Linkuri accesibilitate

Diplomații occidentali cheamă la temperarea tensiunilor legate de Nagorno-Karabah


Prim-ministrul armean Nikol Pașinian a vorbit la telefon cu secretarul de Stat american Antony Blinken

Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a vorbit cu liderii Armeniei și Azerbaidjanului la 5 august pentru a face apel la dialog în conflictul privind regiunea disputată Nagorno-Karabah.

Blinken a vorbit la telefon separat cu premierul armean Nikol Pașinian și cu președintele azer Ilham Aliyev, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price. Blinken l-a asigurat pe Pașinian că Statele Unite urmăresc îndeaproape situația, a precizat Price într-un comunicat.

De asemenea, Blinken a îndemnat la „un dialog direct între Armenia și Azerbaidjan pentru a rezolva problemele legate de conflictul din Nagorno-Karabah sau care rezultă din acesta”. Președintele Consiliului European, Charles Michel, a vorbit, de asemenea, la telefon cu Aliyev pe 5 august și și-a exprimat îngrijorarea cu privire la creșterea tensiunilor din regiune. Michel a subliniat că Uniunea Europeană își va continua eforturile pentru a asigura o pace și o stabilitate durabile în regiune, în conformitate cu agenda de pace de la Bruxelles, a declarat serviciul de presă al președintelui CE.

Aliyev i-a spus lui Michel că „întreaga responsabilitate pentru tensiunile care au avut loc revine Armeniei”. Aliyev a mai spus că Armenia nu și-a retras trupele din regiunea Karabah, așa cum se convenise în armistițiul din 10 noiembrie 2020, mediat de Moscova. Armistițiul a pus capăt unui război de șase săptămâni în care au murit peste 6500 de persoane.

Previous Next

XS
SM
MD
LG