Probabil că două aspecte trebuie înțelese, când situația este evaluată din exterior. Într-adevăr, după ce George Floyd a fost ucis de un polițist alb care l-a sufocat cu genunchiul pe gât, timp de câteva minute, în Statele Unite au izbucnit revolte, nu doar în Minnesota, unde s-a produs incidentul, ci și în alte circa 15 localități din alte state. În multe cazuri, confruntările cu poliția au căpătat accente violente, dar asta nu reflectă starea de spirit a celor mai mulți manifestanți. Intențiile protestelor au fost și sunt pașnice.
Acestea fiind spuse, imaginile care dau de înțeles că marile metropole americane ar fi în flăcări și că orașele ar fi scene ale unui război civil denaturează realitatea. Există izbucniri de conflict în anumite părți din orașele respective, unele semnificative – cum ar fi Casă Albă la Washington sau sediul CNN din Atlanta – dar siguranță publică nu este scăpată de sub control, viață decurge normal, în măsură în care restricțiile legate de coronavirus permit normalitate.
Există între manifestanți provocatori care agresează poliția sau Garda națională și produc violență, așa cum primarul din Minneapolis susține? Se pare că da, numai că atunci când așa ceva se întâmplă este greu de analizat pe moment dacă există motivații individuale sau de grup și de ce natură sunt acestea. Indiferent însă de cauzele pentru care pe alocuri proteste au degenerat în atacuri violente sau vandalism sau incendieri, asta nu diminuează esență problemei și cauzele mâniei afro-americanilor și celor – nu puțini – care li se alătură.
Discriminarea rasială face parte nu doar din istoria americană, dar își are hidoase manifestări și în zilele noastre și una dintre acestea este comportamentul unei părți a poliției și sistemului legal, față de afro-americani, în special bărbați. Este adevărat că și polițiștii se tem, în anumite situații și reacționează. Este adevărat că incidența delictelor violente este mai mare în anumite cartiere, cu populație predominant afro-americană. Dar asta nu justifică în niciun caz sufocarea cu genunchiul pe gât a unui suspect neînarmat, aflat la pământ și care nu dădea vreun semn că s-ar opune arestării. Și dacă George Floyd este cel mai recent exemplu, astfel de exemple apar mult prea des, la care se adaugă nenumărate situații în care persoane de culoare sunt hărțuite, arestate, condamnate, având la baza standarde diferite decât cele aplicate albilor.
Mânia și protestul public sunt justificate, au fost multe picături care au umplut paharul. Violența însă nu este nici justificată și nici productivă, din perspectiva rezultatelor vizate. Un politolog de la Universitatea Princeton, Omar Wasow arată într-un studiu recent că manifestațiile pașnice și nu cele violente din anii luptei pentru drepturi civile au ajutat cauza afro-americanilor, în anii 1960 și după acea. Asta – susține Omar Wasow – pentru că în cele din urmă schimbările durabile s-au produs la urne și cu sprijin generalizat, mai accentuat în regiuni în care lupta pentru drepturi civile s-a dus pașnic.
În actualele demonstrații, masele adunate să protesteze sunt multi-etnice și multi-rasiale și asta este calea către conștientizarea problemei și găsirea soluțiilor. Autorul cere radicalilor să înțeleagă că violența și jaful nu folosesc revoluției, ele nu fac decât să mențină un status quo instituțional și de mentalități, care nu permite schimbări substanțiale și de durată.
