Cum o anunță Le Monde, Uniunea Europeană va forma 15.000 de soldați ucraineni, începând de luna viitoare, din noiembrie. Mai bine de 2.000 de militari ucraineni vor fi formați în Franța, de pildă.
Miniștrii se externe ai Uniunii Europene au aprobat luni și un buget de 500 milioane de euro pentru furnizarea de arme și echipament militar Kievului. Contribuția totală a UE în acest domeniu, de la începutul conflictului, s-ar ridica acum la peste 3 miliarde de euro.
Londra, sfârșitul iminent al lui Liz Truss
La Londra, The Economist constată pe un ton dezabuzat că guvernul lui Liz Truss este un dezastru. Săptămânalul finanțelor subliniază că nu este câtuși de puțin de tendință regalist, dar că nu poate să nu constate că politica britanică actuală a devenit un soi de soap opera, față de felul elegant și neted în care s-a petrecut succesiunea coroanei britanice. Liz Truss a preluat funcția de prim-ministru în urmă cu abia șase săptămâni și se confruntă deja cu perspectiva de a fi zvârlită din funcție. Vineri, ea a fost forțată să-l scoată din guvern pe Kwasi Kwarteng, ministrul Finanțelor și aliatul ei apropiat. Păcatul aceluia a fost imaginarea unui buget fără sens – pe care Liz Truss îl susținea în totalitate – ceea a declanșat tulburări pe piețele financiare și creșterea costurilor împrumuturilor.
Scurtul mandat dezonorant al aceluia a fost cel mai scurt din istoria Angliei. Apoi, luni, noul ei ministru, Jeremy Hunt, într-un efort disperat de a propti finanțele publice, a răsturnat cu totul bugetul respectiv. Asta o lasă pe Truss profund umilită și fără autoritate. Politicile despre care ea a tot insistat că sunt esențiale pentru Marea Britanie au fost deja abandonate.
„Italienizarea” Regatului Unit
Cum o scrie cu umor Courrier International: asistăm la „italienizarea” Regatului Unit: patru șefi de guvern în șase ani. Tot atâția miniștri de finanțe de la începutul verii încoace. Bun venit la Roma. Oh, nu, la Londra! Instabilitatea politică, o prerogativă a Italiei pe continentul european, pare să se răspândească în Regatul Unit, suspină și The Daily Telegraph. „Ieșirea din Uniunea Europeană trebuia să ne permită să evităm soarta italienilor, scâncește cotidianul conservator, care a militat în favoarea rupturii cu Bruxelles-ul încă din 2016. Evenimentul acela a fost un prilej de a reînvia. Și, în schimb, noi lăsăm norocul să ne scape.”
O nouă perioadă de austeritate
Și Libération, la Paris, constată că, prin numirea lui Jeremy Hunt, care a anulat majoritatea măsurilor din controversatul minibuget al predecesorului său, Liz Truss caută să liniștească, dar merge împotriva promisiunilor sale de campanie. Ea este acum mai fragilă ca niciodată.
Între Anglia și Italia, lista de asemănări crește săptămână de săptămână. Cel mai recent: neîncrederea piețelor financiare față de guvern. Italia a avut de suferit din asta în timpul crizei din 2008, până la prăbușirea lui Silvio Berlusconi. Marea Britanie descoperă acum fenomenul, în urma „minibugetului” prost calibrat al lui Liz Truss. Acea salvă de reduceri de taxe nefinanțate a provocat un val de panică pe bursele la sfârșitul lunii septembrie, o scădere bruscă a lirei sterline și o creștere a dobânzilor pe piața obligațiunilor de stat.
Cifra persoanelor intrate ilegal în Europa se arată mult umflată
Cum o scrie în Franța același Libération, afirmația că 230.000 de oameni au intrat ilegal în Europa în 2022 este eronată, iar deseori distribuită răuvoitor.
Statistica a făcut titluri mari în mass-media. Ea provine dintr-un comunicat de presă rău înțeles al agenției europene de frontieră Frontex: „În primele nouă luni ale anului 2022, 228.000 de persoane au trecut ilegal granița europeană”, indică Europe 1. O cifră care poate fi găsită peste tot în presă, prezentată ca număr de „intrări neregulate” în Europa de la începutul anului 2022. Dar este o cifră falsă. Sau cel puțin înșelătoare. Pentru că statistica corespunde de fapt cu încercările detectate de a intra ilegal pe teritoriu, care pot fi fapta acelorași oameni și care nu au ca rezultat neapărat intrări efective. Altfel zis, unii pot încerca de zeci de ori să intre, fără succes, iar tentativele lor vor fi înregistrate separat.
Peste 11 milioane de cetățeni ucraineni au intrat în UE din Ucraina de la începutul războiuluiComunicat Frontex
În comunicatul său de presă publicat pe 13 octombrie, agenția europeană de frontieră Frontex indică aceea că „în primele 9 luni ale acestui an, au fost depistate aproximativ 228.240 de intrări neregulate la frontierele externe ale UE, o creștere de 70% față de aceeași perioadă a anului trecut. Este cea mai ridicată cifră din 2016 încoace.”
În comunicatul său de presă, Frontex mai precizează că aceste date nu iau în considerare intrările persoanelor care fug din Ucraina și intră în UE prin punctele de trecere a frontierei. „Conform celor mai recente date de la Frontex, peste 11 milioane de cetățeni ucraineni au intrat în UE din Ucraina de la începutul războiului. În același timp, un număr semnificativ de cetățeni ucraineni s-au întors în țara lor”, scrie agenția europeană.
Cifrele Frontex sunt în mod regulat greșit înțelese. Deja în 2016, fostul secretar de stat pentru Afaceri Europene al lui Nicolas Sarkozy, Pierre Lellouche declarase în mod eronat că 1,8 milioane de oameni au intrat în Europa fără control, totul pe baza datelor, greșit înțelese, ale agenției.
«Sfârșitul istoriei» revine la fel de proaspăt
În sfârșit, peste ocean, The Atlantic publică un text al lui Francis Fukuyama, în care acesta anunță din nou «sfârșitul istoriei», de astă dată pentru că el crede că se vor prăbuși statele autoritare care sunt Rusia și China.
Fukuyama este unul dintre cei mai influenți gânditori americani contemporani, dar care este în același timp cel care s-a înșelat magistral cu teoria sa din cartea Sfârșitul Istoriei, The End of History and the Last Man (1992).
În eseul acela scris în grabă imediat după căderea Zidului Berlinului și a comunismului, Fukuyama relua interpretarea lui Hegel datorată lui Alexandre Kojève, teoria pop a „sfârșitului istoriei”. Ideea era așadar că odată cu victoria liberalismului occidental, atunci la cumpăna anilor 1989-1990, se anunța o eră de prosperitate și de răspândire pe planetă a democrației liberale vestice, bazată pe capitalism luminat și binevoitor și respectarea universală a drepturilor omului.
În loc de asta, cum o vedem azi în plină catastrofă economică și sanitară mondială, război în Europa (Ucraina), ascensiunea Chinei și ororile și fanatismul din multe părți ale lumii musulmane, ajungem să credem mai degrabă în prezicerea atribuită (chiar dacă se pare că fals) lui Malraux: „Secolul al XXI-lea va fi religios, sau nu va fi deloc“, mai degrabă decât în naivul optimism de acum trei decenii al lui Fukuyama, care ne prezicea bunăstarea eternă adusă de „sfârșitul istoriei”.
