O avampremieră astăzi la Dicționarul de sunete rare, la un album al unei trupe despre care am mai vorbit de la acest microfon, pe vremea când era în formulă de trio: Portico.
În 25 august 2017, Portico Quartet (trupa a devenit, de fapt a redevenit, cvartet) va lansa la casa de discuri Gondwana Records al patrulea ei album de studio, „The Art In The Age of Automation”.
Nu vă propun astăzi acest album din considerente estetice - e suficient să-l citez pe saxofonistul Jack Wyllie ca să vă faceți o idee despre ce cântă oamenii ăștia, și de ce mie personal îmi place muzica asta: „Sunetul nostru cade undeva între multe genuri, jazz, muzică electronică, chiar și minimalism pe alocuri, dar e în mod natural o amalgamare a tot ce am ascultat noi”, spune Wyllie.
Motivul pentru care scriu azi despre acest disc e ușoara anxietate care m-a cuprins când am citit titlul acestui album: „The Art In The Age of Automation” - arta în era automatizării.
Trec peste faptul că în românește povestea asta sună așa cum suna pe vremuri sintagma „consiliul artei și educației socialiste”.
Vreau însă să vă reamintesc o știre relativ recentă, care nu a făcut prea multă vîlvă: cercetătorii de la Facebook au închis/au deconectat/ un program de Inteligență Artificială, după ce acest program și-a creat propria sa limbă.
Această știre m-a dus cu gândul - și aici anxietatea a devenit parcă și mai puternică - la o povestire science-fiction, „Second Variety”, publicată de scriitorul american Philip K.Dick în 1953 în revista „Space Science Fiction”, în care e vorba pe scurt despre planeta Pământ devastată de un război nuclear, și de roboții creați de cele două armate rivale (dintre care una, evident, era a Uniunii Sovietice), roboți care, devenind din ce în ce mai inteligenți, au sfîrșit prin a măcelări înseși armatele care i-au creat, și, la terminarea povestirii, erau pe cale să radă de pe fața pămîntului rasa urmană.
Piesa pe care o ascultăm acum se numete „Endless”. Portico Quartet așadar, cu... arta în era automatizării.
