Linkuri accesibilitate

Doar unul din zece copii victime ale abuzului sexual online își divulgă experiența


Cazurile de exploatare sexuală a copiilor prin intermediul internetului sunt tot mai frecvente în R. Moldova. Doar în primele nouă luni ale acestui an au fost identificate peste 30 de cazuri de pornografie infantilă şi 3 cazuri de trafic de copii prin intermediul tehnologiilor. Marea majoritate a cazurilor rămân a fi însă neraportate, a anunţat Procuratura cu prilejul Zilei Europene pentru protecţia copiilor împotriva exploatării și abuzului sexual.

Doar unul din zece copii victime ale abuzului sexual online își divulgă experiența
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:40 0:00
Link direct


Hărţuirea sexuală pe internet, şantajul, producerea și transmiterea online a conținuturilor cu caracter intim sunt forme noi de exploatare sexuală a copiilor în spaţiul virtual care iau amploare în R. Moldova, constată Centrul Internaţional „La Strada”. Copilul este manipulat și convins să producă imagini și video cu caracter intim, iar la scurt timp ajunge să fie hărțuit, șantajat şi exploatat online.

Copilul ajunge să fie hărțuit, șantajat şi exploatat online...

Totul poate dura luni în şir. Copiii ezită să le vorbească părinților despre ce li s-a întâmplat, pentru că știu că nu vor fi crezuți, vor fi învinuiți sau chiar pedepsiți pentru că au produs și au transmis fotografiile sau înregistrările video indecente, spune Elena Botezatu directoare de program la Centrul Internaţional „La Strada”. Din cazurile asistate de această organizaţie, care vrea să protejeze copii de abuzuri pe internet, s-a constatat că 6 din 10 copii au expediat fotografii cu conținut intim abuzatorului, afirmă Elena Botezatu:

„Într-un caz pe care l-am asistat, fetei care avea 13 ani i s-a solicitat să se întâlnească în realitate pentru a întreține relații sexuale şi pentru a filma întreg raportul sexual cu promisiunea că astfel să îi dea pace fetei, să nu o mai şantajeze şi să nu o mai amenințe pentru a realiza alte materiale cu caracter sexual.

Sergiu Russu și Elena Botezatu
Sergiu Russu și Elena Botezatu

Într-un alt caz, copilului în vârstă de 13 ani i s-a cerut să implice o altă prietenă şi să filmeze acţiunile cu caracter sexual pe care trebuiau să le simuleze. Copilul din motiv că nu a găsit o altă persoană a implicat sora mai mică care avea opt ani.”

Vârsta copiilor exploatați sexual prin intermediul internetului descrește constant. Aproape 60 la sută dintre victime au între 13 și 15 ani, iar fiecare al zecelea copil are sub 10 ani. Doar unul din zece copii victime divulgă experienţa de abuz sexual pe internet părinţilor sau prietenilor. Cazuri care sunt identificate şi investigate, foarte puţine la număr, nu asigură o pedeapsă pe măsură abuzatorilor, constată Elena Botezatu:


„O să mă refer exclusiv la infracţiunea de pornografie infantilă. Legislaţia prevede o pedeapsă de la 1 la 3 ani. În practică asta presupune că făptuitorul, în cazul în care a distribuit chiar mii de fișiere ce reprezintă abuzul sexual al unui copil, dacă recunoaște faptele de care este învinovățit, se poate alege cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei. El scapă de pedeapsa cu închisoarea şi se alege cu o pedeapsă mult mai blândă. În Franţa, spre exemplu, pedeapsa pentru pornografia infantilă este de 7 ani de închisoare şi o amendă de 100 de mii de euro.”

În Franţa pedeapsa pentru pornografia infantilă este de 7 ani de închisoare...

Adjunctul procurorului-șef al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale Sergiu Russu recunoaşte că măsurile întreprinse de autorități pentru a proteja copii de exploatarea sexuală prin intermediul internetului sunt depășite, fiind cu mult în urma dezvoltării tehnologiilor informaționale. Abuzatorii folosesc metode din ce în ce mai sofisticate, iar identificarea lor deseori e aproape imposibilă, afirmă procurorul:

„Făptașul este de regulă o persoană absolut necunoscută victimelor. Profilul web al acestuia nu conţine careva informaţii şi este foarte complicat pentru investigatori ca să-l identifice. Mai mult ca atât, acesta acționează de pe mai multe profiluri a rețelelor de socializare şi utilizează mai multe numere de telefoane mobile.


În cazul refuzului victimei de a efectua cele solicitate de către făptaș, creează profiluri web false unde se conţin date cu caracter personal ale victimelor şi unde sunt prezentate foto sau mesaje cu caracter obscen, de exemplu, că victima minoră prestează servicii sexuale.”

Autorităţile ar trebui să revadă legislaţia la capitolul abuz sexual online...

Experţii Centrului „La Strada” consideră că autorităţile ar trebui să revadă legislaţia la capitolul abuz sexual online, inclusiv să instruiască oamenii legii cum să intervină eficient în asemenea cazuri. Or, în prezent răspunderea penală pentru un abuz sexual sau exploatare sexuală a minorului se aplică ineficient, iar acest tip de infracţiuni sunt deseori calificate incorect, în consecinţă sancţiunile aplicate sunt prea blânde pentru răufăcători, constată experţii. Potrivit lor, un rol esențial în protejarea minorilor în mediul virtual revine şi părinţilor, ori o bună parte din cazurile de abuz se întâmplă chiar în preajma lor.

Previous Next

XS
SM
MD
LG