Partidul Socialiștilor vrea să păstreze actuala majoritate parlamentară „cu orice preț”, au spus joi liderii socialiștilor Zinaida Greceanîi și Igor Dodon după o ședință la partid. Dar prim-ministra Maia Sandu trebuie să renunța la schimbarea legii procuraturii prin care își asumă dreptul să selecteze candidații la funcția de procuror general, dacă vrea rezolvată actuala criză din sânul coaliției guvernamentale PSRM-ACUM. Criza s-a declanșat după alegerile locale, când șeful statului și socialiștii au cerut remanieri în guvern, criticând mai multe ministere, fiind acuzați la rândul lor că s-ar opune asanării justiției.
După reuniuneea de joi a socialiştilor, lidera formaţiunii, Zinaida Grecianîi, a invitat-o pe prim-ministră vineri dimineaţă la discuţii cu deputaţii formaţiunii, care aşteaptă explicaţii de la Maia Sandu.
Într-o întrevedere separată cu Grecianîi şi Dodon de miercuri seara, Maia Sandu le-a spus celor doi că nu va da înapoi în faţa soluţiei de compromis propuse de şeful statului, ca s-o demită pe ministra justiţiei şi să-şi retragă legea, iar documentul a şi fost publicat dimineaţă în monitorul oficial, ceea ce înseamnă că a intrat în vigoare.
Preşedintele Igor Dodon a declarat în schimb, după întrevederea de joi cu socialiştii, că aceştia au început să redacteze un text de moţiune pentru demiterea guvernului, nemulţumiţi de ceea ce cred a fi o iniţiativă ce contravine constituţiei, avându-se în vedere legea votată miercuri cu ocolirea parlamentului de către guvern.
Şeful statului şi-a anunţat totodată intenţia de a se întâlni vineri de urgenţă, înainte de şedinţa decisivă a parlamentului programată pentru după-amiaza zilei, atât cu socialiştii, cât şi, separat, cu deputaţii celor două formaţiuni partenere din bloc, PAS şi DA, în încercarea de evitare a anticipatelor.
Democraţii, care aduseseră câteva săptămâni în urmă o moţiune în Parlament pentru demiterea executivului, au anunţat joi că-şi retrag iniţiativa, dar că vor vota orice altă moţiune împotriva guvernului Sandu, căruia îi reproşează că nu se descurcă cu guvernarea.
Acum două zile, când tensiunile dintre socialişti şi blocul ACUM creșteau, Candu a vorbit despre posibilitatea ca democraţii să intre în curând la guvernare, şi nu neapărat ca urmare a unor alegeri anticipate, sugestia referindu-se cel mai probabil la o înţelegere la care democrații ar putea ajunge cu una din componentele certate ale coaliţiei actuale.
Legea ce a generat această dispută în coaliţia PSRM-ACUM îi atribuie premierului puterea de a întocmi o listă scurtă de condidaţi la funcţia de procuror general, spre a fi pusă pe masa consiliului procurorilor, şi ea a fost motivată de guvern prin faptul că socialiştii ar fi încercat să fenteze concursul, motiv pentru care ministra justiţiei l-a anulat într-un final, iar guvernul i-a transmis prerogativa selecţiei prim-ministrei.
Maia Sandu nu ascunde în ultima vreme că îl suspectează pe Igor Dodon că ar vrea să-şi re-subordoneze justiţia, rămasă „fără stăpân” după plecarea din ţară şi din fruntea democraţilor a oligarhului Vlad Plahotniuc. Şeful statului şi formaţiunea sa socialistă, pe de altă parte, cred că Sandu şi blocul ACUM au făcut acest pas, ce pune sub risc existenţa coaliţiei şi a guvernului, de dragul obţinerii controlului asupra funcţiei de procuror şi mizând pe faptul că, chiar dacă cabinetul cade înainte de a le reuşi, lasă în fruntea procuraturii un interimar loial blocului, în persoana procurorului Dumitru Robu, despre care socialiştii afirmă că ar fi omul lui „Năstase”.