Atât Partidul Social-Democrat (SPD), de centru stânga, al cancelarului Scholz, cât și Partidul Ecologist (Bündnis 90/Die Grünen) sau Partidul Stângii (Die Linke), considerat postcomunist, au pierdut un număr foarte mare de alegători în favoarea grupărilor de centru dreapta: Uniunea Creştin-Socială, bavareză (CSU, 37 %), Uniunea Creştin-Democrată (CDU, 34,6 %), a Partidului naţional-populist de dreapta Alegătorii Liberi (Freie Wähler, 15,8%) şi a partidului naţionalist-autoritar, Alternativa pentru Germania (AfD, 14,6 %, respectiv 18,4 %).
Social-Democrații au obținut în Bavaria 8 la sută din voturi, iar în Hessa, 15 la sută. Față de marele câștigător al alegerilor, radicalii de dreapta din AfD, cu 14,6 la sută în Bavaria și 18,4 la sută din Hessa, rezultatele stângii sunt aproape minuscule. Partidul Stângii (Die Linke), considerat moștenitorul fostului partid conducător din Germania comunistă, nu a reușit să treacă pragul de 5 la sută, fiind votat în Bavaria de 1,5 la sută dintre alegători, iar în Hessa de 3,1 la sută.
Pentru dreapta radicală din AfD, care în Bavaria a obținut 14,6 procente și în Hessa 18,4 procente din voturi, rezultatele acestor alegeri parlamentare regionale sunt o dovadă că aspirațiile electoratului se suprapun cu cele ale formațiunii.
În opinia copreședintei AfD, Alice Weidel, asta ar înseamna urcarea partidului pe treptele care duc spre cancelariat, adică la preluarea conducerii guvernului. Dacă la nivel federal acest lucru pare improbabil, la nivelul unor landuri, unde în sondaje AfD este cotat cu 30-35 la sută, nu se mai poate exclude faptul ca anul viitor să preia conducerea vreunui executiv regional est-german.
Disidenta stângistă Sahra Wagenknecht se luptă cu Partidul Stângii
Succesul electoral al grupării radicale de dreapta AfD se explică și prin instrumentalizarea consecventă a fenomenului imigraționist, acutizat după sosirea a un milion de refugiați ucraineni. În opinia activiștilor AfD, partidele de stânga sunt vinovatele principale pentru aşa-numita „criză a refugiaților”. Atât stânga liberală, cât și partidele de centru dreapta, Uniunea Creştin-Democrată (CDU), Uniunea Creştin-Socială, bavareză (CSU) și Partidul Liberal (FDP), susține AfD, ar avea o agendă comună prin care se urmărește „o resetare demografică”, adică o înlocuire treptată a populației etnice autohtone cu alte popoare și, mai ales, cu persoane aparținând religiei musulmane.
Partidul Stângii (postcomunist, din care face parte și Sahra Wagenknecht, s-a pronunțat de-a lungul timpului pentru o politică migraționistă fără prea multe restricții. Wagenknecht, în schimb, a criticat această linie a partidului și a cerut o înăsprire generală a politicii germane față de refugiați și azilanți. Aceste solicitări repetate au fost aplaudate de radicalii de dreapta din AfD, care au și invitat-o pe Wagenknecht să-şi părăsească formațiunea postcomunistă și să devină membră a Alternativei pentru Germania.
Mai mulți activiști ai Partidului Stângii i-au cerut lui Wagenknecht să părăsească gruparea, alții s-au pronunțat pentru excludere. În paralel cu acest conflict intern de partid, amplificat și în urma unor simpatii nedisimulate pentru Rusia, s-au întețit zvonurile legate de crearea unui nou partid al stângii de către Wagenknecht. Până marți, Wagenknecht a refuzat să confirme aceste zvonuri. Într-un interviu acordat postului de televiziune Welt-TV, ea a spus că pierderile suferite la alegerile din Bavaria și Hessa au demonstrat că înființarea noului partid a devenit inevitabilă. Comentându-și interviul, ea a scris pe X (fost Twitter): „Îmi doresc ca [formațiunea] să devină un partid credibil în ceea ce privește echitatea socială, raţiunea economică, pacea şi pluralismul opiniilor.” (Cf. „Sahra Wagenknecht, între putinofilie şi anticapitalism”, RFE, 10.2. 2023.)
Ea nu a precizat când anume se va crea noul partid, afirmând doar că procesul de înfiinţare necesită sprijinul mai multor persoane.
Disensiunile din interiorul Partidului Stângii şi pierderile suferite de partidele de centru-stânga sunt şi semnale îngrijorătoare pentru dereglarea generală a sistemului democratic german. Ameninţarea principală la adresa sistemului, însă, vine din partea formaţiunii iliberale AfD, care aspiră la putere. E destul de limpede că marea cotitură spre naţionalismul radical produsă în alte ţări europene (Italia, Finlanda, Ungaria, Suedia, Slovacia, Polonia etc.) bate acum şi la porţile Germaniei.
