Kalahari Surfers e un grup inventat și „locuit” permanent de compozitorul, muzicianul, sound designerul și artistul vizual sud-african Warrick Swinney.
Swinney s-a născut în 1958 la Port Elisabeth, a făcut liceul la Durban (unde a învățat să cânte la acel instrument de percuție indian numit tabla), și în tinerețe a fost puternic influențat de muzica lui Frank Zappa și de cultura indiană.
În 1976 a fost luat la oaste în armata de apărare sud-africană, dar pentru că s-a declarat pacifist a primit mai mult misiuni civile, între care și să cânte în diverse orchestre militare.
După armată și-a schimbat numele din Swinney în Sony, pentru ca nu mai poată fi convocat lesne la instrucții.
Warrick Sony e, cum spuneam, singurul membru permanent al grupului Kalahari Surfers, în care mai cântă temporar alți muzicieni, iar muzica acestei trupe e descrisă drept prima muzică modernă radical anti-apartheid din Africa de Sud.
Muzical vorbind, sunetele compuse de Warrick Sony, au trecut prin mai toate genurile importante ale ultimelor două decade ale secolului trecut (între care rock, punk, și acid jazz), și prin cele ale primului deceniu din secolul 21 (experimental electronica, dub, dubstep, și multe altele), toate astea cu puternice influențe din muzica tradițională africană.
Noi ascultăm acum „The Generals Walk Free” de pe albumul „Muti Media” din 2003, cu precizarea că în varianta pentru internet a acesui articol ea va fi urmată de piesa „Coptic Handcross” de pe același album.
Căutați așadar Dicționarul de sunete rare la EuropaLibera.org.