Într-atât de mecanic și ovin sunt manipulaţi oamenii peste tot, încât un steag şi un imn au fost întotdeauna primele lucruri la care s-au gândit fondatorii de state noi.
Într-adevăr, un stat se defineşte în mod convențional prin atributele suveranității, iar în mod tradiţional acestea au inclus un drapel şi un imn. Cel puţin asta a făcut Cecenia atunci când a încercat să-şi declare suveranitatea acum 25 de ani. Prima iniţiativă a primului guvern cecen de atunci a fost aceea de a inventa un steag, iar ulterior imnul de stat i-a fost comandat unui compozitor britanic.
Dar ce versuri mobilizatoare să găsești? Kosovo, cel mai nou stat din Europa, a decis să rezolve problema continuţului versurilor imnului naţional adoptând un imn… fără versuri. „Europa” se numeşte această melodie tărăgănată şi plicticoasă ca orice imn naţional.
9 Mai la Chişinău
Steagul noii țări Kosovo, nerecunoscută de unii membri în UE printre care România și Spania, reprezintă de asemenea culoarea steagului Uniunii Europene, ca şi cum legislatorii kosovari ar fi decis să practice un soi de magie simpatică pentru a-şi face statul să fie acceptat.
Dar un steag şi un imn nu duc nicăieri dacă ţara nu e recunoscută de nimeni… sau de un grup suficient de alte ţări importante. Astfel, Nicaragua a recunoscut independenţa Osetiei de Sud…; asta nu face însă din Osetia un stat autentic. Invers, Kosovo nu e recunoscut de câteva state europene, printre care Spania, România şi Grecia, însă a fost recunoscut de Statele Unite, Franţa, Anglia şi Germania.
Foarte instructiv este cazul combinat al Chinei şi Taiwanului: după al Doilea Război Mondial, mai precis după ruptura dintre China comunistă şi insula chineză Taiwan, majoritatea ţărilor planetei au recunoscut diplomatic Taiwanul pro-occidental. Aceasta insulă a reprezentat iniţial China eternă la Naţiunile Unite. Dar, după moartea lui Mao, când Statele Unite au recunoscut China comunistă, majoritatea ţărilor planetei şi-au schimbat politica, recunoscând Pekinul. Dat fiind că ambele părţi – şi Pekinul, şi Taiwanul – menţin ficţiunea unei Chine unice, din care cealaltă parte e guvernată nelegitim, ţările planetei au trebuit să se hotărască pe cine recunosc din cele două, ceea ce a dus la relativa izolare actuală a Taiwanului.
Însemne și simboluri au fost însă deturnate în permanență de-a lungul istoriei. Imperiile care se succedau preluau simboluri de la cele precedente...
Într-atât de complicată e definiţia unui stat, încât nici nu e limpede căte ţări sunt pe glob. Palestina (anterior: Autoritatea Palestiniană), de pildă, sau Vaticanul, pot doar cu mare greutate fi privite ca fiind state în adevăratul sens al cuvântului. Unii au propus să fie luat în considerare criteriul existenţei unui prefix telefonic propriu. Propunere care trebuie lepădată de îndată, dacă ne gândim că Statele Unite şi Canada au acelaşi prefix telefonic: 001 !… Aşa încât la întrebarea: ce face ca un stat să fie recunoscut ca stat există de fapt un singur răspuns: privirea celorlalţi.
Deturnarea simbolurilor - un gest de putere
Cea mai mare şi mai cunoscută deturnare de simboluri rămâne cea a svasticii de către Hitler și ocultiștii naziști din jurul său. Svastica era - și a rămas - un simbol arhaic pozitiv, un semn al vieții și al universului, folosit ornamental practic în toată lumea veche, din Grecia antică până în India. Numele însuși vine din sanscrită și înseamnă „binefăcătoarea”. În Europa occidentală, însă, în sec 19-20, o serie de ocultiști europeni, obsedați de kabală și magie neagră, au deturnat simbolul, căruia, întorcându-l, i-au dat o conotație negativă. Astfel, Hitler si-a ales ca însemn pentru mișcarea sa nazistă svastica întoarsă, cea care se învârte în sens invers acelor de ceasornic, suficient pentru a arăta că nu e vorba de svastica tradițională.
Însemne și simboluri au fost însă deturnate în permanență de-a lungul istoriei. Imperiile care se succedau preluau simboluri de la cele precedente. Creștinismul și-a însușit mare parte al apartului simbolic imperial roman sau bizantin.
Cele 12 stele de aur pe fond albastru nu reprezintă vreun număr de țări (căci inițial au fost doar 6), ci numărul apostolilor din coroana Fecioarei...
Tot așa, lucru mai puțin cunoscut, Comunitatea Europeană (astăzi: Uniunea Europeană), fondată, după al Doilea Război Mondial, de conservatori catolici care aveau să fie și primul partid transnațional, acel Partid Popular European (PPE) a ales ca emblemă a Europei coroana de stele a Fecioarei Maria din imageria picturii renascentiste: cele 12 stele de aur pe fond albastru nu reprezintă vreun număr de țări (căci inițial au fost doar 6), ci numărul apostolilor din coroana Fecioarei. Nu altfel însă a făcut Turcia laică a lui Atatürk, păstrând în drapel semiluna musulmană a sultanilor… Sau stema Austriei moderne, în care vulturul imperial ține în gheare… secera și ciocanul.
***
Steaguri roșii cu seceră şi ciocan, cele ale marinei şi ale forţelor aeropurtate sovietice, drapele cu imaginea lui Stalin, cele care elogiază „victoria în Marele Război pentru Apărarea Patriei” şi cele bicolore ale Sf. Gheorghe au fost, prin tradiţie, decorul marşurilor Victoriei din 9 mai în două cele mai mari oraşe ale R. Moldova: Chişinău şi Bălţi.
Nostalgie sovietică, interpretări istorice şi doleanțe politice, aşa califică istoricul Vlad Mischevca, care face parte din Comisia Naționale de Heraldică, această paradă a drapelelor, în care cel de stat era în minoritate. El spune că astfel de manifestări nu ar trebui tolerate:
„Când se manifestă un individ sub asemenea drapel arborat şi dus cu mândrie şi cu oarecare înverşunare strigând anumite lozinci este o acţiune politice. E vorba despre influenţa ideologiei vechi sau mai bine spus a ideologiei altei ţări contemporane nouă, dar care promovează idealurile proprii care ne sunt străine nouă. Altceva e că, cu părere de rău, guvernul şi parlamentul nu au adoptat o lege aşa cum au făcut-o vecinii din CSI, inclusiv Ucraina, Kazahstanul, unde prin lege s-a interzis manifestarea cu panglica bicoloră a aşa zisului Sf. Gheorghe, care este o incitare la discordie şi o preamărire a rolului Armatei Roşii în cel de-al Doilea Război Mondial.”
Vlad Mischevca precizează că în general arborarea şi defilarea unor drapele neînregistrate oficial este ilegală şi poate fi sancționată administrativ. Fiecare caz însă trebuie analizat separat:
„Ceea ce nu este înregistrat în Registrul Heraldic de Stat nu este legal de a fi arborat în public, în afară de drapelul de stat, de drapelele oaspeţilor noştri, ale UE. Fiecare caz trebuie însă examinat concret. Cred că ar trebui cineva să sesizeze Comisia Naţională de Heraldică şi atunci noi vom da un aviz în legătură cu anumite arborări a anumitor drapele neînregistrate sau Comisia să se autosesizeze”.
Unii experţi spun că este puțin probabilă însă o reacție din partea acestei Comisii care activează pe lângă șeful statului, cel care a participat la această paradă a steagurilor şi simbolurilor sovietice în capitală. Or tocmai această comisie i-a atribuit recent statutul de simbol național drapelului, prezent şi el la marşurile Victoriei, care înfățișează un cap de bour pe o pânză roșie. Steagul promovat de Igor Dodon ca fiind un drapel al lui Ştefan cel Mare a fost contestat de mai mulţi istorici, inclusiv de Vlad Mischevca care a votat împotriva recunoașterii acestui drapel ca fiind unul istoric, al lui Ștefan cel Mare.
Miturile „victoriei în Marele Război pentru Apărarea Patriei” continuă să bântuie mințile multor cetățeni ai R. Moldova, scria istoricul Octavian Ţîcu într-un recent editorial despre ziua de 9 mai, dată pe care o consideră profund dezbinătoare. „Pentru unii o zi de ocupație, pentru alții o zi de eliberare, iar pentru a treia categorie, care de multe ori se amestecă cu prima, este Ziua Europei. Dincolo de aparențele acestor atitudini ambigui, ziua de 9 mai este un profund marker identitar și de raportare civilizațională”, e de părere Octavian Ţîcu.
