultimului. Cum se explică victoria fulminantă, cu 73 versus 25% cel puţin din exit polluri, a actorului de comedie Volodimir Zelenski contra lui Petro Poroşenko în scrutinul prezidenţial ucrainean? Şi ce prevesteşte această victorie pentru viitorul Ucrainei? Discutăm aceste subiecte cu Dan Alexe, corespondentul nostru de la Bruxelles, care de doi ani ţine un live blog despre actualitatea ucraineană pe site-ul nostru europalibera.org.

Interviul dimineții: cu Dan Alexe (Bruxelles)
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:16:32 0:00
Link direct

Europa Liberă: Ai scris, Dan, în debutul unui articol de pe site-ul nostru că Ucraina a intrat duminică în ape politice tulburi, după victoria lui Zelenski. Te-aș ruga să elaborezi un pic această concluzie.

Dan Alexe: „În primul rând, nimeni nu se aștepta la amploarea victoriei lui Zelenski, un om cu totul lipsit de orice experiență politică și în același timp înconjurat de foarte multe semne de întrebare privind legăturile lui cu un magnat care se află actualmente în Israel, prin tăcerea lui în legătură cu foarte multe subiecte importante pentru Ucraina. A fost foarte vag și rareori a menționat Europa în programul său politic, de pildă, acolo unde Poroșenko era cu totul și cu totul pro-european.

Ideea lui de a face, de a crea, de a lansa un referendum în legătură cu aderarea Ucrainei la NATO este iarăși un pas înapoi față de entuziasmul total al lui Poroșenko și felul în care încerca să stârnească populația să adere la NATO, să pună NATO în Constituție, să facă din asta un fel de scop național.

De asemenea, tăcerea lui până în ultimele săptămâni vizavi de Crimeea și de Donbas, de ceea ce se întâmplă în Ucraina de Est și sigur că se mai pune problema ce se va întâmpla cu economia, pentru că acest actor, Zelenski, nu a avut deloc un proiect economic, nu a spus ce va face – dacă Ucraina va merge, să spunem, spre o economie de piață sau dacă va adopta un model economic de tip, să spunem, al statului-providență cum sunt țările scandinave sau Franța, așa încât știind și faptul că având președintele Ucrainei foarte mari atribuții, de pildă, trebuie să numească miniștrii Apărării, de Externe, procurorul general, șeful serviciilor secrete, este acolo o întreagă incertitudine vizavi de ce va face el de acum înainte.”

Vitali Portnikov: Miza cea mare a Rusiei în Ucraina e haosul, haosul care o va ajuta să-şi extindă influența
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:21:14 0:00

Europa Liberă: Și mai ales, eu aș mai adăuga, Dan, că nu a vorbit practic cu jurnaliștii sau, dacă a vorbit, a vorbit doar cu jurnaliști comozi, ca să zic așa. Asta e un reflex care vorbește despre ce?

Dan Alexe: „Sigur. Și este paradoxal din partea unui actor de la care te-ai aștepta tocmai să caute să vorbească cu presa, să se împingă în față, pe când el, și în realitate nu chiar el personal, ci echipa lui au preferat să folosească canalele sociale – Facebook, Twitter, Instagram –, evident că nu el făcea asta, pentru că e imposibil pentru un om să ocupe o asemenea rețea și în același timp e paradoxal într-un fel și deschide o nouă eră a comunicației politice felul în care el a lucrat de la distanță, și anume: pentru generația mai în vârstă, bătrânii sau oamenii care au crescut sub comunism el s-a folosit exclusiv de aparițiile la televiziune în acel serial „Слуга народа” („Slujitorul poporului”), și știm foarte bine că și în Ucraina ca și în Republica Moldova și chiar ca și în România majoritatea populației în vârstă își ia majoritatea sau practic totalitatea informației de la televizor. Deci, Zelenski a folosit televizorul pentru populația mai în vârstă și rețelele sociale pentru tineri.

Aici din start a marcat un punct vizavi de Poroșenko și echipa lui, care s-au arătat mai bătrânicioși, să spunem, o altă generație care nu au

Poroșenko și echipa lui nu au priceput impactul uriaș al rețelelor sociale vizavi de tineri...

priceput încă impactul uriaș al rețelelor sociale vizavi de tineri. Și aici sigur că abilitatea lui a dat aceste roade și a câștigat 70 și ceva la sută din totalitatea voturilor, un scor strivitor, adică trei persoane, aproape trei persoane din patru au votat pentru acest necunoscut, practic.”

Europa Liberă: Dan, din ceea ce spui iese că Zelenski n-ar fi câștigat dacă n-ar fi interpretat rolul de președinte în acel film, „Slujitorul poporului”? Dar cum poate fi explicată totuși această putere a ficțiunii și a fost ea decisivă sau totuși faptul că ucrainenii au obosit de război și vor cu orice preț un armistițiu cu Rusia?

Dan Alexe: „A fost, eu aș spune, un vot de pedeapsă. Evident că nu trebuie să credem că toți acei oameni îl iubesc și-l adoră și au votat pentru că el e comic la televiziune, a fost mai degrabă poate pentru o majoritate a populației o modalitate de a-l pedepsi pe Poroșenko și în același timp, sigur, o oboseală, într-adevăr o oboseală vizavi de acel război care nu se mai încheie.

Sunt aproape cinci ani acum, Poroșenko a promis că va pune capăt războiului; cinci ani mai târziu iată că nu s-a întâmplat practic nimic în termeni practici, de front, de avansare a realității pe teren și a venit acest Zelenski, care a luat în derâdere într-un fel, au fost unele episoade în care el râdea de situația de pe front și fără să propună o altă soluție.

În același timp, prin acele apariții la televiziunea despre care tot vorbim, s-a creat și un fenomen care ar putea fi numit de inginerie socială, în luni și luni și zeci de episoade s-a strecurat în capul oamenilor un personaj care sigur că nu e cel autentic și în momentul în care el și-a

S-a creat și un fenomen care ar putea fi numit de inginerie socială, în luni și luni și zeci de episoade s-a strecurat în capul oamenilor un personaj...

anunțat intenția de a candida a făcut-o într-un mod extraordinar de abil, a făcut-o în noaptea de Anul Nou, pe 31 decembrie 2018, adică acum câteva luni, în noaptea de Anul Nou, ceea ce produce un impact în capul oamenilor, pentru că știm foarte bine că ei se uită la programele de Revelion, de sfârșit de an. Atunci a marcat iarăși un punct simbolic suprapunându-se Noului An și anunțând intenția de vot într-un val de entuziasm, după care aparițiile lui – puține câte au fost – au fost făcute prin gesturi și mimici, și atitudini care aminteau personajul din film.

E clar un calcul acolo, în această inginerie socială, el impunând personajul din film peste cel real și ca într-un fel de hipnoză colectivă s-a creat impresia că el într-adevăr ar fi capabil să conducă țara așa cum o face în acel serial, ceea ce e îngrijorător este că într-unul din episoade personajul respectiv, care devine peste noapte președintele Ucrainei fără să vrea, visează că îi împușcă pe deputați în Sala Parlamentului. Asta sigur că subliminal insuflă în capul oamenilor o soluție radicală și faptul că, ficțional, evident, că acest om va veni cu o soluție finală, definitivă.”

Europa Liberă: Temerea mare e că această victorie a unui om total neexperimentat în politică ar putea băga Ucraina într-o nouă criză. Cum ți se pare?

Dan Alexe: „O criză va veni relativ curând și ea va fi de natură economică. Ucraina o duce rău economic și aici sigur că este o mare vină a lui Poroșenko, care a promis că va combate corupția și multe alte

Ucraina o duce rău economic și aici sigur că este o mare vină a lui Poroșenko, care a promis că va combate corupția...

lucruri, el însuși nerespectându-și niște angajamente elementare pe care și le luase din start. El este un om foarte bogat, care are rețeaua aceea de fabrici de ciocolată, de magazine „Roshen” și la începutul mandatului, dat fiind încălecarea de interese, că nu poți să fii în același timp președintele țării și mare căpitan de industrie, el a promis că își va lichida imperiul comercial.

Nu a făcut-o, nu a făcut-o și oamenii n-au putut să uite lucrul acesta și în același timp anumite episoade ale războiului au fost interpretate în defavoarea lui, de pildă, pentru ucraineni portul Mariupol e foarte important, pentru că blochează o eventuală continuitate teritorială între Donbas și Ucraina și să nu uităm că autoritățile separatiste susținute de rușii din Donbas și-au exprimat deschis dorința de a realiza o trecere acolo, un cap de pod, o continuitate teritorială până în Ucraina, însă acest lucru e imposibil din cauza portului Mariupol.

Acolo, în Mariupol, Poroșenko are o mare fabrică de ciocolate, de bomboane „Roshen” și mulți oameni au putut interpreta felul în care Guvernul ține de apărarea portului ca și cum Poroșenko își apără fabrica. Asta poate nu e adevărat, însă faptul că el nu și-a menținut promisiunea de a-și lichida imperiul comercial a făcut că mulți, într-adevăr, i-au întors spatele.

Ucraina o duce rău și pentru că depinde de gazul rusesc, evident. Și știm eforturile lui Putin de a deturna tranzitul de gaz spre Europa de Ucraina prin acele conducte Nord Stream și în curând economiștii au calculat că prețul gazului o să crească foarte mult și asta o să cadă foarte rapid pe noul președinte Zelenski, pentru că oamenii nu sunt economiști, ei văd, ei își închipuie într-un mod abstract că noul președinte o să rezolve totul și acum vine cu soluții în economie pe care Poroșenko nu le-a adus.

În curând, când vor crește prețurile, astea se vor răsfrânge direct asupra lui Zelenski, care o să spună sigur că „nu e vina mea, astea vin din spate, le-a lăsat fostul președinte” și o vreme poate să meargă argumentul acesta; la fel cu oboseala războiului și la fel...”

Europa Liberă: Apropo de asta, cum vi se pare promisiunea lui Zelenski că va opri războiul?

Dan Alexe: „Ea vine târziu și e total irealistă, evident. El nu are cum să oprească războiul, el a avut o atitudine foarte ambiguă atunci când a vorbit despre discuții cu Rusia și chiar a făcut aluzie la discuții cu separatiștii, însă fără să vină cu un plan concret, sub ce formă, ce identitate juridică ar avea aceștia. De altfel, Moscova ar fi spus că nu se

Zelenski se va găsi prins între promisiunile vagi pe care le-a făcut și realitatea cruntă a unui război autentic...

bagă, menținând ficțiunea că e vorba de o chestiune internă ucraineană. Or, el se va găsi prins între aceste promisiuni vagi pe care le-a făcut și realitatea cruntă a unui război autentic și să nu uităm că Curtea Penală Internațională a decis încă din noiembrie 2016 că acolo e vorba de un război internațional, a dat acel verdict la cererea Ucrainei în care a spus Curtea Penală Internațională că da, este vorba de un conflict internațional.

Zelenski nu va putea menține ficțiunea că e vorba de niște răzvrătiți și că prin intervenția Moscovei se va ajunge la o soluție. Se va vedea foarte curând dacă într-adevăr el are un interes direct, să spunem, patriotic și personal să rezolve situația sau toate astea au fost promisiuni de campanie.”

Europa Liberă: Cum bine observa Valentin Naumescu într-o analiză recentă, ucrainenii au epuizat cam toate variantele – au fost și pro-Vest, și pro-Est, au fost și neutri total și la un moment dat au îmbrățișat un fel de supunere față de Moscova. Ce le-a mai rămas, ca să zicem așa?

Dan Alexe: „Nu le-a mai rămas nimic. De fapt, acum sunt prinși între a alege una din soluții. Rămâne de văzut ce consilieri va avea acest om, ce miniștri va numi și dacă în spate există o structură de oameni gata să-l sprijine într-un mod doar piramidal, deciziile fiind luate de el și nu știm dacă acele legături ale lui cu magnatul Kolomoiski fugit și ascuns în Israel sunt reale sau nu, acela la rândul lui având relații cu Rusia comerciale și financiare ș.a.

Au fost și niște semne îngrijorătoare acolo și faptul că justiția a anulat privatizarea acum câteva zile a fostei bănci a lui Kolomoiski, Privatbank, acolo a fost un întreg conflict personal între acel magnat presupus a-l sprijini pe Zelenski și Poroșenko, care ca președinte a sprijinit

Toate aceste lucruri împing Ucraina spre o zonă de incertitudine...

privatizarea băncii, iată că acum justiția, ca un semn, să zicem nefast, a oprit privatizarea acelei bănci care aparținuse lui Kolomoiski și toate aceste lucruri împing Ucraina spre o zonă de incertitudine, unde ceea ce e îngrijorător e faptul că în perspectiva actuală totul va depinde de un singur om, așa că a face proiecții – optimiste sau nu în legătură cu ce drum va alege Guvernul – e prea devreme în acest moment, când încă nu s-au așezat apele de ieri-seară.”

Europa Liberă: Dan, există niște înțelegeri între Republica Moldova și Ucraina, în special cele legate de controlul mixt la frontieră. Vor rămâne ele în picioare după venirea lui Zelenski la putere?

Dan Alexe: „Ele vor rămâne într-o primă etapă, pentru că în primul rând nu este o prioritate să schimbe ceva acolo, ar fi și un semn foarte suspect dacă ar interveni atât de rapid într-o înțelegere oficială care totuși e minoră pentru majoritatea ucrainenilor care privesc mai degrabă spre ce li se întâmplă în est, în Donbas. Sigur că dacă va lua Guvernul vreo măsură, și să nu uităm că acele înțelegeri deja semnate între Ucraina și Moldova nu țin de președinte, ele au fost semnate de Guvern, deci va trebui câtăva vreme să vedem ce tinde el să facă în legătură cu asta.

Un alt lucru care ar putea contribui la o eventuală schimbare de atitudine e faptul că Zelenski a venit cu ceva nou și în legătură cu relațiile cu vecinii și cu minoritățile etnice. De pildă, el e pe cale de a

Poroșenko a jucat poate mult prea tare pe cartea ucrainizării, a limbii, aprobând acea lege nefastă, care limitează anumite drepturi ale folosirii limbilor minorităților ...

pune capăt într-un fel unei tendințe de ucrainizare totală a societății, care a nemulțumit pe multă lume. Poroșenko a jucat poate mult prea tare pe cartea asta a ucrainizării, a limbii, aprobând acea lege nefastă, de fapt, care limitează anumite drepturi ale folosirii limbilor minorităților, și-a pus în cap Ungaria, de pildă, mai puțin, dar totuși cu anumite semne diplomatice chiar și România în legătură cu drepturile minorității române din regiunea Cernăuți și Zelenski a venit cu o atitudine mult mai conciliantă față de asta. Să nu uităm că el nu prea vorbește ucraineana, a vorbit în rusă cu anumite fraze introduse în discursul său în ucraineană, însă cu greșeli gramaticale și asta i-a atras și simpatia acelor votanți care sunt rusofoni sau care nu sunt atât de înfocați patrioți ai limbii ucrainene. Și sigur că aici situația Republicii Moldova este atinsă într-un fel și de înmuierea acelui regim al folosirii limbilor minoritare din regiunea Cernăuți a limbii române și în tot acest complet trebuie văzută și relația cu frontierele cu vecinii și cu ce s-a semnat în legătură cu Transnistria.

Europa Liberă: Dan, îți mulțumim!

XS
SM
MD
LG