Înalta Curte a constatat că majoritatea formalizată din parlament dominată de socialişti şi-a încetat existenţa imediat ce candidata în sprijinul căreia s-a şi format această majoritate Mariana Durleşteanu a anunţat că se retrage.
În lipsa unei majorități parlamentare formalizate era la discreția șefei statului Maia Sandu să desemneze, după consultarea fracțiunilor, candidatul pentru funcţia de premier, fără a-l mai agrea cu partidele din Legislativ, a precizat preşedinta Curţii Constituţionale Domnica Manole:
Preşedintele are competenţa să desemneze un candidat
„Nici refuzul persoanei de a fi candidat la funcţia de prim-ministru din partea majorităţii parlamentare absolute formalizate, nici faptul că majoritatea parlamentară nu s-a asigurat de convingerea candidatului propus privind menţinerea acceptului de a candida nu-i pot fi imputate președintelui R. Moldova. În cazul în care constată că lipseşte o majoritate parlamentară formalizată care susţine un candidat preşedintele are competenţa să desemneze un candidat chiar dacă majoritatea parlamentară nu este de acord cu propunerea sa.”
Domnica Manole a mai afirmat că majoritate parlamentară care a fost creată după desemnarea lui Igor Grosu pentru funcţia de premier şi care a înaintat candidatura fostului socialist Vladimir Golovatiuc beneficiază în continuare de suficiente garanții constituționale, inclusiv cea de a nu da votul de încredere premierului desemnat.
Liderul PAS Igor Grosu a anunţat că va propune în următoarele zile Parlamentului echipa sa şi programul de guvernare care va avea ca priorități imediate criza sanitară, cea economică şi curățarea instituțiilor statului. Șansele învestirii cabinetului Grosu rămân deocamdată incerte dat fiind că majoritatea parlamentară dominată de socialiști s-a format pentru a sprijini un candidat propriu, iar celelalte formațiuni parlamentare nu au suficiente voturi.
Fostul preşedinte, liderul socialiştilor Igor Dodon a criticat dur decizia Curţii Constituţionale spunând că aceasta a formalizat, practic, „o lovitură de stat constituțională”, modificându-și o decizie anterioară în care recunoştea rolul decisiv al majorității parlamentare.
Dacă Igor Grosu ajunge cu echipa sa în fața Parlamentului aceasta va fi a doua tentativă de învestire a unui guvern, după ce prima candidatura numită de şefa statului Natalia Gavriliţă a obţinut zero voturi în parlament.
Trei luni rezervate de Constituție pentru cele două tentative se încheie marți, 23 martie, când, teoretic, Parlamentul ar trebui să-şi convoace plenul pentru a decide învestirea cabinetului premierului desemnat Igor Grosu. Dacă şi această tentativă va eşua, atunci președinta Maia Sandu ar urma, cel mai probabil, să se adreseze Curții Constituționale pentru a declanșa alegeri parlamentare anticipate. O va putea face însă doar după consultarea fracţiunilor parlamentară. Iar decizia de azi a Curţii precizează că în cadrul acestor consultări majoritatea parlamentară care s-a format în jurul candidatului sprijinit de socialişti Vladimir Golovatiuc poate pune din nou problema învestirii Guvernului.