Guvernul discută miercuri, într-o ședință are va fi transmisă live, majorarea pensiilor minime de la 1 octombrie.
Sindicatele atrag însă atenția că majorarea pensiei minime până la două mii de lei ar trebui să atragă după sine și mărirea „salariului minim”, care în prezent variază între o mie și puțin peste două mii de lei. Sindicaliștii spun că angajații s-au săturat să lucreze pentru remunerări ce nu le garantează minimul de existență și că un salariu minim mai mic decât pensia minimă ar putea dezechilibra bugetul asigurărilor sociale. Discuțiile dintre sindicate și Ministerul Muncii și Protecției Sociale au avut loc marți, 7 septembrie, în cadrul consultărilor publice privind planul de acțiuni al Guvernului în domeniul social.
Salariul minim în R. Moldova are diverse plafoane, în funcție de sector. Bunăoară, în sectorul bugetar salariul minim este de 2.200 de lei, în sectorul real, în care partea leului îi revine mediului privat, este de aproape trei mii de lei, iar salariul „minim pe țară” – de o mie de lei. De-a lungul anilor sindicatele și patronatele au dezbătut „la cuțite” nevoia de majora așa-numitul salariu minim. În timp ce patronatele spun că o asemenea măsură i-ar determina pe unii angajatori să ofere salariile „în plic”, stimulând astfel „economia gri”, sindicatele insistă că un salariu minim, ce nu garantează oamenilor un trai decent, le transmite indirect mesajul că munca lor nu contează.
Astăzi, în cadrul consultărilor publice al planului de acțiuni în domeniul social, organizate de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, Sergiu Iurcu, din partea Confederației naționale a sindicatelor, a spus că anunțul majorării pensiei minime până la două mii de lei ar trebui să atragă după sine și mărirea salariului minim.
„Dacă vorbim de acel salariu minim de o mie de lei, el ultima dată a fost stabilit pe 1 octombrie 2014 și iată că avem șapte ani de când nu s-a schimbat acest salariu. Noi salutăm faptul că s-a stabilit pensia de două mii de lei, dar se primește așa că avem o pensie de două ori mai mare decât salariul minim. Pe viitor noi în primul rând trebuie să ridicăm valorile minime în domeniul salarizării și salariile, astfel încât fiecare persoane să-și câștige pensia singur.”
Îngrijorările sindicatelor nu sunt lipsite de temei, or un sondaj realizat de Fundația germană Fredrich Ebert și dat publicității anul trecut constata că fiecare al doilea angajat din R. Moldova este dispus să plece din țară din cauza salariului mic și a condițiilor de muncă nesatisfăcătoare.
Fără a pune la îndoială necesitatea uniformizării salariului minim, ministrul muncii și protecției sociale, Marcel Spatari, atrage atenția că discuțiile în acest sens ar trebui purtate cu grijă. În primul rând pentru că o majorare negândită a salariului minim ar însemna, automat, o presiune suplimentară pe cheltuielile sociale.
Salariul minim trebuie să fie un mecanism de reglementare a pieței, nu un mecanism de plăți sociale...Marcel Spatari, ministru al muncii și protecției sociale
„Dacă lucrurile ar funcționa cum trebuie să funcționeze, noi mâine am crește salariul minim, acela care este de o mie de lei. Problema este mult mai complexă: sunt foarte multe plăți în R. Moldova care sunt legate de salariul minim. Noi trebuie să revizuim toate mecanismele ca să scoatem toate plățile sociale care sunt legate de salariul minim. Salariul minim trebuie să fie un mecanism de reglementare a pieței, nu un mecanism de plăți sociale. Noi nu putem pur și simplu de mâine să revizuim și să schimbăm acea valoare. Nu că nu ne-am dori, dar trebuie să vedem ce implicații are asupra sectorului bugetar și trebuie să avem un acord cu Ministerul Finanțelor.”
Ministrul Marcel Spatari crede că ar fi incorect și ca autoritățile să insiste pe majorarea salariului minim în mediul privat, atâta timp cât cel din sectorul bugetar rămâne neschimbat. În primul rând, pentru că acest lucru ar putea stimula așa numita muncă nedeclarată sau oferirea salarului „în plic”. De altfel, Marcel Spatari este cunoscut inclusiv pentru experiența sa în cadrul Syndex România, parte a grupului francez Syndex, una dintre cele mai mari companii de consultanță în domeniul protecției salariaților.