Linkuri accesibilitate

Delia OWENS. Acolo unde cântă racii


O cursă contra-cronometru a supravieţuirii, acest „roman de o frumuseţe tulburătoare” (The New York Times Book Review) de 380 pag. al americanei Delia Owens, Acolo unde cântă racii, Pandora M, 2019!

Emilian Galaicu-Păun . Delia Qwens „Acolo unde cântă racii”
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:01:55 0:00
Link direct

Totul începe cu plecarea „mămicăi”, care nici măcar nu se uită în urmă la cei cinci copii abandonaţi; după, îşi iau lumea-n cap fraţii mai mari, fără să-şi ia rămas-bun; ultimul fuge Jodie, lăsând-o pe Kya, de numai 6 ani, să se descurce singură cu tatăl beţiv, iar în următorul an fetiţa „învăţă din greşelile celorlalţi (…) cum să trăiască cu tăticu’” – dar şi acesta se face nevăzut, în cele din urmă: „În iarna lui 1956, când Kya avea zece ani, tăticu’ începu să apară din ce în ce mai rar”; şi aşa, „trecu o lună plină, apoi încă una de când nu-l mai văzuse”. Singură, departe de orice aşezare omenească, ea devine Fata Mlaştinii, la propriu (trăind din culesul de scoici şi din pescuit) şi la figurat (pentru locuitorii unei aşezări situate la vreo 10 km), primul care reuşeşte să se apropie de ea fiind Tate, puţin mai mare ca ea, cel care va învăţa-o să citească, dar şi să fie cu mare băgare de seamă („…ai face bine să te-ascunzi acolo unde cântă racii”, o avertizează el la un moment dat), tot el, prima iubire a fetei, urmată de o dezamăgire pe măsură – băiatul intră la Universitate, şi cu asta idila ia sfârşit (nu şi în inimile lor). Nu va trece mult, şi iată-l făcându-şi intrarea în scenă pe Chase Andrews, tânărul după care oftează toate fetele – iar prima lor ieşire era să se lase cu… un viol în toată legea: „Nădăjduise şi ea să fie cu cineva, să fie dorită, să fie atinsă. Însă mâinile acelea grăbite voiseră doar să apuce, nu să împartă ori să ofere”. O va cuceri, în cele din urmă, ca pe-un trofeu sportiv (deloc întâmplător, este cel mai bun pivot), promiţându-i c-o ia de soţie, şi chiar se logodeşte – cu alta! După care, se dă iarăşi la Fata Mlaştinii. Tocmai şi-a semnat sentinţa, fără s-o ştie, dar despre asta nu se cade să suflu niciun cuvânt, spre a nu vă strica surpriza din finalul romanului; suficient să citez începutul unei poezii, Licuriciul, semnat de Amanda Hamilton, tot ea Kya:

A fost uşor de păcălit

A fost de-ajuns un licărit

Dar, ca pe micul licurici,

Doar moartea îl aşteaptă-aici”.

Mai mult decât un thriller, Acolo unde cântă racii este cartea în care americana Delia Owens „îmbină cu un talent extraordinar povestea tulburătoare a maturizării unei fete părăsite de familie, un superb omagiu adus naturii, o emoţionantă poveste de iubire şi misterul unei crime”, iar ca romanul să atingă perfecţiunea textul e infuzat cu poezie.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG