„În anii întunecați ai thatcherismului de la începutul și mijlocul anilor 1980, muzicienii de jazz din Regatul Unit au răspuns cu o revărsare de creativitate (...) Scena era definită de considerabila ei diversitate. Treizeci de ani mai tîrziu, și într-un Regat Unit care se confruntă cu vremuri similare de divizare, jazz-ul - în toate formele lui - oferă din nou un antidot fragmentărilor.”
Am rezumat, doamnelor și domnilor, fraza de început a unui articol semnat de cronicarul muzical britanic Andy Thomas, intitulat „Ghid pentru jazz-ul din UK în 2017” și publicat în pagina de internet a celor de la Bandcamp.com.
Sper din toată inima ca Andy Thomas să aibă dreptate, și cuvintele astea să nu fie numai ceva ce el doar își imaginează că ar fi bine să se întîmple, adică a wishful thinking, cum spune englezul, fără nici o legătură cu realitatea.
Indiferent însă de contextul social și politic, jazz-ul britanic în vremea Brexit-ului este, parafrazînd, asemenea dragostei în vremea holerei pe care a descris-o în cartea sa Gabriel Garcia Marquez, adică intens, imaginativ, și extraordinar de divers.
Tocmai de aceea, alegerea subiectului pentru fila de azi a Dicționarului de sunete rare s-a dovedit foarte dificilă, pentru că toți interpreții despre care am citit în Ghidul lui Andy Thomas ar trebui prezentați la Dicționar.
M-am oprit în cele din urmă la Theon Cross trio, al cărui lider cântă la un instrument specific mai degrabă fanfarelor balcanice, folosit în jazz în perioada sa timpurie, pe vremea stilului New Orleans, și înlocuit în timp de contrabas și pe urmă de basul electric: tuba.
Theon Cross, așadar, la tubă, extraordinara Nubya Garcia la saxofon tenor și bass clarinet, și Moses Boyd la tobe și producție.
Jazz britanic în vremea Brexit-ului.
