Roy Lichtenstein, una din figurile legendare ale Pop Art-ului american, s-a născut pe 27 octombrie 1923 în Manhattan, dintr-un prosper investitor imobiliar și veteran al Primului Război Mondial pe nume Milton și o mamă casnică, pe nume Beatrice.
A fost însă această mamă, născută Werner Bernardi în New Orleans și educată ca pianistă, cea care i-a expus pe Roy și Rénee, sora lui cu cinci ani mai mică, la efervescenta viață culturală newyorkeză. Lui Roy nu i-a plăcut niciodată să vorbească despre originile sale evreiești, iar povestea sa rămâne, în multe privințe, una a asimilării.
Lichtenstein a beneficiat din plin de o copilărie în Upper West Side și a petrecut, alături de cele două femei din viața sa, mama și sora, nesfârșite ceasuri la MoMA ori în sălile de concerte. Multe din aceste „escapade” îl vor ajuta pe Roy să dezvolte de timpuriu anumite interese pentru pictură, sculptură și instrumentele muzicale. Iubea jazzul, pe care îl exersa alături de propria-i trupă, în liceu, și cânta el însuși foarte bine la pian și clarinet.
În 1940, la absolvirea liceului, Roy Lichtenstein s-a decis să studieze pictura și desenul. Așa a ajuns el la faimoasa Ligă a Studenților în Artă, unde a beneficiat de îndrumarea pictorului realist american Reginald Marsh. Era un loc fantastic pentru tinerii artiști, pentru că își puteau alege efectiv mentorii. Pollock și Rothko au trecut și ei pe acolo... Experiența Ligii avea să lase o amprentă indelebilă asupra lui Roy Lichtenstein.
S-a dus apoi să studieze la Ohio State University și s-a întors acasă doar pentru a găsi o lume artistică radical transformată. Aici, în Cleveland, unde a trebuit să-și câștige existența decorând vitrine sau proiectând mobilier, a produs picturi care păreau să datoreze mai mult cubismului și suprarealismului. Chiar și așa, spunea la un moment dat artistul, „am crescut cu expresionismul abstract, iar preocuparea lui pentru alcătuiri și interacțiuni este, cred, extrem de importantă”. În 1961, într-un moment esențial al evoluției sale artistice, Lichtenstein trăda încă, prin Mickey Mouse, această convingere, atunci când încastra celebrul desen animat într-o matriță abstract-expresionistă.
În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Roy Lichtenstein a fost trimis pe frontul european într-un batalion de infanterie al armatei americane, reluându-și studiile și completându-le cu un master în artă abia în 1949. Influențele cubiste și expresionist abstracte ale primelor opere au fost înlocuite cu benzile desenate în anii ’60, după ce se mutase în New Jersey să predea la Universitatea Rutgers.
Faima operei lui Lichtenstein a crescut exponențial odată cu această turnură artistică, deși nu s-a bazat de la început pe o publicitate pozitivă. Să ne amintim, bunăoară, titlul sub care îl „deconstruia” revista Life în 1964: Is He the Worst Artist in the U.S.? Numai că Lichtenstein devenise deja unul din artiștii de frunte ai Pop Art-ului, iar cariera lui nu putea fi decât una de succes. De pildă, Torpedo Los!, unul din tablourile anilor ’60 care aborda tematica războiului, avea să fie vândut în 1989 cu peste cinci milioane de dolari (o sumă enormă pentru epocă).
Picturile sale au părut complet străine de temele nostalgiei și regresiei în copilărie pe care le abordează mulți din practicanții Pop Art-ului. Și tot Lichtenstein s-a distins și de o altă tendință a artiștilor PA, cu mult mai insidioasă: acea atitudine persiflantă a elitei metropolitane de tip camp („tabără”), cum o numea Susan Sontag în același frământat deceniu 6, îndreptată împotriva comunicării de masă și culturii populare. Nimic din toată această „mahalagizare” culturală la Lichtenstein! Desenele animate și reclamele au fost pur și simplu mai urgente și mai importante pentru el decât imaginile tradiționale ale „culturii înalte”.
Probabil că forța remarcabilă a operei lui Lichtenstein nu stă în simpla evoluție către un stil distinct. Puterea ei rezidă în soluția personală a artistului la marea prăbușire postbelică a genurilor artistice. Ceea ce-a făcut el a fost să perturbe și disloce într-un mod consistent elementele de normal, să subtilizeze banalul astfel încât efectele artei lui să rămână proaspete chiar și pentru un public suprasaturat cu motive PA.
Lichtenstein însuși și-a descris arta ca „anti-contemplativă, anti-nuanță, anti-evadare-din-tirania-dreptunghiului, anti-mișcare și anti-lumină, anti-mister, anti-pictură-de-calitate, anti-Zen și anti toate acele idei geniale ale mișcărilor artistice anterioare” (interviu 1963). A murit în 1997 la New York, dintr-o păcătoasă pneumonie, iar incinerarea trupului i-a zădărnicit, în chip ironic, planul de a-și avea mormântul marcat printr-o „mare și roșie săgeată-neon intermitentă”. Roy Lichtenstein a fost Dl. Cool!