Centenarul Unirii i-a prins politicieni nepregătiți. Mare parte din acest an s-a scurs în larma scandalurilor politice și economice, în dispute pe marginea abuzurilor și agresiunilor puterii. Politicienii par captivi ai unei viziuni mici, puțini găsind răgazul să evalueze însemnătatea nașterii României Mari și, cu atât mai mult, să tragă învățăminte pentru un proiect viabil de țară. Profesorul Dan Dungaciu, director al Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale al Academiei Române „Ion I.C.Bratianu” și președintele Fundației Universitare a Mării Negre din România, crede că actuala clasă politică cu micile ei războaie de culise nu e demnă de predecesorii ei care au trecut printr-un mare război mondial pentru a realiza o Mare Unire.
Europa Liberă: Domnule Dan Dungaciu, centenarul nu e numai un prilej de celebrare și sărbătorire, este și prilejul unui bilanț, la urma urmei. Cu ce ne lăudăm acum, la o sută de ani de la înfăptuirea Marii Uniri?
Dan Dungaciu: Pe lângă bilanțul de care spuneți, ar mai trebui adăugată o componentă de privire critică sau autocritică. Ar trebui să ne privim în oglindă pentru acest bilanț. Centenarul, dacă vreți, mi-l imaginez ca pe-o oglindă pe care actuala elită politică și-o pune în față și în raport cu care își compară prestația. Dacă te uiți în urmă, nu vreau să spun că te compara guvernul de la 1918 sau la 1920 cu cel de acum și nici că poți să-ți dai seama de ce am ajuns unde am ajuns, dar dacă faci comparație cu orele astrale din istoria unui popor, indiferent de popor, atunci îți dai seama că scuzele după care nu se poate realiza nimic pentru că ești într-o geografie spirituală precară sau că istoria ta te-a condamnat să nu faci nimic sau că ai o genă prin care nu faci nimic lucrurile acestea nu mai țin.
Europa Liberă: Așadar, Miorița nu mai trebuie invocată în aceste situații.
Dan Dungaciu: Nu ai cum s-o invoci pentru că, fiind centenar, te compari cu niște oameni care au făcut ceva. Deci dacă te compari cu niște oameni care au făcut ceva înseamnă că în principiu se poate face ceva. Faptul că tu nu poți să faci nimic sau faci mult prea puțin nu poate fi explicat printr-o justificare de tip genetic sau genetic istoric.
Europa Liberă: Dar nu poate fi la mijloc și un sentiment de culpabilitate că la o sută de ani moștenirea lăsată nouă este înjumătățită? Practic noi ce sărbătorim? O Românie Mare care practic nu mai există la ora actuală?
Dan Dungaciu: Eu cred că ar trebui să ne simțim culpabili din mai multe puncte de vedere. Dincolo de faptul că România este, din punct de vedere geografic un pic mai mică decât era în 1918 sau după acel moment, cred că și efortul care s-a făcut atunci, proiectul care a fost atunci, a fost unul incomparabil cu ceea ce se încearcă astăzi. Pentru că în momentul acela 1918, când România s-a unit cu celelalte provincii (în speță, Ardealul și Basarabia) Ardealul, la nivelul de produs intern pe cap de locuitor, era comparabil cu Vechiul Regat. Nu s-au produs șocuri economice...
Europa Liberă: La un PIB de 1700-1800 de dolari pe cap de locuitor...
Dan Dungaciu: Da, în principiu era cam la fel. Basarabia a venit cu un produs de o mie de dolari pe cap de locuitor. Basarabia era marea povară.
Europa Liberă: Era pauperizată în mod special pentru a putea fi stăpânită.
Dan Dungaciu: În orice calcul care se face referitor la efortul românesc în Basarabia trebuie să plece de acolo. Nu neapărat de la criticile punctuale pe care basarabenii le-au avut unii dintre ei, ci de acolo. Ei bine, efortul de țară pe care România l-a făcut, plata despăgubirilor de război, procesul optanților (etnicii maghiari care au preferat după 1918 să se repatrieze în Ungaria cu finanțarea statului român, n. S.S.) și toate lucrurile acestea, practic au secătuit într-un fel România. O unire, ca să se împlinească, durează cam douăzeci de ani. Uitați-vă și la cazul Germaniei. Germaniei i-au trebuit douăzeci de ani ca să digere povestea asta. În 2005, când a venit Merkel la putere, a venit după reformele lui Schroeder și abia după aceea Germania a decolat dacă vreți, devenind indiscutabil cea mai mare putere economică a continentului, deci și Germania a digerat mai greu povestea asta. Abia în 1938 România începe să se redreseze. Să spun că în 1913, economic vorbind, România era un fel de tigru al Balcanilor. Crescuse repede, avea și o prestație politică semnificativă din moment ce pacea s-a făcut la București. Dar după 1918 i-au trebuit douăzeci de ani. În 1937-38 ar fi trebuit să fie momentul de stabilizare în care România ar fi trbeuit să decoleze.
Europa Liberă: Exact în preajma războiului mondial...
Dan Dungaciu: Da. România nu a fructificat niciodată Unirea. Dar asta nu înseamnă că nu a avut un proiect, cu toate dificultățile acelei perioade. Ei bine, problema de astăzi este care e proiectul. Că aici este comparația care lasă actualitatea în off-side.
Europa Liberă: Spuneați zilele trecute că generația politică actuală este pe punctul să rateze momentul centenarului și că asta ar adăuga o culpă suplimentară în responsabilitatea lor.
Dan Dungaciu: Ratează centenarul, ratează să mai țină România pe hartă, ca să spun așa. Pentru că sentimentul pe care-l ai este că România în momentul ăsta nu joacă ci funcționează cât de cât, merge pe pilot automat, economia funcționând nu neapărat în răspăr ci pe-alături de dimensiunea politică.
Europa Liberă: Și atunci mai putem vorbi despre un proiect de țară. Acesta nu ar trebui să includă pe lângă respectul față propria noastră istorie și un pas înainte pe direcția indicată de înaintași?
Dan Dungaciu: Eu am sentimentul că nici nu se mai vorbește despre proiectul de țară. S-a vorbit acum o perioadă, dar acum nu se mai vorbește.
Europa Liberă: De ce? De ce teama asta?
Dan Dungaciu: România s-a obișnit, în ultima vreme, dincolo de discuțiile sau piața internă de dezbatere politică, ca subiectul care canibalizează cam toată energetica românească în momentul actual și face ca orice temă, orice altă temă să rămână pe dinafară, să se caracterizeze prin comportamentul acesta extrem de nociv de a devaloriza totul. Noi am trăit în ultimii ani, și nu mă refer doar la anul acesta sau anul trecut, într-o atmosferă de deconstrucție totală și radicală. Practic dacă vă uitați în societate, ideea că „Asta e România” sau că „nu se poate face altfel”, ideea că aici nu se poate construi nimic a ajuns, din perspectivă sociologică, să intre practic în credința cotidiană. Or asta e o chestiune dezastruoasă pentru orice comunitate.
Europa Liberă: Dar cum se explică acest comportament, de unde vine fatalismul acesta: din educație, din propagandă?
Dan Dungaciu: Nu e neapărat un fatalism, intensitatea lui e un produs de dată recentă. Uitați-vă la discuțiile publice, cele din presa scrisă, de la televiziune... Centenarul era un bun prilej să mai pună puțină energetică în spațiul public și în discursul public. Noi am trecut în spațiul public de la un exces la altul. De la filmele lui Sergiu Nicolaescu am trecut la...
Europa Liberă: ...la blockbustere...
Dan Dungaciu: ... la un film de Nicolaescu dar cu semn schimbat. Adică de la o asumare totală, la o respingere totală. Noi nu ne-am găsit încă un soi de echilibru dintr-acesta care să asigure comunității un minim respect de sine. Eram în Polonia la o conferință internațională când a fost lansat un film Cavalerii teutoni, după Sienkiewicz. O poveste romantică... Actrița principală tocmai devenise star mondial jucând într-un film cu James Bond. Președintele Kaczyński a deschis prima dată festivitățile cu invitații președintelui, a venit premierul, la vremea respectivă nu se împăcau foarte bine, șadar premierul Tusk care a avut invitații lui, după aceea a avut loc deschiderea oficială și abia într-o ultimă fază a fost premiera către public. A fost o festivitate incredibilă. Deci un film după Cavalerii teutoni, romanul lui Sienkiewicz, care arăta, nu-i așa, istoria Poloniei. Mă uitam la ce s-a întâmplat acolo și vedeam care e diferența. Deja uitându-te la ce se întâmplă în Polonia îți dădeai seama că există niște tendințe sănătoase...
Europa Liberă: Vi se poate spune că Polonia nu e un exemplu foarte bun, că e o țară conservatoare sau, cel puțin, așa se manifestă în ultima vreme...
Dan Dungaciu: De acord, de acord, dar nici excesul în partea cealaltă nu este bun. Pentru că sociologic vorbind nu trăiesc așa. Nu poți să trăiești într-o negare perpetuă.
Europa Liberă: O posibilă explicație a acestei delăsări generalizate nu poate fi și aceea că politicienii practic nu mai vor să-și asume niște responsabilități, că se tem de realitate.
Dan Dungaciu: Vinovat este discursul public, vinovată este calitatea politicienilor, vinvoată este lipsa de asumare a proiectelor, lipsa de discuții despre proiecte, ce vrei tu să faci cu România, de pildă, care e cea mai mare țară în termeni de PIB din regiune. Depășește Bulgaria, Grecia... care e responsabilitatea ta, care e proiecția ta pe Balcanii de vest, cum se face că România în Balcanii de vest politic vorbind este inexistentă?
Europa Liberă: Dar nici măcar ecoul acestor întrebări nu se aude în spațiul public.
Dan Dungaciu: Asta e problema. Știți că este testul acela cu petele de culoare...
Europa Liberă: ...Rorschach...
Dan Dungaciu: Și să le interpretezi. De pildă, să desenezi conturul țării și să spui ce vezi. Am sentimentul că dacă ar fi să desenezi conturul României în mod natural ar fi mai mică decât dimensiunea reală. Trăim într-o epocă dintr-aceea în care suntem obișnuiți să gândim minor. Or, dintr-o gândire minoră nu poate rezulta decât o Românie minoră. 1918 a fost pariul unor proiecte mari. Se știe cât de mult a stat Brătianu până a decis ca România să intre în război: a stat un an, a stat doi, a calculat, a întors situația pe toate părțile ca un inginer! Deci, era un proiect acolo. Și chiar dacă România era prăbușită, Marghiloman face Unirea cu Basarabia, adică oamenii ăia au gândit ceva, au riscat ceva. În vreme ce sentimentul pe care-l ai acum în România este că nimeni nu joacă nimic. Și că actuala clasă politică nu doar că ratează centenarul dar riscă să scoată România de pe hartă.
Europa Liberă: Vorbiți despre spirala violenței care ar canibaliza centenarul. Vă referiți la atmosfera politică?
Dan Dungaciu: Spirala violenței nu este o chestiune de azi sau de ieri. De vreo zece ani trăim în atmosfera acestei bătălii continue care este aproape sufocantă și care, cum să spun, seamănă cu cercurile titirezului, mai mari, tot mai mari, cuprinzând și mai multă populație. Acum suntem în apogeul acestei confruntări, iar spirala violenței cuprinde straturi de societate și instituționale din ce în ce mai largi. Și atunci, sigur, canibalizează tot discursul public iar omul care se mai uită cât se mai uită la discuția din spațiul public sigur are fie un sentiment al neputinței că nu se poate face nimic, o stare de „teritoriu netocmit și gol” cum zice Vechiul Testament, fie se decuplează de la realitate. Și decuplarea asta poate fi, desigur, utilă ca soluție individuală, dar în termeni comunitari este foarte periculoasă, că România nu-și poate permite să lase o bună parte din societate care să nu fie activă în jocul societal, politic sau economic. România are și dezavantajul că a creat o categorie destul de semnificativă de populație care poate să trăiască făcând abstracție de jocul politic sau de jocul public. Nu mai are nevoie, nici măcar nu o mai interesează cine e primar la București sau cine e la putere pentru că are suficient de multă prosperitate, are posibilitatea de a-și îndeplini dorințele pentru ea și clienții ei.
Europa Liberă: Dar există și o Românie captivă care poate fi manipulată cum vrea clasa politică.
Dan Dungaciu: Asta va exista mereu.
Europa Liberă: Nu există nici o sincronizare, niciun asentiment general al clasei politice în ceea ce privește Unirea. UDMR, de pildă, a spus că nu are ce sărbători, mai precis că pentru ei 1918 nu este neapărat o sărbătoare... Există pericolul ca neexistând o unanimitate politică, deci un spirit comun tuturor partidelor, mesajul centenarului să fie preluat cumva politizat momentul, să fie confiscat de un anume partid?
Dan Dungaciu: Există riscul acesta.
Europa Liberă: Cum ne ferim de politizarea Unirii?
Dan Dungaciu: Prima observație pe care aș face-o este a propos de cine sărbătorește și ce. Asta este iarăși o defecțiune publică pentru că ajungem să discutăm în asemenea termeni. Nici când relațiile dintre Statele Unite și Iran erau la zero, la Ziua Națională a SUA era un reprezentant al ambasadei Teheranului, că era de grad mai mic, dar de fiecare dată participa la Ziua Națională a Statelor Unite. Adică nu se depășiseră niște linii roșii. Din păcate, faptul că un stat vecin cu care se declară că avem o prietenie perfectă nu vine la Ziua Națională este deja un eșec profund. E o linie roșie care s-a depășit și nu ar fi trebuit să fie depășită. Bun, dincolo de asta, faptul că politicienii nu abordează această chestiune, chestiunea identitară, în general, ne face să ne confruntăm cu un mare risc, din punctul meu de vedere, pentru că vedem astăzi ce se întâmplă în Europa, un fenomen care nu are cum să ocolească România, și ne dăm seama că aspectul identitar devine din ce în ce mai pregnant. Că vorbim de Suedia, de Italia, Marea Britanie, că vorbim de Ungaria, Polonia sau cine vreți dumneavoastră... există un risc dacă nu abordezi această problemă. În spațiul occidental, provocările au fost de felul următor: apariția unor partide noi, populiste care au preluat tema și au împins-o în zone greu de gestionat și, pe de altă parte, partidele de mainstream care au ajuns să-și schimbe discursul, alunecând spre zona populistă ca să nu lase ca alte partide să se nască. În Ungaria, de pildă. După cum susține domnul Orban, Fidesz-ul vorbește așa ca să nu lase Jobbick-ul. Sau domnul Rutte în Olanda vorbește așa să nu-l lase pe Wilders. În România există următorul risc: dacă politicienii de mainstream (mai mult sau mai puțin, că noi nu avem partide care nu sunt de mainstream), nu discută chestiunea aceasta, există riscul real să apară cineva care să preia această problemă și s-o arunce într-o zonă politică, spuneți-i dumneavoastră cum vreți: extremistă, populistă...
Europa Liberă: Cum s-a întâmplat multă vreme cu Partidul România Mare care a confiscat tema patriotismului, a națiunii...
Dan Dungaciu: Și să nu uităm că Ardealul l-a votat pe Vadim Tudor în competiția lui cu Iliescu. Deci este un pericol real ca această temă pe care partidele de mainstream în general o refuză, să fie preluată de cine știe cine. Asta și pentru că niciun politician nu discută despre relația cu Ungaria sau despre chestiunea maghiară.
Europa Liberă: Aici nu e numai vina lui Orban și a Ungariei, este și vina clasei politice românești că nu are bărbăția să discute aceste subiecte...
Dan Dungaciu: Dar eu nu cred că e în niciun fel vina lui Orban. Lupul nu e vinovat că mănâncă oi. Tu ești cel vinovat, că nu ai păzit oaia. Știm că lupul mănâncă oi, deci dacă s-a născut un lup la Budapesta, ca să zic așa, și care vezi cum își licitează cărțile politice, tu ar trebui să te comporți în consecință. Ideea e că partidele de mainstream ar trebui să abordeze tema, că stârnește interesul în sondaje, iar oameni devin atenți. E bine să nu ai un Jobbik fără să ai Fidesz, așadar să ai doar un partid extremist ci să ai un partid de mainstream care să folosească tema aceasta în mod cât de cât rezonabil și civilizat. Sigur, nu neapărat într-o pajiște cu mielușei, dar fără contondențe dincolo de marginea terenului politic. Or există riscul acesta în România. După părerea mea există un risc tot mai semnificativ pentru că, din perspectiva mea, în acest moment România este decuplată de - să spunem așa - jocurile europene politice cam din toate punctele de vedere. Nu e clar ce rol joacă România. Joci cu mainstreamul european adică cel care vrea să țină partidele populare, socialiste la un nivel rezonabil, vrei să joci de pildă cu domnul Macron, deși dânsul nu se simte foarte bine politic, sau joci cu o echipă de tip Orban sau Salvini care se luptă dacă să rămână în PPE sau să construiască alt pol. România nu joacă nimic. România în acest moment nu are parlamentari eurosceptici în Parlamentul european dar în același timp, paradoxal, nu este așezată bine nici în raport cu puterile cele mai importante ale Europei.
Europa Liberă: Câtă vreme se discută scoaterea europarlamentarilor PSD-ALDE din grupurile lor politice europene, căci s-a pus problema în mod deschis în Parlamentul European ca ALDE și PSD să fie excluse din Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa respectiv din Alianța Progresistă a Socialiștilor și Democraților, pilonii principali ai puterii sunt foarte subrezi în străinătate, cum ar putea avea partidele românești vreo influență asupra politicii externe?
Dan Dungaciu: Întrebarea e cum a ajuns România, care nu a făcut lucruri grave în raport cu Europa, (nu a făcut nici zece la sută din ce a făcut Orban, din ce a făcut Salvini sau din ce a făcut Kaczyński, în raport cu proiectele europene) deci fără a face asemenea lucruri grave a ajuns pe aceeași listă a domnului Oettinger care spunea Polonia, Ungaria, România și guvernul Italiei, că nu vorbea despre Italia, ci despre guvernul ei. Cum a ajuns acolo? Că noi nu avem un Orban...
Europa Liberă: Nu e o parte a canibalizării despre care vorbeați? Războiul intern, spirala violenței care canibalizează centenarul...
Dan Dungaciu: ...care canibalizează proiectele, care canibalizează centenarul, care canibalizează, hai să spunem așa, orice normalitate de tip politic.
Europa Liberă: Am exportat criza internă cumva și la nivelul Europei?
Dan Dungaciu: Nu, nu neapărat. Europa are o criză politică în momentul acesta care se numește amestecul exploziv dintre criza economică din 2008, migrație și terorism. Acel amestec exploziv, un cocktail Molotov aproape, a ajuns acum să fie extrem de greu de gestionat pentru că și-a constituit partide. Așadar nu este o criză după care, dacă ne redresăm economic, situația revine la normal. Nu, pentru că între timp s-au construit partide care ideologizează criza, o perpetuează, vorbesc permanent despre ea, deci acolo s-a politizat criza aceea, mixtura de criză economică, migrație și terorism. Și acum avem partide care vorbesc așa în Europa. Și asta este criza Europei: cum faci să răspunzi acestei provocări? România nu are o criză de genul acesta. România are o criză mult mai banală: are o criză de persoane, de instituții, o criză internă, o criză de salvări individuale, România nu are o criză de proiecte în momentul acest. România nu are niciun proiect pentru că are o criză minoră în termeni istorici sau de geografie. Ceea ce discutăm noi acum în România sunt chestiuni, iertați-mă, la scară istorică, minore! Nu o să se mai uite nimeni că au existat în 2018 unii mai vinovați decât alții, o să se uite că de fapt, România a eșuat în 2018.
Europa Liberă: Spuneți că, totuși, celebrarea Unirii se desfășoară pe o perioadă mai lungă decât anul 2018, până în 2020. Mai avem șanse să ne redresăm, clasa politică mai are șanse să recupereze aceste întârzieri?
Dan Dungaciu: Noi o să ne aducem aminte de Unire nu din pricina noastră. Budapesta va fi principalul avertizor, legat de centenarul nostru pentru că se apropie centenarul lor...
Europa Liberă: ...al Trianonului...
Dan Dungaciu: ... deci noi vom fi obligați să intrăm în această discuție, în această conversație. Din câte văd, după cum se petrec lucrurile la Budapesta nu am sentimentul că într-un an sau doi lucrurile se vor atenua semnificativ. Ce face astăzi, acum când vorbim, domnul Orban în Parlamentul european este evident că vrea să joace exact cum a jucat sau cum crede el că a jucat Donald Trump. Singur împotriva tuturor, păstrând același discurs, cum i-a spus domnul Bannon care a găsit în Viktor Orban liderul favorit: Trump înainte de Trump.
Europa Liberă: Acum o întrebare colaterală: are șanse Orban în Parlamentul european?
Dan Dungaciu: Nu, nu are, dar pe el nu-l interesează asta. Articolul 7 nu se poate activa.
Europa Liberă: A, deci îl interesa tribuna de unde să transmită mesajul...
Dan Dungaciu: Parlamentul acesta se duce. Vin alegerile. El ce va juca? Problema în Parlamentul european nu este că va da un vot împotriva lui, că nu va urma nimic. Problema este că-l va scoate PPE din familia europeană. Asta e miza principală acolo. Pentru că PPE a fost destul de ipocrit: deci îl ții pe Orban după toate cele până acum și acum îți pui problema să-l scoți din PPE. Jocul pe care-l face Orban este să câștige atât de multe voturi pentru europarlamentare încât PPE să fie obligat să-l aducă lângă el, să nu se creeze un pol de alternativă în care s-ar putea duce și Orban și Salvini. Dacă-i pierde pe Orban pe Salvini sau mai știu eu ce alte voturi prin tipul acesta de acțiune politică, PPE s-ar putea să fie un pic mai șubred. Asta e discuția în Parlamentul european, de fapt: ce face PPE? Rămâne pur și dur, pierzând voturi sau, încercând să și-l asume pe Orban, vrea să se apropie de el, pentru a nu pierde voturile.
Europa Liberă: Ne întoarcem la România. E clasa politică din România capabilă să se compare cu ce a fost acum un veac, în 1918?
Dan Dungaciu: Problema nu poate fi evitată pentru că provocarea va exista. Așa cum ați spus, Trianonul vine. Iar ce se întâmplă la Budapesta arată acea intensitate, impetuozitate care va fi provocatoare și pentru București, indiscutabil. Cred că riscurile pentru România dacă presiunea se va menține sunt următoarele: mainstreamul politic va trebui să-și asume, într-un fel sau altul discursul acesta de tip identitar, ca să-l mențină într-o zonă rezonabilă de funcționare publică pentru că altfel, în cazul în care presiunea maghiară va rămâne, s-ar putea să ne trezim cu un partid nu se știe de unde, cu un lider nu se știe al cui într-o situația în care statul, instituțiile din România nu mai sunt atât de funcționale, așadar să apară un lider dintr-aceștia și o mișcare de tip extrem, creând o problemă în plus inclusiv pentru România. Deci sentimentul pe care-l am este că va trebui să ne uităm cu atenție la spațiul public și să încercăm să identificăm discursuri rezonabile care să pună problema ideintitară în termeni acceptabili și la nivel european și la nivel public românesc astfel să nu se producă un rău mai mare.
Europa Liberă: Am ascultat recent în Parlament discursuri pe o altă temă, aceea a modificării Constituției, venite din partea principalului partid. Politicienii PSD făceau recurs la religie, la biserică, la instituții considerate fundamentale, într-o discuție pe tema parteneriatului și a familiei care ar trebui să se poarte în alți termeni în secolul XXI. Este aceasta o încercare de a recupera valori tradiționale, de a reconstitui un discurs identitar?
Dan Dungaciu: Eu sper că nu, dar trebuie să-i recunosc eficiența, în lipsa unui discurs identitar care să poate evalua inclusiv chestiunea religioasă în termenii ei, pentru că chestiunea religioasă se discută în termeni ireligioși, Biserica devine un soi de apanaj al istoriei naționale, ea nu mai are autonomie, nu mai are individualitate....
Europa Liberă: Biserica e folosită de multe ori și ca alibi pentru unele gesturi discutabile pe care le fac politicienii.
Dan Dungaciu: Ea este bună nu pentru că e biserică, ci pentru că e românească. I se adaugă un atribut național care devine preponderent în raport cu funcția ei fundamentală, care e una de tip religios. Eu cred că nu acesta este discursul de care avem nevoie. Dar trebuie să recunosc, din punct de vedere sociologic, că dacă nimeni nu are un discurs de soiul acesta, partidele foarte pragmatice se vor duce în această direcție și ajungem ca un partid social-democrat să se ducă spre acel tip de mesaj și de discurs pentru că pur și simplu locul e gol și cererea există. Iar politicienii din ziua de azi, fără proiect și, mult dintre ei, fără educație, sunt un soi de politicieni de tip chelner. Ei se uită foarte atent la ce vrea publicul și spune: „Ce doriți să serviți. Vă aduc asta!” Și dacă vede că e o cerere pe tema aceasta, el o să înceapă să folosească un asemenea discurs. Dar nu ar fi fost rău ca partidele de tip PNL să preia acest tip de discurs. Să-l pună pe Brătianu în prim-plan și să spună: Domne, în numele lui Ion I.C. Brătianu, avem dreptul să vorbim sau putem să vorbim despre un proiect național, despre ce face România în regiune, nu neapărat în termeni identitari, ci statali. Dar acest discurs nu există. Și dacă el nu există și cererea apare, în momentul acela sigur că cine e mai pragmatic se duce spre zona aceea. Partidele noastre de mainstream nu abordează niciunul acest fenomen identitar, dar PSD începe foarte pragmatic, încet-încet, fără coerență, fără pregătire în zona asta, să se lăbărțeze și în această direcție. Eu nu spun că este ilegitim, politic e legitim, problema României este că nu avem un discurs ca să fie bine structurat din această perspectivă sau care să spună Domne, uite ăsta ar fi canonul pentru un asemenea tip de discuție.
Europa Liberă: Deci, în loc să se coaguleze în jurul unor teme referitoare la proiectul de țară, în virtutea faptului că sărbătoarea centenarului va mai continua o vreme, asistăm la coagularea unui discurs care maimuțărește temele Unirii.
Dan Dungaciu: Nici măcar nu este un discurs articulat pentru că este o temă conjuncturală. Am sentimentul de multe ori că PSD face asta pentru că i s-a lăsat un loc liber în care simte că ar putea să se ducă, nu știe foarte bine cum s-o facă...
Europa Liberă: Ar trebui să știe, doar a asimilat de la PRM de la hălci doctrinare, la oameni!
Dan Dungaciu: De acord, dar repet, centenarul era, dacă e să discut din punct de vedere politic, centenarul era cel mai avantajos pentru președinția României, inclusiv pentru PNL, care, deși singurul partid istoric funcțional, după dispariția PNȚ, nu a fructificat, nu a discutat aproape deloc despre asta. Eu îmi imaginam centenarul, și a fost și o discuție în Academie, îmi imaginam, de pildă, că se va inaugura pentru prima dată în România, o statuie dedicată lui Woodrow Wilson. Asta era de fapt replica pe care ar fi trebuit s-o dea România. Faci statuia președintelui american sub egida căruia s-a creat și România. Ar fi fost un gest semnificativ din perspectiva unei dorințe de a marca chiar internațional, nu doar național, centenarul românesc. Deci lucruri de genul acesta trebuie să le facă cineva și acel cineva trebuia să fie o instituție suprapolitică. Nu spun neapărat nepolitică. Dar gândiți-vă, a trecut aproape un an și România nu a făcut nicio statuie, nici important simbolic în onoarea acestui centenar. Deci un monument dedicat lui Woodrow Wilson ar fi fost și din perspectivă pragmatică o bună idee pentru anumiți politicieni români, dar ei nu s-au gândit la asta.
Europa Liberă: Da, dar pe de altă parte, politicienii au pus la nivel local sub semnul Unirii toate manifestațiile, de la Festivalul tomatei, concursuri de circulație sau tunsul oilor, secătuind de semnificații momentul Unirii, risipindu-l în tot soiul de Cântări ale României minore.
Dan Dungaciu: Nu poți să pretinzi ca partidele sau cineva, știind că e mediocru, să fie genial în alte privințe. Adică, comportamentul e același. Deci tot ce ating aceștia, ca în povestea regelui Midas, devine mediocru, și problema nu e doar ce fac partidele la nivel local, centenarul era chestiune legată de ce fac partidele la nivel național.
Europa Liberă: ... adică nimic...
Danm Dungaciu: Asta ar fi fost măsura lor. Or măsura lor, din păcate, cum spuneți, este extrem de mică, dacă există. Eu nu văd niciun gest major, trece centenarul și nu s-a petrecut în România nimic major, nimic important. Cineva e vinovat aici.
Europa Liberă: La Conferința Internațională organizată de Academie zilele următoare pe tema centenarului și-au anunțat prezența politicienii?
Dan Dungaciu: Nu vreau să acuz pe nimeni, dar sentimentul meu este că la nivel politic această manifestare nici măcar nu a fost sesizată. Nu-mi imaginez că s-au gândit că, în sfârșit, are loc o conferință la nivel internațional, să ridicăm toată povestea noastră din jocul nostru minor intern.
Europa Liberă: Le trimiteți invitații?
Dan Dungaciu: Da, evident, însă inițiativă din partea politicienilor nu există. Fiecare are altceva de făcut, mai important. Din păcate vina este a întregului establishment politic. Pentru că era o mare șansă pentru politicieni să joace cartea centenarului, dar s-o joace la nivel înalt, nu s-o coboare cum spuneați, la un nivel derizoriu. Ăsta e centenarul. Faptul că noi vom fi presați să ne gândim la centenar nu ni se va datora nouă. Ungaria va face tot ce poate să mobilizeze conștiința maghiarilor, pentru Trianon. E, asta ne va pune și pe noi, prin recul, iarăși pe scena centenarului.
Europa Liberă: Deci în loc să fim proactivi, suntem reactivi.
Dan Dungaciu: Da, reactivi. Pentru că ridicarea monumentului dedicat lui Wilson sau o campanie care să pivoteze nu în jurul lupului dacic, ci în jurul Columnei lui Traian, de pildă, asta ar fi fost ideea, de latinitate, de europenitate, acestea ar fi putut să devină ceva care să onoreze centenarul. Dar, centenarul, cel puțin până în momentul în care vorbim noi, cu excepția conferinței Academiei și alte evenimente de soiul acesta, din păcate nu e ce ar trebui. Academia mai are două acțiuni dedicate centenarului. Una va fi prima cercetare amplă făcută pe România, o cercetarea sociologică cantitativă și calitativă despre modul în care se raportează românii la centenar pe regiuni, pe aspecte sociale, economice, istorice, și care va da un fel de radiografie, fotografie a României, iar rezultatele vor fi prezentate la Academie. Al doilea eveniment semnificativ este primul sondaj de opinie întreprins pe baza unui chestionar comun în România și în Statele Unite. Suntem în colaborare cu o companie din America. Vor face sondajul folosind cam aceleași întrebări, în proporție de 60-70%, cu cele din sondajul din România. Va fi o chestiune semnificativă, cel puțin vom afla cum văd americanii România. Dar dincolo de aceste evenimente, proiectul mare legat de centenar nu există. Dacă ar fi să identific vreun actor care să se fi remarcat în sărbătoarea centenarului românesc ar fi factorul comercial. Agenții comerciali și-au făcut toate campaniile legate de centenar. Dacă nu erau ei, probabil că despre centenar nu s-ar fi vorbit aproape deloc. Da, va fi generația de politicieni care a ratat centenarul și, prin recul, generația de politicieni care riscă să scoată România de pe hartă, din jocurile europene în care, din păcate, nu contăm aproape deloc.
