Linkuri accesibilitate

Dorin Chirtoacă (Blocul electoral Unirea): „Haideți și noi să luăm cu asalt Prutul”


Dorin Chirtoacă (Blocul electoral Unirea), Chișinău, 21 octombrie 2020

Cu Dorin Chirtoacă, Blocul electoral Unirea, se încheie seria interviurilor electorale cu toți candidații la alegerile prezidențiale din 1 noiembrie 2020. Interviuri realizate de Valentina Ursu, în cadrul emisiunii „Electorala 2020”, transmisă de luni până vineri la ora 13.00.

Înscris al optulea pe lista CEC, candidatul Blocului electoral Unirea, Dorin Chirtoacă, este invitatul emisiunii „Electorala 2020”. El se arată convins că Unirea cu România reprezintă singura cale de propășire a Republicii Moldova și își exprimă îndemnul pentru a fi sprijiniți în realizarea Unirii, pentru a face parte din marea familie europeană – din Uniunea Europeană.

Interviu electoral cu Dorin Chirtoacă (Blocul electoral Unirea)
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:29:18 0:00
Link direct

Europa Liberă: Am văzut 20 de angajamente pe care vă asumați să le onorați, inclusiv pensii mai mari, salarii mai mari, burse, fonduri europene, aveți foarte multe promisiuni. Un președinte în Republica Moldova poate să rezolve aceste probleme?

Avem mai mult decât oferă toți ceilalți candidați luați împreună. Cu siguranță, Unirea va fi cea dintâi până la urmă, pentru că altă soluție de integrare europeană nu avem.

Dorin Chirtoacă: „Avem mai mult decât oferă toți ceilalți candidați luați împreună. Cu siguranță, Unirea va fi cea dintâi până la urmă, pentru că altă soluție de integrare europeană nu avem. Nu este vorba despre promisiuni sau angajamente electorale, este vorba despre angajamente civice, angajamente politice pe termen lung ale subsemnatului și ale Mișcării „Unirea”, pentru ca odată cu realizarea Unirii aceste realități care sunt dincolo de Prut să devină realitate și la noi, pentru că, într-adevăr, în România pensiile sunt de la 200 la 500 de euro, salariile de la 500 la 1.000 de euro, alocațiile pentru copii, care la noi nici nu există, sunt de la 50 la 100 de euro pe lună; în 18 ani, până împlinește copilul vârsta maturității, sunt 10.000 de euro pe care îi primește fiecare copil. Niciun candidat din Moldova la aceste alegeri și niciodată nu a avut, nu are și nici nu va avea o asemenea promisiune ca să primească copiii 10.000 de euro la împlinirea majoratului.”

Europa Liberă: Dar angajamentele acestea sunt valabile doar dacă se înfăptuiește Unirea. În acest mandat credeți că e posibil să aibă loc acest proiect?

Niciun candidat din Moldova la aceste alegeri și niciodată nu a avut, nu are și nici nu va avea o asemenea promisiune ca să primească copiii 10.000 de euro la împlinirea majoratului.

Dorin Chirtoacă: „Păi, noi pentru Unire și facem politică, noi nu facem politică pentru cariera noastră sau pentru binele nostru, noi facem politică pentru Unire și, în momentul în care se realizează Unirea, toate acestea devin realitate și dincoace de Prut.”

Europa Liberă: Unirea durează în timp.

Dorin Chirtoacă: „Unirea pentru a o face la modul real ne trebuie una: cele două Germanii s-au unit într-un an de zile, de la 9 noiembrie ‘89 – până la 3 octombrie ‘90. E adevărat, au luat cu asalt Zidul Berlinului. Haideți și noi să luăm cu asalt Prutul, dacă nu avem altă soluție, că acolo a rămas gardul cu sârmă ghimpată, frontiera este, oamenii aici trăiesc în sărăcie, acolo au subvenții în agricultură cât aici nici măcar nu cer agricultorii noștri, la noi cer 150, în România au de la 170 de euro în sus pe hectar sau fonduri europene pentru investiții, la noi pui o livadă – toți banii trebuie să-i pui din buzunar sau dacă vrei să începi o afacere, în România ți se dau fonduri europene 70 la sută din investiție gratuit și aceste realități de dincolo de Prut trebuie să devină realitate și la noi, prin Unire este posibil. Cum? Ne trebuie voință politică pentru asta, președinte, parlament și un guvern care să implementeze. Avem modelul Sfatului Țării din 1918, într-un an de zile se poate face.”

Europa Liberă: Deocamdată, curentul unionist adună cam câte procente din întreaga populație a republicii?

Dorin Chirtoacă: „Curentul unionist a avut 30 la sută pe vremea Mișcării de Renaștere Națională Frontul Popular, după care a rămas la o constantă de 10 la sută. Acum s-a făcut țăndări, după 2016, cu regimul Plahotniuc-Dodon-Șor, respectiv trebuie să recuperăm acești 10 la sută, după care să creștem către acei 30-35 la sută, care sunt și în sondaje o opțiune deschisă pentru Unire.”

Europa Liberă: La modul practic cum se face această Unire, pentru că ar trebui să existe voință politică la Chișinău, la București, ar trebui să aibă loc un referendum, ar trebui să se decidă ce se întâmplă cu regiunea transnistreană, cu autonomia găgăuză, sunt multe semne de întrebare?

Dorin Chirtoacă: „În ceea ce privește partea instituțională politică, se face un tratat de unificare a celor două state pe baza Actului final de la Helsinki prin modelul celor două Germanii.”

Europa Liberă: Și tratatul acesta trebuie să întrunească consens și vot?

Dorin Chirtoacă: „Pentru asta este suficient votul din parlament al deputaților din Parlamentul României și din Parlamentul Republicii Moldova. Parlamentul României a și votat Declarația de Unire în 27 martie 2018, în Parlamentul de la Chișinău avem nevoie de o majoritate unionistă, din momentul în care va exista o presiune din societate și un vot pentru Unire și în aceste alegeri, pentru că dincolo din președinție urmărim acest lucru și o spun deschis – un vot pentru Unire în aceste alegeri ca să fie clar și lui Dodon, și celorlalți că năzuința Unirii este în creștere în Moldova, este o speranță împărtășită de cât mai mulți oameni, primul pas, al doilea, al treilea, până vom ajunge la cei 30 la sută, poate și 50 la sută direct pentru Unire ca vot politic, pentru că împreună cu proeuropenii sunt sigur că putem face Unirea și cu ei în cazul în care vedem că este masa critică necesară în societate.”

Europa Liberă: Da, dar trebuie să cunoașteți foarte bine realitățile de la Comrat, de la Tiraspol, din alte localități?

Sloganul nostru este „Unirea pentru toți” în sensul că beneficiile Unirii vor fi pentru toți cetățenii, indiferent de limba pe care o vorbesc.

Dorin Chirtoacă: „E adevărat. Bine, în paralel cu această creștere politică pe care ne-o dorim și validare în aceste alegeri a curentului unionist ca curent nou, ca o speranță, nu ca o sperietoare cum a fost anterior, în paralel să muncim mai departe pentru a-i convinge pe vorbitorii de limbă rusă, ucraineană, găgăuză, bulgară și acesta este sloganul nostru. Sloganul nostru este „Unirea pentru toți” în sensul că beneficiile Unirii vor fi pentru toți cetățenii, indiferent de limba pe care o vorbesc, iar protejarea drepturilor lor, protecția drepturilor omului și a păstrării identității lor, respectiv bulgară, găgăuză, rusă, ucraineană este garantată în Europa și este garantată în România. În România avem comunitate de maghiari, comunitate de lipoveni, comunitate de polonezi, de nemți și lor li se respectă drepturile.”

Dorin Chirtoacă: Ne trebuie un an ca să facem Unirea
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:38:55 0:00

Europa Liberă: Ce se întâmplă cu regiunile care nu împărtășesc acest ideal?

Dorin Chirtoacă: „În ceea ce privește regiunea găgăuză sunt o serie de proiecte și europene, și românești, au venit investițiile europene, de exemplu, Kaufland este prezent și la Comrat, sunt o serie de înfrățiri făcute. Până la urmă, trebuie să ne debarasăm cu toții și d-lor de minciuna care a fost implantată în perioada sovietică, că, vezi Doamne, vine jandarmul român să facă ceva rău – nu, nu există așa ceva, vin beneficii pentru toți odată cu Unirea și aderarea la Europa, pentru că Unirea înseamnă o aderare la Uniunea Europeană, o integrare europeană mai profundă. Da, este de muncă…”

Europa Liberă: Și proiectul Unirii se face staționând armata rusă în stânga Nistrului?

Dorin Chirtoacă: „În ceea ce privește regiunea transnistreană, aici evident este o problemă, atât timp cât avem regimul ilegal de la Tiraspol și cu trupele, și cu munițiile de acolo va trebui găsită la nivel internațional o soluție cum să fie gestionată această linie administrativă pe Nistru, căreia nu-i putem spune frontieră, dar nici nu putem accepta separarea regiunii transnistrene. Și lucrurile trebuie făcute în paralel, de exemplu, presiune trebuie pusă pe evacuarea munițiilor de la Cobasna, sunt 20.000 de tone, am avut explozia de la Beirut, în Liban, ar trebui să existe o mobilizare, inclusiv o înțelegere și din partea Federației Ruse în acest sens, pentru că pericolul este real…”

Europa Liberă: Și dacă nu este înțelegere din partea Federației Ruse?

Dorin Chirtoacă: „Presiune în continuare și, respectiv, pe calea diplomației populare a unei solicitări chiar din partea populației. Eu nu înțeleg, celor din Transnistria le convine să le explodeze acele muniții ca la Beirut? Vor avea ei de suferit, în primul rând, trebuie explicat și lor acest lucru, nu cred că este cineva în regiunea transnistreană pentru a sta cu explozibilul sub coastă.”

Europa Liberă: Dvs. ați văzut reacții din partea cetățenilor din stânga Nistrului care să ceară insistent retragerea armatei ruse?

Dorin Chirtoacă: „E dictatură, e regim cum era în perioada sovietică, dar avem experiență de promovare a drepturilor omului și a libertăților, și a democrației și în stânga Nistrului de-a lungul timpului. Și în anul 2004 când au fost închise școlile cu predare în limba română am mers și am apărat acele școli, la fel a fost și în alte cazuri, la fel se poate și trebuie făcut și în situația asta. Pe de o parte, ei sunt chemați ca și cum la vot acum în aceste alegeri și a făcut și o dispensă Krasnoselski pe 1 noiembrie, cică să vină să voteze, atunci rezultă că avem și noi dreptul în continuare să luptăm pentru niște lucruri care nici măcar nu țin de politică, țin de securitate, securitatea omului de rând, și anume evacuarea acelor muniții.”

Europa Liberă: În plină campanie electorală, Rusia acuză Statele Unite că orchestrează o revoluție în Republica Moldova, iar Dvs. așteptați ca Rusia să conștientizeze că trebuie să-și retragă armata de pe teritoriul Republicii Moldova?

Dorin Chirtoacă: „Nu este vorba că aștept să conștientizeze, dar pusă problema în asemenea mod în ceea ce privește evacuarea munițiilor rămân ei fără argumente atunci când folosesc o serie de discursuri împăciuitoare și salvatoare cu privire la alte regiuni, inclusiv Liban, ei s-au grăbit să trimită în Liban ajutoare, avioane, echipe de intervenție. Vor să facă același lucru și în Transnistria după ce se va produce o explozie sau mai bine este să evacuăm? Deci se poate merge pe calea luptei pașnice diplomatice în sensul demascării Rusiei că nu vrea să rezolve o problemă nu de ordin politic și conflict înghețat până la urmă, dar o chestiune de ordin umanitar, să vedem fața lor în ultimă instanță și sub acest aspect. În ceea ce privește acuzarea…”

Europa Liberă: Cum comentați aceste declarații din partea Moscovei a dlui Lavrov și a dlui Narîșkin că SUA ar pregăti o revoluție de catifea la Chișinău?

Dorin Chirtoacă: „Exact ca pe vremea Uniunii Sovietice cum declarau Brejnev, Andropov și toți ceilalți. De fapt, Putin a eșuat în acest mod de a face propagandă spunând unul și același lucru, având nenumărate conflicte pe care nu le mai poate gestiona: Kârgâzstan, Nagorno-Karabah, Belarus, Habarovsk…”

Europa Liberă: Vorbim de situația din Republica Moldova...

Dorin Chirtoacă: „…și acum încearcă să bage și Republica Moldova în acest cor. Am avut vreodată misiuni ale Statelor Unite pe teritoriul Republicii Moldova în alegeri, misiuni secrete? Am avut vreodată personaje precum cei de pe strada Lazo care fac servicii lui Dodon personal și el semnează în rapoartele sale și în notele informative „Kremlinovici”? Niciodată nu am avut în 30 de ani. Statele Unite au investit un miliard și jumătate de dolari în economia Republicii Moldova, Uniunea Europeană a investit alte patru miliarde de euro – ne ajută să ne dezvoltăm. Federația Rusă ce a făcut? Ne-a băgat în datorii cu șapte miliarde de euro dintre care șase sunt datoriile pe gaz ale regiunii transnistrene, ne-a făcut conflictul înghețat și ne face destabilizări la fiecare pas, iar acum protejează fel de fel de personaje care nu merită să fie în prim-planul politicii.

Aceste alegeri sunt despre ce fel de calitate a omului politic noi alegem la președinție, alegem personaje care umblă cu punga cu bani de la Plahotniuc, care se întâlnesc cu Plahotniuc după un an de la fuga lui, care au servicii secrete ruse în coasta lor și ele merg umil la Kozak în birou pentru a prezenta note informative, unul semnează cu „Kremlinovici”, altul semnează cu „Lavrenti”, adică unul îi Lavrenti Beria, că dacă-i punem lui Usatîi ochelari din ăia rotunzi cum avea Beria este și o anumită asemănare, iar Dodon cu acea poză vestită pe fonul Kremlinului exact se potrivește cu acest nume de cod „Kremlinovici”. De fapt, așa i-a spus și dl Ghimpu în 2015, Igor Kremlin.”

Europa Liberă: Igor Dodon a dezmințit că s-ar fi întâlnit în Grecia sau în Turcia cu Vladimir Plahotniuc...

Dorin Chirtoacă: „Da, de asta PD-ul îl susține în aceste alegeri, de asta Pavel Filip a ieșit și a spus: „Noi nu plecăm din alianța cu PSRM-ul, nu suntem niciunul candidat și rămânem în alianță”?... Faptul că rămân în alianță este un mesaj clar de susținere a lui Dodon.”

Europa Liberă: Dar Pavel Filip a zis că s-a distanțat de Vladimir Plahotniuc?

Dorin Chirtoacă: „Și Plahotniuc spunea că nu este cu Voronin, cu Dodon și cu mulți alții și s-a dovedit a fi. Întotdeauna trebuie mesajele din partea lor, a acestor reprezentanți ai mafiei politice de la noi înțelese exact invers sau de multe ori altfel decât ei le prezintă.

Atunci când spune Dodon că nu s-a întâlnit cu Plahotniuc, de fapt, s-a întâlnit; atunci când Plahotniuc spune că nu-l susține pe Dodon, înseamnă că îl susține. În 2016 cum a fost cu „mărul otrăvit”? Nu au ieșit Plahotniuc cu Lupu în conferință de presă și au spus că o susțin pe Maia Sandu, iar în realitate toți primarii deja primiseră ordin să-l susțină pe Dodon și încă i-au adus și 40 de mii de votanți din Transnistria? Au recunoscut după aceea reprezentanții PD că asta s-a întâmplat.

Acum se întâmplă la fel: Andrian Candu nu mai este atât de vocal, PD-ul îl susține pe Dodon, iar Plahotniuc doar i-a dat din deget în această primăvară și vară lui Dodon pentru că i-a scăzut majoritatea în parlament fix până la 51, deși mai avea încă oameni în rezervă la „Pro Moldova”, la Șor și, respectiv, la PD, pe care îi putea scoate pentru a-l lipsi pe Dodon de majoritate și prin asta a obținut întâlnirea de pe Muntele Athos. Arătându-i doar punga cu bani, nearătându-i alte materiale din arhivă mult mai compromițătoare, deci l-a strâns la perete și l-a adus la o nouă înțelegere, și asta se vede cu ochiul liber.”

Europa Liberă: Dvs. insistați ca acest concurent electoral, Igor Dodon, care își dorește un al doilea mandat să fie exclus din această cursă electorală prezidențială. Știți foarte bine că e fără șanse. De ce insistați?

Cum poate fi candidat un personaj care stă mână în mână cu serviciile secrete ale Federației Ruse? Ce fel de președinte este acela care semnează cu nume de cod „Kremlinovici”?

Dorin Chirtoacă: „Pentru că noi suntem pentru statul de drept, pentru democrație, pentru acțiunea corectă a instituțiilor; da, nu o fac acele instituții astăzi, o vor face mâine, dar este obligația și datoria noastră să cerem acest lucru. Cum poate fi candidat un personaj care stă mână în mână cu serviciile secrete ale Federației Ruse? Ce fel de președinte este acela care semnează cu nume de cod „Kremlinovici”? Cum poate fi un asemenea personaj președinte? El nu că nu poate fi candidat, el nici președinte nu poate fi pentru următoarele zece zile cât a mai rămas până la alegeri. În orice stat civilizat ar fi fost demis și exclus din cursa electorală.”

Europa Liberă: Și Dvs. vi se reproșează, inclusiv un concurent cu viziuni unioniste, Octavian Țîcu, a spus aici, în studioul Europei Libere de la Chișinău, că și Dorin Chirtoacă nu ar avea loc în această cursă prezidențială, pentru că are două dosare pe rol și că, până nu își lămurește situația, nu ar fi trebuit să se aventureze în aceste alegeri.

Dorin Chirtoacă: „Dacă am fi fost într-un stat european civilizat, nu aș fi avut aceste dosare: unu. Doi: dacă admitem că le-aș fi avut, atunci există prezumția nevinovăției și nu este corect să invoci acuzații neprobate pentru a-ți face publicitate electorală. Trei: aceste dosare mi-au fost fabricate de Plahotniuc și Dodon în 2017 pentru a mă scoate de la primărie și pentru a-i aduce acolo pe cei care sunt astăzi – Ceban și echipa, care de atunci, de fapt, dirijează cu Primăria Chișinău și care au adus drapele ale Rusiei, niciodată nu au fost drapele ale Rusiei din 2007, chiar din ’90, pare-mi-se, n-au fost afișate drapele ale Rusiei prin Chișinău. Iată că au apărut, în 1940 – secera cu ciocanul și drapelul roșu și, respectiv, acum în 2020. Este bine oare acest lucru, dincolo de multe alte lucruri? De fapt, Rusia îl pregătește pe Ceban următorul după Dodon, după cum se vede, de asta s-a și degrevat din funcție astăzi pentru a-i putea călca pe urme.”

Europa Liberă: Dar criticile la adresa Dvs. vin chiar de la un unionist, Octavian Țîcu.

Dorin Chirtoacă: „În primul rând, mi-aș fi dorit ca atât d-lui, cât și eu, ceilalți colegi, toți unioniștii să fim împreună și să avem un singur candidat. Eu n-o să răspund la niciun fel de atacuri care vin din partea domniei sale, mi-aș fi dorit cel puțin să apărem în niște dezbateri împreună, însă d-lui deocamdată refuză să vină, astfel încât oamenii să-l poată alege pe cel mai bun. Dar și mai bine ar fi fost dacă noi, unioniștii, veneam cu un singur candidat. În acest sens, noi ne-am adresat d-lui personal și PUN-ului din ianuarie încoace, permanent, și în scris, și prin apeluri publice, și la sediu am fost, am primit refuz de fiecare dată. În schimb acum observăm că...”

Europa Liberă: Ce nu puteți împărți, de ce nu găsiți limbaj comun?

Dorin Chirtoacă: „Nu am nimic nici de adunat, nici de împărțit cu d-lui, mi-aș dori să fim ambii soldați ai Unirii și atât. Astăzi ne poate reprezenta unul dintre noi, mâine ne poate reprezenta celălalt, care este mai potrivit să ne reprezinte, dar să fluturi cu dosare care mi le-au fabricat mie Dodon cu Plahotniuc ca să mă scoată ilegal de la serviciu și lucrul acesta l-au înțeles deja toți oamenii și a fost lămurit o dată în alegerile locale din municipiul Chișinău de acum un an, când dl Țîcu la fel flutura cu aceste acuzații gratuite. Nu l-a ajutat la nimic acea abordare, nu cred că îl va ajuta și de data aceasta. Oamenii așteaptă altceva, nu pe contul cuiva sau din contul cuiva să-ți faci publicitate, ci să arăți tu ce poți face, ce poți face pentru Unire, pentru direcția europeană, pentru statul de drept, pentru o justiție independentă ș.a.m.d.”

Europa Liberă: Puteți anticipa rezultatele care vor fi înregistrate pe 1 noiembrie la închiderea urnelor de vot?

Îmi doresc să nu depășească stânga, Dodon împreună cu ceilalți 1/3 sau cel mult 40 la sută din numărul de voturi. Mă refer la Dodon, Ivanov și, parțial, Usatîi.

Dorin Chirtoacă: „Îmi doresc să nu depășească stânga, Dodon împreună cu ceilalți 1/3 sau cel mult 40 la sută din numărul de voturi. Mă refer la Dodon, Ivanov și, parțial, Usatîi. Noi, toți ceilalți, proeuropenii și unioniștii să avem împreună peste 50 la sută, spre 60 la sută. De ce? Pentru că asta va arăta că avem o majoritate proeuropeană și unionistă care dorește un alt președinte, altul decât cel care este în prezent, în așa fel încât în turul al doilea Dodon să nu poată falsifica, să nu poată frauda, pentru că el pe asta mizează, pe secțiile de votare din Rusia unde să poată frauda cu voturi de 90 sau sută la sută în favoarea sa, pe secțiile de votare pentru regiunea transnistreană, cele din regiunea găgăuză, din nord, din sud, unde are un mai mare control asupra birourilor electorale formate din membri ai Partidului Socialiștilor.”

Europa Liberă: Astăzi puteți spune ferm ce veți face cu voturile simpatizanților Dvs. și cu votul personal în turul doi?

Dorin Chirtoacă: „Da, fără niciun fel de probleme, noi avem o discuție din luna februarie dintre noi, colegii din cadrul Mișcării „Unirea”, reprezentanții PAS, ai Platformei DA și, respectiv, PLDM, am convenit că, indiferent cine ajunge în turul al doilea, ne vom susține reciproc fără niciun fel de condiții și solicitări de genul: noi vă oferim asta, dvs. oferiți-ne voturile, nu, necondiționat.”

Europa Liberă: Dar acest lucru se poate întâmpla după ce atâtea săgeți cu critici se îndreaptă dintr-o parte și din alta?

Dorin Chirtoacă: „După cum observați, refuz să atac pe oricine din cei care merg în direcția Vest alături și împreună cu subsemnatul, mă refer la colegii unioniști și proeuropeni și nu voi ataca pe nimeni în această campanie. De altfel, am propus celorlalți colegi sub nicio formă să nu ne atacăm unii pe alții pentru a nu provoca lehamite și îndepărtarea cetățenilor de aceste alegeri pe care și așa nu tare le vor.”

Europa Liberă: Igor Dodon anticipa trei scenarii, inclusiv unul că la vot ar putea să nu iasă 1/3 din votanții înscriși pe liste. Cât de motivat vedeți alegătorul să participe la alegeri?

Dorin Chirtoacă: „Oamenii nu sunt motivați să participe la alegeri, dar anume abordările acestea copilărești, diletantiste, banditești ale candidaților – mă refer la Dodon și diletantiste ale unora din alte categorii – îi determină pe oameni să nu vadă nivelul corespunzător al unei competiții prezidențiale. Dacă luăm chiar și ceea ce s-a întâmplat în ultimele zile, discuții despre milioanele de lei cu care se umbla la protestele din 2016... Parcă era vorba că acele proteste au fost sincere? Păi au fost sincere sau au fost pe bani până la urmă sau aceste apelative cu „Lavrenti” și cu „Kremlinovici”? Asta duce la nivel de băieți care se luptă în cartier pentru influență, chestiuni obscure care nu țin de președinție și de politică în general și atunci când oamenii văd un asemenea contingent și un asemenea „conținut” al candidaților le este lehamite în continuare să vină să voteze.”

Europa Liberă: Dar Dvs. ce șanse credeți că ați avea?

Dorin Chirtoacă: „Șansa este de a reașeza Moldova pe un făgaș cât de cât corect de funcționare a democrației.”

Europa Liberă: Pe câte procente mizați?

Dorin Chirtoacă: „N-am pus problema numărului de voturi, fiecare vot primit pentru Unire mă onorează și îi onorează pe toți colegii. Noi ne dorim să luăm în creștere față de cât am luat la alegerile locale din municipiul Chișinău.”

Europa Liberă: Ceea ce e puțin probabil...

Dorin Chirtoacă: „În creștere ca numărul de voturi absolut, procentele o să vedem în funcție de participare ș.a.m.d. Nu exclud și o polarizare extraordinară cum a fost și la alte alegeri, pornind de la ideea votului util, dar trebuie să spargem aceste stereotipuri, votul util nu mai ajută la nimic, votul util, de fapt, îi plafonează pe proeuropeni, votul util nu le dă voie proeuropenilor să crească, pentru că atâta timp cât ei au cochetat cu ideea unionistă, fără să o îmbrățișeze, fără să o accepte și să promoveze deschis, s-au găsit unioniști în mod firesc care au spus: „Nu, stimați proeuropeni, sunteți cam falși, ori sunteți pentru Unire, ori nu”.

Există unioniști care sub nicio formă nu vor să-i mai accepte pe proeuropeni.

Și există unioniști care sub nicio formă nu vor să-i mai accepte pe proeuropeni. Politicienii proeuropeni au înțeles și ei acest lucru și acum este și o înțelegere între noi: nu ne mai amestecăm apele, noi mergem cu direcția unionistă cum a fost și cum este și firesc; ei merg pe direcția proeuropeană și încearcă să se extindă spre centru, spre centru-stânga, spre nehotărâți. Acei nehotărâți evident dacă vor auzi din partea proeuropenilor ceva despre Unire îi vor respinge. De aceea este corect de acum încolo să renunțăm la metodele vechi de a vota și de a aborda lucrurile, astfel ca fiecare să fie liber să voteze cu cine crede de cuviință că-i este mai aproape ca viziune, ca orientare.

Noi putem clădi Moldova acum din nou, corect, după această epocă Plahotniuc, și anume: dreapta – unionistă, centru-dreapta – proeuropean și centru-stânga sperăm să fie proeuropean sau din contul extinderii centrului-dreapta spre stânga, iar stânga într-o bună zi va trebui să construim și o stângă proeuropeană, deocamdată este o stângă prorusă. Din acest punct de vedere, orice vot, orice cărămidă pusă la temelia Unirii va însemna un pas înainte pentru Moldova.”

Europa Liberă: Și acum votul rămâne a fi unul geopolitic?

Dorin Chirtoacă: „Da, există vot geopolitic, cum a fost întotdeauna, însă acum mai degrabă este vorba despre un vot patriotic, pentru că la mijloc este problema pierderii a ceea ce am cucerit în ‘91. Uitați-vă cu ce inițiative iese Dodon: să introducă din nou limba rusă, îi dă și statut de limbă oficială, dacă câștigă puterea, vrea s-o introducă ca obiect de studiu obligatoriu...”

Europa Liberă: Cel mai probabil vrea să pregătească terenul pentru reunificarea celor două maluri ale Nistrului.

Dorin Chirtoacă: „Nu reunificarea, ci transformarea Republicii Moldova în Transnistria mare, cu un control total și absolut de la Moscova, cu o butaforie de guvern, parlament și președinte la Chișinău și cu o influență făcută prin intermediul Tiraspolului și al Comratului asupra întregului teritoriu prin noua formulă federală sau altfel cum îi vor spune, dar oricum cu drept de veto din partea d-lor, adică „planul Kozak” dus la bun sfârșit, la bună îndeplinire, ceea ce nu le-a reușit atunci să facă prin intermediul lui Voronin.”

Europa Liberă: Dar Dvs. ce soluții ați propune pentru a se pune punct acestei dispute dintre Chișinău și Tiraspol?

Dezvoltarea Chișinăului până când va deveni o atracție pentru Tiraspol, mă refer la dezvoltarea malului drept, adică a teritoriului dintre Prut și Nistru, așa cum s-a dezvoltat România și a devenit o atracție pentru noi.

Dorin Chirtoacă: „Dezvoltarea Chișinăului până când va deveni o atracție pentru Tiraspol, mă refer la dezvoltarea malului drept, adică a teritoriului dintre Prut și Nistru, așa cum s-a dezvoltat România și a devenit o atracție pentru noi, așa cum Uniunea Europeană a devenit o atracție pentru Polonia, Cehia, Slovacia, țările baltice. Numai așa!”

Europa Liberă: Ați calculat în câte localități ați ajuns și cu câți alegători ați avut întâlniri?

Dorin Chirtoacă: „Nu ne-am propus din start să cutreierăm Moldova în lung și în lat din cauza pandemiei, pentru că este absurd, pe de o parte să existe decizii și chiar și angajamente publice ale noastre și apeluri publice ale noastre să nu contactăm în această perioadă din cauza miei de infectați în fiecare zi și, în același timp, pentru că e campanie electorală să mergem și să batem la ușa oamenilor. Acolo unde există solicitări, mergem, dar oricum încercăm să respectăm distanța. Am avut un eveniment la Prut, am avut un eveniment la Nistru, la Cetatea Sorocii, o să mai avem câteva evenimente, dar oricum nu cred că vom depăși 10 evenimente în total pe toată campania, tocmai din aceste motive.”

Europa Liberă: Câți bani cheltuiți în această campanie electorală?

Dorin Chirtoacă: „Deocamdată abia deschidem contul electoral, pentru că, după cum se vede, și aici serviciile secrete ale Rusiei împreună cu Dodon și Comisia Electorală Centrală au creat intenționat această situație când partidele politice nu au dreptul să susțină candidații înaintați, ceea ce este o aberație și un nonsens, pentru că doar Dodon umblă cu bani în pungă de la Plahotniuc, noi aveam niște bani, puțini comparativ cu oricine altcineva pe contul partidului și pe contul formațiunilor din cadrul Mișcării „Unirea” pe care să-i putem investi un minim în campanie pentru niște foi volante și ceva transport. Acum nici din acești bani nu putem folosi decât o mică parte și chestiunea asta a făcut-o prin blocaj Comisia Electorală Centrală prin acea circulară din septembrie pe care am contestat-o în instanță, dar fără niciun fel de rezultat, tot în vigoare a rămas. Și acum pe lângă asta durează procedurile astea birocratice, din nou din cauza pandemiei, cu Codul fiscal, cu deschiderea contului în bancă sperăm azi-mâine să avem acest cont în bancă și să putem face primele cheltuieli care vor ține strict de publicarea unor foi volante și, poate, ceva cheltuieli de transport.”

Europa Liberă: Dar așa, o estimare aproximativă, cam de câți bani ați avea nevoie?

Dorin Chirtoacă: „Noi practic avem plafonul de 90 de mii de lei, pornind de la circulara Comisiei Electorale Centrale. Din punctul meu de vedere, în general n-ar trebui să cheltuim nimic, poate un minim de foi volante, în rest ar trebui să ne prezentăm, iată, aici la Dvs. la emisiuni, la dezbateri, online ar trebui să fie această campanie electorală, CEC-ul trebuia să interzică în general întâlnirile și banii poate să-i dăm pentru procurări de materiale, de echipamente medicale. Oamenii vor să vadă candidații, dacă este posibil să-i vadă pe toți împreună, toți opt să facă o comparație, prin două, trei, patru confruntări și să ia o decizie pe 1 noiembrie, dar așa candidații fug de dezbateri, nu vin nici măcar candidații proeuropeni la dezbateri, asta mi se pare…”

Europa Liberă: Deci, 90 de mii, atâta va fi cheltuiala pe care o preconizați în această campanie electorală?

Dorin Chirtoacă: „Da, probabil, dar nu vom depăși această sumă. Cel mult, cred că cel mult va fi această sumă. Față de un milion sau cinci milioane cum au declarat ceilalți candidați, mi se par niște sume cosmice.”

Europa Liberă: Cu pomană electorală mai poate fi ademenit alegătorul?

Dorin Chirtoacă: „Da, cei de stânga, Partidul „Șor”, asta face și Dodon, umblă pe la biserici și le dă câte 2.000 de euro, peste 2.000 de euro.”

Europa Liberă: De unde cunoașteți acest lucru?

Dorin Chirtoacă: „Au spus preoții, preoții recunosc acest lucru.”

Europa Liberă: Dar Biserica se mai implică în politică?

Dorin Chirtoacă: „Și Dodon a dublat miza, merge cu 2.000 de euro, 40-50 de mii de lei și peste tot, în toate satele unde se duce intră și la biserică și-i împinge preotului acești bani în mână, direct. Trebuie să fie separată.”

Europa Liberă: Statul este laic, e separată biserica de stat.

Dorin Chirtoacă: „Dar Biserica tot timpul a fost implicată, din păcate, în campaniile electorale și în special pentru candidații pro-ruși, pro-Moscova, pentru că și Biserica aparține de Patriarhia rusă, Patriarhia română și, respectiv, Mitropolia Basarabiei mai puțin și-au permis acest lucru, pornind de la obraz, discreție și la urma urmei tot timpul a fost, chiar și în România Biserica a fost mai discretă în acest sens și probabil s-a transmis dincoace de Prut, pe când în Rusia se știe foarte bine că patriarhul Kiril și cu Putin sunt, de fapt, ei primele două persoane în stat, ceilalți sunt funcționari.”

Europa Liberă: Partenerii occidentali ai Republicii Moldova, declarație după declarație în ultimele zile, anunță că alegerile trebuie să fie libere, corecte, democratice. De ce atâta atenționare pentru autoritățile de la Chișinău?

Dorin Chirtoacă: „Ei probabil se uită la noi și se crucesc atunci când nu-i vedem noi pe ei sau când nu-i vede nimeni. De câte dovezi mai are nevoie populația Republicii Moldova pentru a înțelege de unde-i vine binele și de unde-i vine răul? Exemplu: drumul spre Soroca este făcut din bani americani, este un drum foarte bun, este un drum ca în România, un drum ca în Europa, un drum ca în Statele Unite; Cetatea Sorocii a fost renovată din banii europeni, la Soroca avem majoritate socialistă și primar socialist, și Consiliu raional socialist.

Care este explicația în afară de minciună și propagandă? Sau președinte care ia bani în pungă, nu contează vinovat/nevinovat, nu poate fi președinte de republică cineva care umblă cu punga cu bani la mafioți, indiferent a fost joc sau nu, nu poate fi cineva președinte care semnează cu „Kremlinovici”. Noi ar trebui să fixăm ștacheta ceva mai sus și cred că asta așteaptă europenii, ca dincolo de alegeri libere și corecte să se vadă că suntem un popor matur, capabil să ne alegem liderii, acesta, de fapt, este examenul pus în fața cetățenilor. Ce fel de lider își va alege cetățeanul Republicii Moldova, unul de care să râdă o lume întreagă și pe care să nu-l primească nimeni patru ani? Că Dodon nu a fost primit nicăieri, doar de Erdogan și de Putin, doi dictatori, în rest nimeni, nici măcar vecinii, Bucureștiul sau Kievul.”

Europa Liberă: Cum credeți, Curții Constituționale îi va fi greu să valideze rezultatele acestor alegeri?

Fără alegeri libere și corecte nu există democrație, este prima condiție și-i de bază, dacă nu-s alegeri libere și corecte sunt sancțiuni împotriva statului, dovadă Rusia, dovadă Belarus.

Dorin Chirtoacă: „Fără alegeri libere și corecte nu există democrație, este prima condiție și-i de bază, dacă nu-s alegeri libere și corecte sunt sancțiuni împotriva statului, dovadă Rusia, dovadă Belarus, chiar recent Lukașenka a fost scos pe linie moartă. Curtea Constituțională aici rămâne să vedem câte elemente de fraudă vor fi puse pe masa Curții Constituționale, deja s-au adunat un număr suficient, relevant și puternic, pentru că asta cu implicarea serviciilor secrete ale Federației Ruse, asta cu Comisia Electorală Centrală care a umblat la cifrele de înregistrare ale subsemnatului, inclusiv ale celuilalt coleg unionist sau faptul că au emis acele circulare care ne-au interzis finanțarea de la partide, punându-ne în situații discriminatorii față de așa-numitul candidat independent, că ei lui i-au creat această situație favorabilă. El stă cu sacul cu bani și de acolo își finanțează campania, noi aveam niște surse în conturi și toată lumea trebuie să aibă surse în conturi, nu bani murdari subterani.

Și se mai adaugă multe altele, bunăoară, secțiile de votare din Federația Rusă, la început nouă, acum patru secții de votare într-o singură clădire. Cum încap patru secții de votare într-o clădire destul de mică cât este ambasada noastră acolo? Nu încap, fizic nu încap 15.000 de oameni să intre și să voteze în acea clădire, le revine câte patru secunde la fiecare să intre pe ușă, să parcurgă 50 de metri și să ajungă într-un anumit birou unde va fi una dintre secțiile de votare.”

Europa Liberă: În caz că se prezintă un număr mare de alegători stabiliți în Federația Rusă la acest scrutin din 1 noiembrie...

Dorin Chirtoacă: „E adevărat. În primul rând, la ambasade tot timpul au fost cozi, la fel și la Ambasada Federației Ruse din Moscova, dar legea spune că trebuie să ai logistica necesară pentru a putea primi alegătorii, ori logistica necesară înseamnă spațiu suficient, clădiri suficiente. Noi avem opt secții de votare într-un oraș cum este Ialoveni sau Strășeni, deci asta înseamnă că la Ambasada Moldovei în Federația Rusă trebuie să voteze jumătate din populația Ialoveniului sau jumătate din populația Strășeniului, la orașe mă refer. Cineva crede în așa ceva?”

Europa Liberă: Ce scenarii postelectorale întrezăriți Dvs.?

Dorin Chirtoacă: „Un președinte nou-ales, unul demn, corect, integru, cu totul alt nivel decât ceea ce avem în prezent, care trebuie să rămână un coșmar pe care să-l uităm cu toții și chestiunea cu Plahotniuc, și chestiunea cu Voronin, și chestiunea cu Dodon, după care presiune din partea președintelui asupra parlamentului, fie dizolvarea acestuia pentru alegeri anticipate și un parlament legitim, așa cum trebuie să fie...”

Europa Liberă: Există prevederi constituționale care stipulează în ce caz e posibil acest lucru.

Dorin Chirtoacă: „Da, formarea guvernului, dar cu un președinte corect, proeuropean sau unionist că, până la urmă, din cei cinci mi-aș dori să fie un președinte, fie subsemnatul, noi avem sloganul: „Unirea pentru toți”, dar în mesajul de campanie avem și această strategie – „Toți pentru unul și unul pentru toți”, de aceea mi-aș dori să fie oricare dintre noi cei cinci candidați pro-Vest, pentru că oricine dintre noi ar fi mai bun decât actualul.”

Europa Liberă: Dar rezultatele alegerilor vor fi recunoscute și de cel învins, și de cel câștigător?

Dorin Chirtoacă: „De obicei, socialiștii nu recunosc rezultatele alegerilor atunci când pierd, este suficient să ne uităm la Primăria Chișinău 2011, 2015, tot timpul nu au recunoscut, niciodată nu au recunoscut când au pierdut și tot timpul au invocat fel de fel de lucruri.”

Europa Liberă: O instabilitate politică nu ar fi în avantajul Republicii Moldova?

Dacă noi vom fi mulți la alegeri, dacă noi vom fi determinați, dacă se va vedea un vot clar anti-Dodon, ei nu vor avea nicio șansă să facă destabilizare.

Dorin Chirtoacă: „Evident că nu, dar asta depinde de data asta chiar de noi, de cetățeni. Dacă noi vom fi mulți la alegeri, dacă noi vom fi determinați, dacă se va vedea un vot clar anti-Dodon, ei nu vor avea nicio șansă să facă destabilizare. Dacă ne va fi în continuare lehamite, vom căuta fel de fel de motive, în primul rând, după 1 noiembrie nu vom putea da vina pe nimeni. Acum, cetățenii decid și este o situație când se decide prin prisma unei persoane, da, nu toți vor fi președinți ai Republicii Moldova din cei opt, dar oamenii vor putea spune ce fel de model în politică vor, ce fel de model de oameni, pe partea unionistă, pe partea proeuropeană și pe celelalte segmente electorale. Și de aici se va arăta la ce să ne așteptăm la următoarele parlamentare, va fi o proiecție pentru ce vrea populația Republicii Moldova pe termen mediu și lung, va fi o măsurătoare adevărată, nu sondaje manipulatoare, dar o măsurătoare reală, adevărată a opțiunilor cetățenilor și asta trebuie să se întâmple. Îmi doresc să vină toți la alegeri dacă este posibil, dacă ar veni toți, am avea situația Republicii Moldova în oglindă propriu-zis și nu va mai putea nimeni replica nimic.”

Mai mult
XS
SM
MD
LG