Linkuri accesibilitate

Dulce ca mierea este cârja patriei


Sinteza săptămânii politice românești.

Se spune că ziua bună se cunoaște de dimineață. La fel și ziua rea. În România, dimineața lui 1 ianuarie 2020 a fost învăluită, ca în mai toți anii postrevoluționari, de fum și duhoare de pucioasă.

În multe țări, Anul Nou începe cu spectacolul vizual al strălucitoarelor meduze scânteietoare plutind peste lume. Armate de specialiști în artificii planifică cu o precizie infinitezimală un balet aerian care-ți rămâne pe retină întreg anul. Se risipește multă măiestrie pirotehnică pentru aceste tablouri de-o clipă pictate pe pânza cerului. În România, efectele vizuale au fost sacrificate în beneficiul celor sonore. Aici primează nu ingeniozitatea modelatorilor de artificii, ci mărimea și forța brizantă a proiectilului. Nu încap subtilități peisagistice, nu e loc de sensibilitate poantilistă. Aici triumfă percuția, decibelii, șrapnelul. Iar pragul dintre zile și ani a fost de astă dată parcă mai periculos ca oricând, astfel și puțini au riscat să taie traiectoria balistică a petrecăreților care ținteau tot ce mișcă cu artificiile și petardele lor.

În noaptea dintre ani se trage fără somație, din anonimatul întunericului. Presa din zilele următoare înregistrează scorul artificiilor, petardelor și sarmalelor care și-au atins ținta în față sau pancreas. În ani, românii au ajuns experți la astfel de trageri, dar și victime predestinate acestei cruzimi anonime. În câteva ore, lupta din proximitatea meselor de petreceri, între antreuri și fripturi, după prima sticlă de șampanie dublu distilată, a făcut mai multe victime decât lupta pentru principii și dreptate din întregul an trecut.

La Satu Mare, mai mulți petrecăreți au pus petarde în gura unui câine. Câinele este acum în spital și pronosticul medicilor este rezervat. Autorii sunt căutați cu poliția, dar slabe șanse să fie descoperiți. Unii chiar îi aplaudă discret. La Iași un bărbat a murit după ce o petardă i-a explodat în gură. După comunism și după crizele economice din ultimii ani, unii chiar se cred indestructibili. În București, un băiat a pierdut două degete după ce a ratat lansarea unei petarde. Opt copii au ajuns la Spitalul Grigore Alexandrescu cu mâinile rupte sau cu arsuri căpătate în timpul confruntării naționale cu trecutul an. În total, doar în capitală au ajuns la urgențe peste 550 de oameni în diverse stadii de distracție finală. Tot în noaptea dintre ani, artificiile și petardele care au explodat la momentul și în locul nepotrivit au produs aproape treizeci de incendii. Serviciul de urgență a intervenit în vreo două mii cinci sute de cazuri și, în total, 83 de persoane au avut nevoie de intervenții și tratament din pricina efectelor pirotehnice.


Greu de spus dacă violentele focuri de artificii românești sunt acte de agresiune sau doar o formă de apărare. Indiferent de legislația ultimilor ani, românii pot face cu mult timp înainte provizii balistice cu care să se apere la trecerea între ani. Mulți își aduc muniția din străinătate, din țări unde legislația este mai laxă. În plus, dacă au noroc și proiectul de lege al PSD referitor la liberalitarea vânzării de petarde va fi adoptat, vor putea să-și facă stocuri să extindă obiceiul împușcării vechiului an de-a lungul întregului an și chiar anticipativ.

În România, timpul (trecut+prezent+viitor) e împușcat mereu în față cu rachete și petarde...


În România, timpul (trecut+prezent+viitor) e împușcat mereu în față cu rachete și petarde. Căci nici vechiul an nu scapă nevătămat. Ritualul de trecere dintr-un an într-altul este însoțit de vacarmul catastrofic al milioanelor de petarde care cutremură piftiile și sarmalele în farfurii, revarsă zaibărul din pahare, taie maioneza din salată și sleiește porcăriile de pe masă. Românii nu pot să se despartă de vechiul an râzând. Și nici să intre în noul an voioși, ci doar înfricoșați, în alertă, violenți. O fac de parcă i-ar măcina o furie neconsumată acumulată mereu către sfârșitul anului. Ar putea fi frustrarea târzie și stereotipă față de o Revoluție complicată și neterminată, cu multe victime și cu autori necunoscuți. Sau neliniștea că sfârșitul de an ar putea însemna un nou început al aceleiași povești (și, de multe ori, chiar așa e). Dar de cele mai multe ori românii își proiectează în bezna nopții dintre ani furia concretă asupra unor personaje anume pe care vor să le pedepsească măcar în efigie.

Dar și politicienii aruncă diverse petarde și artificii la sfârșit de an când exploatează în propriul beneficiu produsul intern brut de speranțe al oamenilor. Una dintre petarde este a fostului prim-ministru Adrian Năstase care intră în noul an cu un pasiv de furie neconsumată. După ce Klaus Iohannis a semnat decretul prin care i-a retras decorația Steaua României cu care și-a deschis toate ușile până acum (mai puțin cea de la Rahova), pupilul lui Ion Iliescu a anunțat că intenționează să-l dea în judecată pe președinte pentru că i-a luat jucăria. La începutul lui decembrie, răspunzând criticilor că ar primi la Cotroceni tot soiul de penali, președintele Iohannis a semnat decretul retragerii titlurilor și decorațiilor mai multor pușcăriași de partid și de stat. Mulți dintre aceștia sunt prieteni de ieri și de azi cu fostul prim-ministru, tovarăși de idei și de drum ai lui Iliescu, Năstase și Voiculescu, oameni pe care nimic nu-i lustrează mai bine decât anularea titlurilor și decorațiilor.

Este evident că singurul motiv pentru care li s-a pus medalia în piept a fost de interes de partid și de stat. Regăsim pe listă nu doar parteneri politici sau de pahar, ci și penali. Reacția violentă a celor cărora li s-au sfâșiat piepții cămășilor când li s-au smuls tinichelele ne-o reamintește pe a celor care au fost nevoiți să renunțe la diverse hârtii universitare după ce s-a dovedit că au plagiat la greu în lucrările lor doctorale. Adrian Năstase spune că decorația a primit-o pentru merite deosebite în lupta de pe frontul integrării europene și euroatlantice chiar dacă acum prin institutul său, Nicolae Titulescu, pare mai preocupat de integrarea României în spațiul eurasiatic. El spune că istoria îi va recunoaște meritele și sacrificiile. Se pune în vitrină alături de victimele poliției politice, și-a ridicat deja un monument de erou al luptei pentru democrație și se compară cu Iuliu Maniu.


În vreme ce unii se bucură, spunând că decorațiile au fost date pe criterii mafiote, alții spun că președintele deschide o (nouă) cutie a Pandorei, retrăgând aceste distincții. Că este posibil ca următoarea alternanță la putere să smulgă decorațiile din pieptul apropiaților prezidențiali. Și cine știe ce mai smulge acul lor: buzunarul de la piept, aorta, diafragma?

Ar fi mai bine ca fabrica de decorații să-și întrerupă producția și să intre în șomaj tehnic...


Adevărul e că, într-o perioadă în care criteriile și principiile în urma cărora se dau asemenea distincții sunt neclare sau găunoase, ar fi mai bine ca fabrica de decorații să-și întrerupă producția și să intre în șomaj tehnic. La urma urmei bombardamentul acesta cu decorații pare o ploaie de petarde gata să ne explodeze în față. Cine e atât de virtuos și nobil încât să merită decorațiile supreme ale țării? Cine e atât de curat la suflet încât să le distribuie?

România este într-o perpetuă criză morală. O dovedește mereu finalul lunii decembrie când, de treizeci de ani, aceleași întrebări frământă partea sensibilă și proactivă a societății: A fost sau nu a fost Revoluție? Cine e răspunzător de morții din decembrie 1989? De ce nu s-a aflat până acum cine e vinovat de masacru? Dar de crimele comuniste, în general, cine e de vină și de ce nu a dat socoteală? Cum se face că unii dintre autorii prezumtivi au ajuns acum la putere (politică, economică, socială) și ne râd în nas când încercăm să ne strecurăm prin perdelele de fum tot de ei ridicate. Dosarul Revoluției depus la tribunal în graba pensiei de Augustin Lazăr ridică tot mai multe întrebări și e posibil să mai treneze mulți ani de acum înainte. Unii îl boicotează, speriați că judecata de apoi a Revoluției îi va priva de diploma de revoluționar și de privilegiile asociate acesteia.


În mijlocul acestei rumori, prim-ministrul Orban a aruncat o petardă care a speriat mulțimea de beneficiari pe drept sau onorifici ai Revoluției: a anunțat desființarea Institutului Revoluției. Ca și decorațiile unora, Institutul le oferea lui Ion Iliescu și apropiaților săi statutul de mari preoți și propagandiști ai Revoluției din 1989, tocmai lor, cei considerați principali profitori ai crimelor de atunci și acuzați în dosarul Revoluției de crime contra umanității. Se zvonește că institutul lui Iliescu și Voican Voiculescu este doar primul pe o listă de instituții care dau prestigiu, fonduri și megafon propagandistic prietenilor eurasiatici ai democrației dâmbovițene. Căci multe asemenea institute se află încăpușate în poalele largi ale Academiei sau pe lângă cine-știe-ce universitate de stat și oferă azil de noapte și cuibușor de nebunii politrucilor criptocomuniști pe care ce nu-i omoară îi întărește.


Suficient să deschideți pagina de net a Academiei Române pentru a vedea câte asemenea publicații și institute de stat degeaba finanțează generoși această instituție. N-ar strica să vă uitați și cine ne sunt nemuritorii pentru a vedea de ce nu strică, din când în când, să le retragi decorațiile ca să nu mai ornăm cu tricolorul național banalitatea răului.

Institutul Revoluției a avut finanțări și beneficii pe care celelalte organizații ale revoluționarilor nu le-au avut. Lucrările și manifestările Institutului au stabilit un adevăr canonic al Revoluției convenabil pentru gașca de profitori a lui Iliescu. Și s-a văzut care era adevărul din perspectiva oamenilor lui Iliescu atunci când aceștia au organizat un concert de muzică pop și populară ca să marcheze trei decenii de revoluție permanentă. Pentru ei era o aniversare, pentru alții o comemorare. Pentru ei era momentul preluării puterii, pentru alții, clipa sacrificiului suprem. După ce a confiscat revoluția pe stradă, institutul lui Iliescu a confiscat-o și pe cea din biblioteci. S-a văzut atunci, după incidentul căruia i-a căzut victimă Gelu Voican, că nu doar adevărul, dar și minciuna umblă adesea cu capul spart. Curios și plin de învățăminte cum pe Voican Voiculescu l-au ocolit gloanțele patriei, dar l-au nimerit cârjele celor care au fost loviți de aceste gloanțe.

S-a spus că și de astă dată decizia Guvernului deschide o cutie a Pandorei în care este periculos să umbli ca să nu-ți prinzi degetele. Că se creează un precedent pe care, la rigoare, PSD și aliații săi îl pot invoca fără mustrări de conștiință, dacă se schimbă balanța puterii. Și de astă dată se anunță o luptă în justiție, mai ales că Institutul nu poate fi desființat decât prin decizia Senatului. Or Guvernul Orban, care pare să fi prins gustul toxic al asumării răspunderii (scuzându-se că vrea să scurtcircuiteze interminabilele și imoralele negocieri parlamentare) a decis desființarea prin ordonanță de urgență. Una dintre multele adoptate în ultimele zile, că tot se angajase să nu mai profite de ele.

Guvernul se desparte de vechiul an râzându-i în față. Dar când privești prea mult abisul, acesta se uită și el în tine, ba chiar ajunge să facă parte din tine, să te substituie. Iar PNL, din dorința de a deveni și mai relevant până la alegerile din acest an, a preluat din mers multe din strategiile adversarilor politici: sub masca depolitizării, își aduce oamenii în funcții publice, redistribuie politic finanțele publice, își blamează predecesorii, deși situația economică moștenită nu pare atât de dezastruoasă încă să nu le permită să continue politicile demagogice de protecție și subvenționare a sărăciei. PNL este în pericol să fi rămas hipnotizat de abisul măsurilor populiste ale PSD-ului și ar trebui tras de mânecă. Este posibil așadar ca noul an, cel puțin până în alegeri, să fie unul al provizoratului. Să nu vă mirați dacă, până în ajunul campaniei electorale, veți mai auzi petarde. Ar fi bine să vă feriți din calea lor pentru că, după cum s-a văzut, serviciul mobil de urgență, reanimare și descarcerare are probleme cu mobilitatea și cu urgența. Știe doar să reanimeze și să descarcereze, la nevoie, prestigiul șefilor.

XS
SM
MD
LG