Înainte să fie formate comisiile legislative și să fie parcurse alte măsuri organizatorice ale noului parlament, Partidul Acțiune și Solidaritate, reprezentând noua majoritate parlamentară, a anunțat că inițiază consultări publice pentru revizuirea cadrului legal ce reglementează prețurile la produse petroliere. Noua metodologie a intrat în vigoare la 1 iulie, provocând deficitul unor combustibili pe piață, dar și o dispută despre profitabilitate principalilor operatori. Care sunt vulnerabilitățile actualei legii și de ce trebuie modificată la nici trei luni de la intrarea în vigoare?
Legea în redacție noua a intrat în vigoare la începutul lunii mai, fiind promulgată de președinta Maia Sandu. După ce a semnat decretul, Sandu a spus că deși normă legală își propune să zădărnicească „înțelegerile de cartel de pe piața produselor petroliere și inacțiunile Consiliului Concurenței”, ea conține prevederi confuze și necesită redactări imediate.
În ciuda numeroaselor critici aduse noii legi, Agenția pentru Reglementare în Energetică a fost obligată să elaboreze o metodologie, prin intermediul căreia de două ori pe lună urmează să revizuiască prețurile maxime, luând în calcul cotațiile internaționale, cursul valutar, accizele, TVA și marja comercială admisă. Până atunci fiecare companie își stabilea propriile prețuri și nimeni nu intervenea pentru a le plafona.
Fiecare companie își stabilea propriile prețuri și nimeni nu intervenea…
Noile reguli de joc au generat în ultimele zile, în special, deficit de motorină, iar unii experți au sugerat că petroliștii ar forța nota, în încercarea de-și impune punctul de vedere. Aceste speculații au fost alimentate și de poziția Agenției pentru Reglementare în Energetică (pe scurt ANRE) care anunța într-un comunicat că în ultimele zile „unii operatori au introdus în țară cantități semnificative de motorină, dar refuză să o vândă”.
Deputații PAS au anunțat luni seara că au elaborat o inițiativă legislativă menită să elimine ceea ce ei consideră a fi erori în lege. Totodată, propun spre dezbateri ca să rămână plafonate doar prețurile carburanților esențiali, adică motorina și benzina A95, în cazul celorlalte produse prețurile ar urma să fie liberalizate. Prima dezbatere la subiect va avea loc miercuri, urmând ca după crearea comisiilor parlamentare să se întrunească într-o nouă ședință, a spus Dumitru Budianschi, proaspăt ales deputat PAS.
„Sunt câteva chestiuni tehnice care de fapt sunt imposibil de aplicat. Este legat de evidența vânzărilor pe partide, referința la prețuri la gazul lichefiat la o altă bursă care nu are cotații, alte chestiuni legate de ambiguitatea normelor de comercializarea cu ridicata și amănuntul, chiar și formula nu este din punct de vedere corectă.
Încercăm să găsim cele mai bune soluții…
Totuși, reglementarea acestei piețe nu este o chestiune obișnuită, de regulă aici se lasă ca piața să găsească nu echilibru”.
Despre vulnerabilități ale legii au vorbit și reprezentații ANRE. Unul dintre directorii instituției, Eugen Carpov a afirmat că ANRE va contribui ca în cât mai scurt timp legea să fie îmbunătățită.
„Acest proiect a fost votat foarte rapid în parlamentul în componența trecută. Au fost confundate noțiuni precum litri, tone, kilograme, deci volumul cu greutatea în calculele volumelor produselor petroliere. Asta a fost legea fostului deputat Oleinic. Legea a impus o reglementare a vânzărilor atât angro, cât și cu amănuntul. A fost exclus un articole din lege despre drepturile importatorilor, din greșeală, pur și simplu mecanic s-a greșit cifrele articolele, un articol pe care acum trebuie să-l introducem înapoi. Urmare a acestui proiect ANRE a fost impus să elaboreze timp de o lună o metodologie în care a trebuit să dezvoltăm prevederile acestei legi”.
Ex-deputatul independent Alexandru Oleinic, autor al actualei legi, spune că a venit cu propunerea de a plafona sau reglementa prețurile în februarie 2020, când petroliștii, în ciuda scăderii prețurilor la hidrocarburi pe plan internațional mențineau prețurile ridicate. Tot ce se întâmplă azi pe piață, din punctul lui de vedere, e o încercare a operatorilor de a opri transparentizarea domeniului.
„Uitați-vă câte probleme a descoperit legea aceasta. Pe de o parte, toate legile pot fi discutate, noi am făcut o ședință în jurul la legea aceasta. Până la urmă s-a votat așa cum s-a votat, fiindcă nu votează Oleinic cu un vot, ci votează majoritatea, și s-a votat apropo cu 68 de voturi. Până la urmă nici eu nu sunt adeptul unor mecanisme de așa fel în economia de piață, dar aceea ce și-au permis petroliștii pe parcursul a trei ani de zile este inadmisibil. Toți spuneau că lucrau cu o marjă [de rentabilitate] de 1,5%. Toți au mințit și și-au făcut mendrele pe baza, în primul rând, a fermierilor și agriculturii, și în al doilea rând, a noastră a tuturor consumatorilor.”
Limitarea prețurilor trebuie să fie o măsură temporară…
Punctul slab al acestei legi, potrivit celor din domeniu, e că instituțiile statului ar încerca să intervină cu prețuri plafonate, pe când în toată lumea domină legile pieței, asta în loc ca alte instituții și mecanisme de control să intervină cu verificări atunci când e cazul. Directorul ANRE Eugen Carpov este de părere că limitarea prețurilor trebuie să fie o măsură temporară. Iar deputatul PAS Dumitru Budiaschi spune că, până la proba contrarie, va crede în buna intenție a petroliștilor, că aceștia lucrează în interesul cetățenilor.