Linkuri accesibilitate

400 de lei pentru un vot la Varnița (VIDEO)


Poliție, combatanți și alegători la Varnița. 15 noiembrie 2020

Pentru alegătorii domiciliați în regiunea separatistă, Comisia Electorală Centrală a deschis 42 de secții de votare. Corespondenta Europei Libere a fost prezentă la Varnița și relatează:

Eugenia Crețu: „Situația este destul de tensionată la Varnița, la punctul de control, la intrarea în localitate, acolo unde vine transportul dinspre orașul Bender (Tighina) se află zeci de persoane, polițiști, reprezentanți ai Agenției Naționale de Transport Auto, activiști, observatori, reprezentanți ai partidelor, combatanți, care monitorizează, iată, transportul să nu fie organizat, pentru că la acest scrutin se știe că este interzisă transportarea organizată a alegătorilor.

În Bender ar fi organizați oamenii și plătiți înainte de a merge la vot...

Combatanții își notează numerele automobilelor ca să verifice dacă acestea nu fac câteva curse încolo și înapoi; deputații PAS care sunt aici, Lilian Carp, de exemplu, ne-a declarat că transportul de rută, autobuzul nr. 7 din Bender, astăzi, face niște curse destul de dese, mult mai dese decât de obicei. Astfel, există presupunerea că alegătorii ar fi aduși organizat cu acest autobuz. El ne-a arătat chiar niște video din care se vede că în Bender ar fi organizați oamenii și plătiți înainte de a merge la vot.

Vot organizat sau sincer la Varnița?
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:49 0:00

Aici se află și socialistul Nicolae Pascaru, care, la rândul său, spune că acestea sunt doar niște minciuni, că oamenii vin din propria dorință să voteze, își doresc pace în regiune și că Partidul Socialiștilor sau reprezentanții lui Igor Dodon nu ar fi plătit pe nimeni pentru vot.”

Europa Liberă: Ce spun oamenii? Bănuiesc că ai stat de vorbă cu unul, doi, trei alegători veniți din stânga Nistrului să voteze la Varnița. Ei ce zic de reproșurile care le sunt aduse?

Eugenia Crețu: „La fel ca și la primul tur de scrutin, am surprins foarte mulți alegători, erau cozi foarte mari la cele patru secții de votare deschise pentru alegătorii din stânga Nistrului în satul Varnița. Unii dintre ei spun că au venit singuri, cu transportul public sau cu transportul personal, au venit mânați de dorința de a vota, dar am surprins câteva voci care au recunoscut că în orașul Bender sau în Tighina sunt organizate mașini, taxiuri sau mașini personale, oamenii sunt aduși și li s-ar fi promis câte 400 de lei pentru un vot.”

La Varnița
La Varnița

Europa Liberă: Dar oamenii legii ce spun? Pentru că, cel puțin din imagini, inclusiv în live-ul de pe Facebook pe care l-ai făcut pentru Radio Europa Liberă în Moldova am văzut și mai mulți polițiști. Ei ce spun despre aceste pretinse încălcări?

Eugenia Crețu: „Un responsabil cu care am stat de vorbă mi-a spus că, deocamdată, poliția a fixat un singur automobil care a traversat de două ori punctul de control. Cazul este, deocamdată, documentat, poliția nu poate afirma încă dacă este sau nu vorba de transport organizat. În ceea ce privește ruta de autobuz, potrivit poliției, în zilele de week-end, locuitorii din Bender ar circula mai des cu acest autobuz și numărul foarte mare de pasageri nu trezește, deocamdată, suspiciuni poliției.”

Vezi comentarii

Mai mult
XS
SM
MD
LG