Linkuri accesibilitate

Procurorul: o funcție multiplă


Sediul Procuraturii Generale, Chișinău

De la declararea independenței R. Moldova, Procuratura a fost condusă de nouă procurori generali. Doar unul dintre ei a avut un mandat deplin.

Denumirea de procuror poate acoperi două funcții diferite, uneori chiar în cadrul aceluiași sistem juridic.

Procuror este, pe de o parte, magistratul însărcinat cu o anchetă, dar poate fi și reprezentantul guvernului la tribunal, el nefiind în mod necesar magistratul care a condus ancheta.

Nuanțele diferă de la o țară la alta. Funcția provine din Franța Renașterii, când se ocupa în special de dreptul pecuniar al nobililor. Astăzi, în Germania, el este mai degrabă echivalentul unui avocat al statului, în vreme ce în Belgia continuă să poarte numele vechi de Procuror al Regelui (Procureur du Roi).

Oricare ar fi nuanțele, ansamblul procurorilor constituie Parchetul.

Procesul de numire a procurorilor variază și mai mult de la o țară la alta. În Franța, procurorii atașați pe lângă un tribunal, Procureurs de la République, sunt numiți prin decret de către președintele Franței.

În Belgia, ministrul justiției are această prerogativă.

Vine apoi funcția de procuror general, care acum va avea un echivalent și la nivel european. Primul procuror general european, începând din toamna viitoare, va fi românca Codruța Kovesi, însă ea va avea în subordine câte un procuror din fiecare cele 22 de țări care au acceptat instituția Parchetului european.

Aici trebuie spus că funcția de procuror general are în unele țări și o dimensiune politico-instituțională. Astfel, în SUA, procurorul general, care e ministrul justiției, e numit de președintele țării, în schimb în Franța se petrece exact invers decât cu procurorii obișnuiți, care sunt numiți prin decret de președinte. In Franța, procurorul general este un magistrat care a urcat în ierarhie și care e total desprins de orientarea politică a guvernului.

Apoi, acolo unde, în America sau Canada, șeful guvernului decide cine va fi procurorul general (ministrul justiției), în Germania tocmai ministrul justiției propune numele procurorului general, care trebuie apoi aprobat de parlament și de președintele Germaniei.

Există apoi și țări, precum Italia, unde nu găsim o asemenea funcție de procuror general. Există în Italia mai mulți procurori supremi, în funcție de domeniul anchetat. Un procuror anti-mafia, unul pentru Curtea de Apel ș.a.m.d.

În sfârșit, în Spania, procurorul general nu doar că reprezintă statul, dar reprezintă și invers cetățenii în fața statului, ca un fel de ombudsman, asigurând în același timp independența tribunalelor și garantând drepturile sociale.

***

Depolitizarea Procuraturii Generale, inclusiv a procesului de desemnare a procurorului şef a fost, cel puţin în ultimii ani, o preocupare constantă a clasei politice din R. Moldova. În pofida multiplelor încercări şi intervenții legislative, rezultatul a fost altul decât cel scontat. Până în 2013, procesul de numire era unul eminamente politic. Procurorul general era votat de Parlament, dar propus de spicher, iar practica a arătat că în funcţie ajungea procurorul preferat de partidul spicherului, deci susceptibil de a fi controlat politic.

În 2013, şeful Legislativului, democratul Marian Lupu, a propus în premieră desemnarea procurorului general în urma unei competiții deschise, chiar dacă legea nu prevedea obligativitatea concursului. Spicherul anunțase intenţia generoasă să scoată din nomenclatorul portofoliilor partajate politic postul de procuror, funcție ce revenise democraților la constituirea alianței de guvernare. În realitate însă, în urma concursului, în fruntea procuraturii a ajuns un exponent al democraţilor, Corneliu Gurin, după ce că făcuse parte din comisia de organizare a concursului.

Tot în 2013 a fost elaborat de către experţi, cu girul şi participarea Ministerului Justiţiei şi al Procuraturii, un concept de reformare al Procuraturii Generale. Modificările prevedeau între altele îngustarea competenţelor Procuraturii, acestea reducându-se cu preponderenţă la dosare penale; lichidarea unor procuraturi specializate, cum ar fi cea militară sau a transporturilor; mai multă independenţă procesuală acordată procurorilor şi excluderea gradelor speciale, similare celor militare. Reforma prevedea şi schimbarea modalităţii de alegere a procurorului general. Propunerea candidaturii revenea Consiliului Procurorilor, iar ultimul cuvânt de spus la numirea procurorului i se atribuise şefului statului. Pe cale de consecință, procurorul-şef ar fi trebuit să dobândească mai multă independență.

Reforma a fost adoptată abia peste trei ani, în 2016, sub presiunea partenerilor externi ai Moldovei. Iar numirea primului procuror general de către şeful statului a fost contestată de opoziţie şi experţi. Consiliul Superior al Procurorilor, constituit înainte de scoaterea instituţiei de sub influenţa factorului politic, l-a desemnat pe Eduard Harunjen, care deţinea la acea vreme interimatul funcţie şi era şeful comisiei de selectare. Experţii spuneau atunci că un procuror format de către un sistem profund corupt nu are cum să reformeze acest sistem.


În iulie curent, după multe presiuni și apeluri la demisie, Eduard Harunjen, considerat de noua putere de la Chişinău drept un instrument al vechiului regim dominat de democrați, a abandonat funcţia.

Încercările actualei guvernări de a numit un procuror şef independent au generat un conflict în sânul majorității de guvernare, cu un deznodământ deocamdată imprevizibil. Componenta pro-europeană suspectează socialiştii de fentare a concursului organizat de o comisie independentă, gândită de Ministerul de Justiţie ca un filtru suplimentar abilitat să prezinte o listă de candidaţi din care Consiliul Superior al Procurorilor să aleagă unul, iar președintele să-l numească ori să-l respingă.

De la declararea independenței R. Moldova, Procuratura a fost condusă de nouă procurori generali. Doar unul dintre ei, şi e vorba de primul procuror al Moldovei independente, Dumitru Postovan, a avut un mandat deplin.

XS
SM
MD
LG