Dar, realitatea era mult mai complexă. Deoarece dansurile dezvoltă gusturile, ochiul partidului veghea ca tinerii să practice doar dansurile frumoase, nu și cele „deșănțate”.
Mai întâi, trebuia controlată însoțirea muzicală a seratelor. În acest scop, erau elaborate recomandări pentru programul muzical. Acestea trebuiau să includă cele mai populare dansuri din URSS. Din repertoriul obligatoriu nu puteau lipsi asemenea dansuri ca „leagănul”, „promenada”, „drujba”, valsul spaniol, „per tutti”, „voronej” sau „momentul vesel”. Dansurile „străine”, cele văzute în filmele din Apus, nu-și aveau locul în viața tineretului sovietic.
„Rock-n-roll”-ul era considerat un „dans vulgar”, iar „twist”-ul – un amalgam vicios de dans erotic. Ambele contraziceau principiile morale și estetice ale constructorului comunismului. Imitația oarbă a tot ce venea din Apus era de netolerat. „Dansul nu trebuie să deformeze aspectul omului”, era criteriul de care trebuiau să se conducă organizatorii artistici.
Soluția era ca peste tot să se învețe să se danseze „frumos și corect”. Responsabilii artistici, pedagogii și activiștii trebuiau să însușească arta dansului, pentru a o împărtăși publicului tânăr. Presa începuse să consacre mai mult spațiu dansului. S-au pus în vânzare discuri de vinil cu înregistrări muzicale „Învățați să dansați”. Incluzându-se în această campanie, Comitetul de Radio al URSS inițiase un program mai larg de promovare a culturii „sănătoase” a dansului.