La sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, apărea un nou sistem politic, produs al dialecticii dintre două procese simultane: sovietizarea și satelizarea. Sovietizarea instituțiilor de stat este doar un element. Dar pentru a înțelege devierea iugoslavă, facționalismul și tendințele nonconformiste albaneze este nevoie de o discuție separată. Așa cum ne demonstrează câteva cazuri (România, „meritorie” între acestea), pe parcursul existenței comunismului în regiune, o țară poate experimenta de-satelizarea în același timp cu întărirea conducerii staliniste a țării.
Au existat discuții despre ce anume s-ar fi petrecut în România dacă Gheorghe Gheorghiu-Dej nu ar fi murit în martie 1965. Sunt ferm în favoarea istoriei contrafactuale, sau, mai degrabă, a abordării care pune accent pe rolul esențial jucat de opțiunile individuale (un exemplu excelent în acest sens este cartea lui Ian Kershaw, Fateful Choices: Ten Decisions that Changed the World, 1940–1941, Penguin, 2008), un curent perfect respectabil printre anumiți istorici. La acea dată, România era pusă în fața a două opțiuni posibile: una era iugoslavizarea, și exista deja o puternică relație personală între Dej și Tito; cealaltă era albanizarea.
1964 a fost anul marilor schimbări în dinamica puterii Partidului Comunist Român. Nu trebuie să uităm că până în anii 1960, PCR fusese unul din partidele extrem de interesant conectate și implicate în meandrele mișcării comuniste la nivel transnațional (de ex.: emigrația cominformistă, diaspora comunistă greacă, rămășițele partidului spaniol, etc.), cu memoriile lui Jorge Semprún (Autobiografia lui Federico Sánchez), sau cu faimoasa ședință plenară din 1956 de la București care stă mărturie acestui fapt. Dacă e să discutăm situații contrafactuale, atunci trebuie să ținem cont de câteva detalii importante. În 1964, șeful delegației Partidului Muncitoresc Român care îl reprezenta pe Dej la Congresul Uniunii Comuniștilor din Iugoslavia a fost Nicolae Ceaușescu. Tot el a fost și legatarul lui Dej la funeraliile lui Palmiro Togliatti la Roma, în 1964. În septembrie 1964, PMR era singurul partid din Blocul estic care decidea să publice memorandumul de la Ialta al lui Palmiro Togliatti (testamentul politic al acestuia). Sovieticii nu l-au publicat vreodată, iar toți ceilalți au păstrat tăcerea ca și cum textul n-ar fi existat.
Ceaușescu a fost un militant care a absorbit o mulțime de lucruri, care la acea dată nu se decisese încă în ce direcție să meargă. Avem, cu toate acestea, mărturia lui, care poate fi găsită în arhivele românești, din timpul prelucrărilor din 1956 (discuții asupra Raportului lui Hrușciov - Ceaușescu era deja, la acea dată, un membru de frunte pentru că făcea parte din comandoul de cinci care avea grijă să țină situația domestică sub control în contextul Revoluției maghiare), în care se referea indirect la Miron Constantinescu (posibila alternativă la Dej). La acea întâlnire, el declara: „spre deosebire de alți tovarăși, eu nu am aruncat scrierile lui Stalin din biblioteca personală”. Deci, până în 1964, oricine poate concede că Ceaușescu avea o gândire scindată (vecină cu schizofrenia ideologică) în privința drumului adecvat de urmat. După aceea, perioada care a urmat, micul dezgheț din 1965–1968, culminând cu reabilitarea lui Lucrețiu Pătrășcanu și a altora, s-a terminat, ca o coincidență, odată cu întâlnirea preliminară a partidelor comuniste și muncitorești mondiale la Budapesta. Tot în jurul aceleiași perioade, cehoslovacii publicau Programul de Acțiune, care fusese tipărit doar în fragmente în România, fapt care ne permite să observăm, din nou, o gândire scindată pe subiectul semnificațiilor reformei în Europa Est-Centrală.
Ceaușescu a acceptat de-satelizarea, dar nu a fost prea dornic să renunțe la modelul stalinist. După mai 1968, nu s-a mai tradus nimic din manifestele socialismului cu față umană cehoslovac. Mai mult, așa-zisul gest eroic al lui Ceaușescu din august 1968 nu are nicio acoperire: nu a fost defel invitat să participe la invazia Cehoslovaciei (nici măcar la conferința din martie, de la Dresda).
