Linkuri accesibilitate

De ce mai are loc procesul lui Donald Trump dacă el nu mai e președinte?


Săptămînă viitoare debutează în Senat procesul intentat fostului președinte Trump pentru rolul jucat în insurecția îndreptată împotriva Congresului, la sfîrșitul mandatului său.

Se anticipează că democrații, care conduc Senatul, nu vor reuși să adune 17 voturi republicane pentru a-l găsi pe Trump vinovat și chiar dacă ar face-o, demiterea sa, care de obicei este miza unui astfel de proces, nu mai este de actualitate pentru că Donald Trump nu mai e președinte.

De ce mai are loc procesul lui Donald Trump dacă el nu mai e președinte?
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:19 0:00
Link direct

Asta argumentează cei mai mulți republicani și anume că, în absența mizei, procesul nu are motivație constituțională și că, în plus, nu face decât să divizeze și mai mult țară, contrar a ceea ce președintele Biden are de gând să facă.

Motivul real pentru care republicanii nu-și doresc procesul este că el va pune în lumina și mai mult diviziunile din rândul Partidului Republican și-i va obligă pe senatori să ia o poziție publică față de cele întâmplate. Nici administrația Biden nu are mare interes pentru proces, considerând că distrage atenția de la adevăratele priorități ale țării, multe dintre ele presante. Biden și conducerea democrată cred însă că există rațiuni substanțiale pentru că rolul președintelui în acele tragice evenimente să fie judecat în Senat și Trump, responsabilizat pentru ceea ce consideră a fi fost incitarea mulțimii. Partidul președintelui crede că este vorba despre democrația americană și viitorul ei și că nu poate există reconciliere fără adevăr.

Nu se știe care este strategia de apărare a lui Trump, doar că echipa lui de avocați a demisionat în weekend și are acum una nouă, aparent motivul demisiei fiind că președintele preferă ca strategie de apărare continuarea falselor alegații că alegerile ar fi fost furate, în timp ce avocații lui inițiali doreau să argumenteze pe baza incompatibilității constituționale. Democrații știu că vor pierde procesul, dar speră ca, prin martori și înregistrări video cu impact emoțional să îi pună pe republicani într-o postura incomodă și, poate să, convingă pe câțiva dintre ei să voteze împotriva fostului președinte, care continuă să aibă o baza de sprijin solidă în partid.

XS
SM
MD
LG