A doua zi după încheierea celei de-a VII-ea Reuniuni a Teatrelor Naționale Românești din Chișinău (15-28 septembrie curent), la Teatrul Național Mihai Eminescu din capitală s-a jucat spectacolul Capcana, după piesa lui Mihail Afanasievici Bulgakov (15 mai 1891, Kiev – 10 martie 1940, Moscova) Fuga și jurnalul ultimei soții a scriitorului, Elena Sergheevna Șilovskaia (1893 – 1970). Nu a fost chiar o premieră, fiindcă spectacolul s-a jucat în prima zi a festivalului, pe 15 septembrie. Altfel spus, Capcana inaugurează cea de-a 101-a stagiune a Teatrul Național Mihai Eminescu, ceea ce echivalează cu un Manifest artistic & intelectual al lui Petru Hadârcă, regizorul spectacolului & directorul teatrului.
„Cum adică, să montezi un scriitor rus atunci când tocmai Rusia a dezlănțuit un război în Ucraina?!”, și-o fi spus unii. Amintesc că Mihail Bulgakov e originar din Kiev, iar lucrul cel mai important este că și autorul de limbă rusă a Fugii se numără printre victimele regimului sovietic (pe care l-a înfățișat în Inimă de câine), chiar dacă nu și-a sfârșit zilele în GULAG. (În paranteză fie spus, lista poeților, romancierilor, pictorilor, oamenilor de artă ruși & de diverse naționalități din URSS pieriți în malaxorul stalinist e nesfârșită – cu nume mari, din toate domeniile creației: Osip Mandelștam, Vsevolod Meyerhold, Daniil Harms, Isaac Babel ș.a.m.d.) Or, opțiunea pentru un text de Bulgakov, montat pe scena Naționalului din Chișinău, constituie răspunsul regizorului nostru la teatru de război ucrainean.
Spectacolul începe cu bine cunoscutul telefon al lui Stalin, în miez de noapte, care-l ia pe nepregătite pe Mihail Afanasievici (jucat de Alexandru Leancă), la acea oră pus la index, cu mai multe spectacole scoase din repertoriul MHAT-ului. Același telefon al lui Stalin va răsună și pe final, doar că de data asta răspunde soția (văduva, de fapt!) scriitorului, Elena Sergheevna (jucată de Diana Decuseară). Între aceste două telefoane nocturne (nu cumva insomniacul Stalin era, nici mai mult, nici mai puțin, cucuveaua URSS-ului?!), drama personajelor din Fuga bulgakoviană, prinse în capcana istoriei – n-o să repovestesc aici piesa, o cunoașteți cu toții. Remarc însă jocul actoricesc magistral pe care-l face Emil Gaju în rolul lui Roman Hludov, dar și duetele generalul Cernota (Anatol Durbală) și Liuska (Angela Ciobanu), nu în ultimul rând (ba chiar cu asupra de măsură): Serghei Golubkov (Alexandru Pleșca) & Serafima Vladimirovna (Corina Rotaru). Alte prezențe memorabile – cea a lui Paramon Corzuhin (Ion Mocanu), cea a șefului de gară (Petru Oistrih), cea a administratoarei de la MHAT (Doriana Zubcu-Mărginean), cea a dansatoarei în roșu (Olesea Sfeclă)... Și, sigur, e de neuitat scena cu masa luuuuuungă, la un capăt al căreia se află comandantul armatei albe (Dan Melnic), la celălalt Roman Hludov. Brusc, războiul civil din Fuga lui Bulgakov rimează cu războiul lui Putin, din Ucraina zilelor noastre.
Las pe seama criticilor de teatru, câți vor mai fi rămas la noi, să se pronunțe profesionist & în termenii meseriei despre acest spectacol care, pe mine unul, m-a emoționat & m-a cucerit din prima (ceea ce înseamnă că voi merge și la a cincea, și la a zecea reprezentare). Noua stagiune a Teatrului Național Mihai Eminescu a început cu brio, s-o țină tot așa!