Linkuri accesibilitate

Daniel PENNAC. Legea visătorului


Daniel Pennac

O minunăţie de carte, romanul francezului Daniel Pennac (n. 1944), Legea visătorului, Polirom, 2022, parcă desprinsă dintr-un vers de Paul Eluard: „Je rêve que je dors, je rêve que je rêve”, chiar dacă un alt mare creator, Federico Fellini, este cel care-i defineşte orizonturile, atât ca personaj evocat de narator, cât şi ca autorul celor şapte motouri (din opt, ultimul aparţinându-i lui Fernando Pessoa) la începutul fiecărui capitol. Împărtăşesc la rându-mi părerea cronicarului de la SensCritique, care vede în acest scurt roman „o reverie, cu decoruri şi personaje de teatru. Citindu-l, ai senzaţia că treci dintr-o încăpere în alta, de la o situaţie la alta, fiecare completând-o sau contrazicând-o pe cea dinainte… E un text fascinant, bine scris şi extrem de sugestiv”.

Ca să nu-i stric vraja, repovestind în linii mari cartea, voi cita o singură secvenţă – dar ce secvenţă! – ce pare desprinsă dintr-un film de Fellini, atât că personajele sunt reale – el, Gavino Seki, „un bătrân comunist din Oristano”, şi ea, „coana Pepina, o catolică înfocată” păstrând „pe şemineul din camera conjugală (…) o statuetă a Sfântului Sebastian”. Aşadar, „l-a frăgezit atât de bine pe Gavino, că a reuşit să afle de la el adevărata poveste a sfântului. (…) Era un joc între el şi nevastă-sa. De fiecare dată când Gavino îl dădea dracului pe sfânt, Pepina îi mărea aureola. Îi adăuga un cerc de lemn pe care îl cioplea dintr-o ramură de cimişir sau dintr-o rădăcină uscată de iarbă-neagră. Lustruită cu răbdare nesfârşită, această bucăţică de lemn inalterabil se adăuga celor dinainte, astfel încât aureola sfântului dezvăluia vârsta iubirii lor prin numărul de certuri, aşa cum inelele pe care copiii le numără în trunchiurile arborilor tăiaţi spun vârsta copacilor.

– Aşa e, a încuviinţat Gavino. Când ne-am cunoscut, sfântul nu avea aureolă.”

Ar mai fi două fraze de ţinut minte, şi care formează axa de coordonate a romanului; iată-le: „Tata şi (…) mama erau nişte părinţi atât de nemaipomeniţi, încât uneori mă întrebam dacă nu cumva mi-i alesesem eu însumi înainte de naştere”, şi ceva mai încolo, de data asta cu referire la Federico Fellini, „Omul acesta îmi fusese mai de preţ decât o familie”. Cu o aşa genealogie – de vis! –, cum să nu trăieşti în Legea visătorului?!

5 septembrie ’22

Previous Next

XS
SM
MD
LG