Vorbindu-le celor prezenți la o ceremonie oficială de mici dimensiuni în Piața Marii Adunării Naționale (PMAN) din Chișinău, Maia Sandu a adus un omagiu generației care a proclamat independența, pe 27 august 1991, spunând că „Mariile și Ionii, Elenele și Tudorii” de atunci au făcut ca, astăzi, moldovenii să fie „liberi să vorbim limba română, să nu fim umiliți la noi acasă, liberi să gândim și să vorbim cu voce tare, liberi să susținem oameni și idei în care credem”.
În prezența șefei statului, a prim-ministrului Dorin Recean și a spicherului Igor Grosu, Garda de onoare a adus în PMAN steagurile R. Moldova și UE, dar și un exemplar al Declarației de Independență.
„Suntem liberi să alegem să ne dezvoltăm, să trecem prin greutăți cu fruntea sus sau să rămânem blocați în mocirlă și să nu facem nimic”, a mai spus președinta Sandu în discursul său de Zia Independenței. Însă eforturile prezentului au un sens mai larg și de mai mare importanță pe viitor. „Viitorul Moldovei este în Uniunea Europeană. O știm cu toții, înțelegem că este șansa noastră de a dezvolta țara și de a le oferi copiilor un viitor acasă, lângă părinții lor”, a spus șefa statului.
Aflată la cea de-a treia sa ceremonie de marcare a Zilei Independenței în fruntea R. Moldova, ea și-a încheiat alocuțiunea spunând că aderarea la UE nu se poate face doar prin efortul autorităților: „Este nevoie de un sat întreg pentru a crește un copil, este nevoie de fiecare om pentru a crește o țară”.
Manifestările de Ziua Independenței au început de dimineață pentru a se evita arșița de peste zi. Prognoza meteo sugerează că mercurul termometrelor va urca și astăzi la 36 de grade, la Chișinău, după multe zile de caniculă care au extenuat mai ales populația în etate.
Premierul Dorin Recean a organizat o întâlnire cu publicul la umbra copacilor din spatele Casei Guvernului, la care spune că „stă de vorbă cu cetățenii”, între orele 12:00 și 16:00.
Într-un mesaj de felicitare, Recean și-a îndemnat concetățenii să fie „mai consolidați și mai uniți” pentru a îndeplini „visul de a aduce Moldova în Uniunea Europeană”, un îndemn repetat și într-un mesaj al ministrului de externe, Nicu Popescu.
R. Moldova a primit mai multe mesaje de felicitare, inclusiv din partea UE și Statelor Unite ale Americii.
Într-un mesaj al guvernului de la București trimis de Secretarul de stat al Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova, Adrian Dupu, se spune că „România este și va rămâne pe deplin angajată în sprijinul cetățenilor Republicii Moldova” și că ”toate planurile care se fac astăzi la Chișinău pot și trebuie să fie încununate de succes!”.
După marcarea oficială a aniversării Zilei Independenței, în Piața Marii Adunări Naționale au loc spectacole de muzică și de dansuri și concerte de fanfară în interpretarea Orchestrei Prezidențiale a Republicii Moldova, Orchestrei-model a Inspectoratului General de Carabinieri al MAI și Fanfarei Poliției de Frontieră. Festivitatea va culmina cu marele joc „Moldovenii când se strâng”.
Potrivit unui comunicat guvernamental, pe 27 august, în toate localitățile țării au fost organizate manifestări dedicate Zilei Independenței.