Linkuri accesibilitate

Dumitru Diacov: „Eu spun din 1994 că limba vorbită de moldoveni în Republica Moldova este limba română” (VIDEO)


Un interviu cu președintele de onoare al Partidului Democrat.

Astazi, 2 noiembrie, expiră termenul la care proiectul de lege cu privire la modificarea articolului 13 din Constituțiemai putea fi discutat în Parlament. Joi fiind discutat de deputați nu a acumulat numărul necesar de voturi. Aceasta propunere a liberal-democraților a fost susținută doar de 21 de aleşi ai poporului, membri ai PL, PLDM și grupul parlamentar PPEM. Articolul 13 spune că Limba de stat a Republicii Moldova este limba moldovenească, funcționând pe baza grafiei latine. Dumitru Diacov, preşedintele de onoare al PD explică de ce nu s-a reuşit modificarea Constituției.

Dumitru Diacov în dialog cu Valentina Ursu
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:40:56 0:00
Link direct

Europa Liberă: O dispută fără finalitate în această legislatură a Parlamentului care e pe ultima sută de metri: a modifica sau nu art. 13 din Constituția Republicii Moldova? De ce această problemă, dle Diacov?

Dumitru Diacov: „Le-am spus colegilor din o parte a opoziției, că au fost mai fierbinți: chestiunea limbii va fi rezolvată mai devreme sau mai târziu în Republica Moldova, dar trebuie să existe un număr suficient de cetățeni care să dorească acest lucru, fiindcă nu poate în sondaje 67% să considere că-i limba moldovenească, dar în Parlament să avem 80% care sprijină limba română. Eu din ’94 spun același lucru mereu: limba vorbită de moldoveni în Republica Moldova este limba română.”

Europa Liberă: De ce o politizați?...

Dumitru Diacov: „Nu eu o politizez.”

Europa Liberă: Dvs., politicienii.

Dumitru Diacov: „Dar ea este politizată de acei care își rup cămașa și mai nu leșină când aud de limba moldovenească și politizată și de ceilalți care, mai ales acum, în ajun de alegeri... De ce a fost adusă această temă acum? Fiindcă pe seama acestei chestiuni se numără și mandatele viitorului Parlament.”

Europa Liberă: Dl Diacov, dacă în PD s-ar fi ajuns la un consens pe marginea acestui subiect, s-ar fi putut aduna acele voturi necesare pentru modificarea acestui articol?

Dumitru Diacov: „Presupun că, dacă toți colegii noștri sau toți colegii din actuala coaliție de guvernare ar fi sprijinit această idee, cred că da, cred că art. 13 putea fi astăzi modificat.”

Europa Liberă: Nu ați vrut să-i convingeți, nu au putut fi convinși?

Dumitru Diacov: „Nu, noi am avut discuții, am avut discuții destul de fierbinți, dar când e vorba de o lege organică, vii cu argumente și-l convingi, dar dacă deputatul cutare vine dintr-o localitate în care 90 la sută consideră că-i limba moldovenească sau, de exemplu, din Găgăuzia avem trei deputați, ei trebuie să meargă înapoi acolo și să discute cu concetățenii lor. Pentru dânșii este destul de complicat ca să sprijine și să voteze ideea limbii române.”

PD-ul, limba română și orientarea politică a R. Moldova
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:50:04 0:00

Europa Liberă: Și când se va pune punct acestei dispute?

Dumitru Diacov: „Eu încă o dată repet: această patimă este una artificială. În ultimii ani de zile s-a creat o atmosferă favorabilă limbii române, nimeni nu are pretenții și atunci de ce să exagerăm noi lucrurile? Dacă colegul meu de coaliție îi spune moldovenească și eu îi spun limba română, noi nu ne scoatem ochii. Și lucrul acesta se întâmplă și în societate, noi astăzi...”

Europa Liberă: Dacă nu s-ar fi politizat subiectul, lucrurile se aranjau și se găseau alte subiecte mult mai importante pentru a ușura viața moldovenilor?

Dumitru Diacov: „Eu cred că da, dar, Valentina, în ajun de alegeri, aceste chestiuni foarte sensibile este complicat să le aduci în Parlament și să le votezi, fiindcă mâine-poimâine trebuie să mergi la acești alegători și 67%, conform ultimului sondaj, consideră că limba-i moldovenească. Ce noi să pornim acum o confruntare civilă în Republica Moldova sau între cetățenii Republicii Moldova? Nu!”

Europa Liberă: Credeți că subiectul lingvistic sau denumirii limbii ar aduce la o confruntare civilă?

Dumitru Diacov: „Nouă astăzi numai subiectul limbii ne lipsește în disputele noastre politice, ca să fim fericiți totalmente. Cred că trebuie să stăm liniștiți, trebuie să ne căutăm de treabă și trebuie să rezolvăm celelalte probleme cu care se confruntă Republica Moldova. Și limba română, eventual, dacă viitorul Parlament va fi votat masiv de către populație și vom avea o guvernare democrată orientată european, la început de mandat se poate veni și cu această chestiune.”

Europa Liberă: Ați spus „o guvernare pro-democrată”, dar din câte se cunoaște din declarațiile pe care le fac adversarii Dvs., colegii Dvs., cam nimeni nu vrea după alegeri să vină în coaliție cu PD – nici pe dreapta, nici pe stânga.

Dumitru Diacov: „De unde ați luat chestia asta?”

Europa Liberă: L-am auzit pe Igor Dodon, care a spus un categoric „Nu!” coaliției cu PD, i-am auzit și pe comuniști spunând „Nu!” coaliției cu PD și forțele extraparlamentare care au șanse să acceadă în Parlament spun un „Nu!” categoric coaliției cu PD.

Dumitru Diacov: „Bine, dar nu vreți să vă aduceți aminte de campania electorală, de exemplu, din ’98, când partidul lui Matei, partidul lui Roșca, partidul lui Snegur spuneau cam același lucru, că noi cu aceștia n-o să ne așezăm la masă, n-o să facem niciodată coaliție? Mai ales Roșca, mai ales Matei? Nu cu Roșca și cu Matei ne-am așezat noi și am făcut coaliția de guvernare? Drept că alta-i întrebarea: unde este acum Roșca, marele patriot? Noi unde am fost acolo am rămas, nu ne-am mișcat nici cu un centimetru, suntem pe centru-stânga, dar marii noștri patrioți care-și rup cămașa, inclusiv în ceea ce privește limba română, pe mulți dintr-înșii peste un mandat-două îi vezi prin alte tabere.”

Europa Liberă: Dar la modul serios, după ce se aruncă atât de multe săgeți veninoase din partea guvernării în opoziție, credeți că mai e loc să se adune toată lumea la o masă de discuții?

Dumitru Diacov: „Off! Sigur că mie nu-mi place chestia asta. Am trăit perioade cu mult mai liniștite, deși lupta politică tot era crâncenă și fiecare venea cu poziția lui...”

Europa Liberă: Dar acum s-a ajuns apogeul?

Dumitru Diacov: „Aduceți-vă aminte de aceeași perioadă când era „Soțedinstvo”, când erau celelalte două partide de dreapta și erau agrarienii. Cam aceeași înverșunare exista, însă guvernările s-au creat, coalițiile majoritare s-au creat. Pe mine, de exemplu, dl președinte al republicii în acea perioadă cu insistență mă sfătuia să facem coaliție cu comuniștii, în 98.”

Europa Liberă: Dl Lucinschi era.

Dumitru Diacov: „Și nu este niciun secret, erau sfaturi și era insistență. Și noi până la urmă ne-am așezat și am făcut coaliție cu partidele de centru-dreapta. Și am venit atunci, în acea perioadă am venit cu toată legislația care a pus bazele economiei de piață din Republica Moldova. Și nu Diacov, și nu Partidul Democrat a destrămat acea alianță.”

Europa Liberă: Sincer, vă vedeți într-o coaliție cu Maia Sandu, cu Andrei Năstase?

Dumitru Diacov: „Acum eu încerc să vă lămuresc. Sigur că Partidul Democrat este de unul singur la guvernare, celelalte partide sunt în opoziție. Bine, socialiștii se consideră și ei în opoziție, măcar că au președinte și președintele este o parte a puterii din Republica Moldova și ar trebui să fie mai constructivi, mai loiali. Ei se declară în opoziție. Păi toate partidele trebuie cumva să încerce să se manifeste. Nu câștigă un partid de dreapta cine știe ce dacă critică un partid de stânga sau nu câștigă foarte mult socialistul dacă se încaieră cu partidele de dreapta. Ei trebuie ca să se manifeste și să arate în fața alegătorului hotărâți, decisivi, cu idei ș.a.m.d., ei trebuie să lovească în guvernare. Câteodată guvernarea este pusă în situația să răspundă cu aceeași monedă opoziției. Eu nu vreau să dau nume, denumiri de partide.

Ia uitați-vă la limbajul opoziției noastre și din stânga, și din dreapta. Uitați-vă cât este de agresiv, uitați-vă cât este de incisiv, cât este câteodată de licențios și atunci guvernarea, care are la dispoziție instituții, are fel de fel de oameni, are fel de fel de doritori de a-și arăta devotamentul față de partidul de guvernare ș.a.m.d. și iată se întâmplă chestii de acestea. Asta nu înseamnă că întotdeauna partidul care este la guvernare inițiază sau pornește aceste răspunsuri sau acest limbaj, sau acest comportament.”

Europa Liberă: Dvs. la ce reacții vă așteptați din partea partidelor oponente din opoziția extraparlamentară PAS-PPDA? Fac mai des trimitere la acestea, că aici e lupta cea mai înverșunată. Dacă în campania prezidențială ați promis că susțineți un candidat, dar de facto ați susținut un alt candidat și a ajuns dl Dodon la putere, în campania alegerilor locale din municipiul Chișinău ați promis că mergeți cu forțele pro-democratice și până la urmă rezultatele scrutinului local nu au fost recunoscute...

Dumitru Diacov: „Valentina, aceste păreri au fost începând cu comentariile, cu comunicările din mass-media și cu reacția partidelor respective, dar nu înseamnă că asta a fost și în realitate. Eu am votat în turul întâi pentru dl Leancă la prezidențiale și în turul doi pentru Maia Sandu. Cum eu pot să mă simt vinovat? Și știu mulți colegi...”

Europa Liberă: Dar colegi de-ai Dvs. au chemat primarii să voteze pentru Igor Dodon?

Dumitru Diacov: „Poate unii dintr-înșii au votat pentru Dodon. Nu întotdeauna ce se comentează foarte aprins prin studiouri în fiecare seară înseamnă că are loc și în realitate chiar așa cum se comentează, înțelegeți?”

Europa Liberă: Dar opinia publică vede ce se spune de la micul ecran?

Dumitru Diacov: „Este adevărat și eu într-adevăr nu sunt de acord și-mi pare foarte rău că trăiesc această perioadă când există această înverșunare din partea tuturor – din partea alegătorilor, din partea oamenilor de rând. Ia uitați-vă prin Facebook-urile astea câte comentarii, cu câtă ură. Noi vrem să edificăm un stat de drept, noi vrem să trăim într-o țară democratică. Eu am spus-o cu multe ocazii că vrem să creăm ca Republica Moldova să fie o insulă de stabilitate care generează stabilitate, dar uitați-vă noi în ce fel de atmosferă...”

Europa Liberă: Dl Diacov, dar oponenții politici tot vă spun că sunt șantajați, că sunt intimidați, că sunt urmăriți de către instituțiile statului, că nu li se dă voie să pătrundă nicăieri, inclusiv să-și facă cărărușă către putere?

Dumitru Diacov: „În discuțiile pe care eu le am cu colegii mei inclusiv, întotdeauna mă pronunț împotrivă. Asta nu dă avantaje unui partid, de aceea eu consider că este o chestie zadarnică, fiindcă este foarte important în cel fel de atmosferă se vor petrece alegerile, dar eu vreau ca guvernarea, Guvernul Republicii Moldova, instituțiile abilitate și noi toți să contribuim ca în Republica Moldova alegerile să fie civilizate, să fie liniștite, să fie democratice, toți să aibă acces egal, fiindcă este importantă atmosfera care va fi a doua zi după alegeri și dacă eu, Partidul Democrat consider că noi avem șanse reale să participăm la următoarea guvernare, noi ne dorim acest lucru, noi ne dorim să asigurăm o continuitate, păi atunci chestiunea numărul unu este condiții democratice și alegeri libere, ca noi a doua zi să ne apucăm de guvernare, dar nu să stingem incendiul pe parcursul a jumătate de an, să convingem...”

Europa Liberă: Vedeți că este decalaj între declarații și realități?

Dumitru Diacov: „Păi ele sunt. Noi trăim în Republica Moldova și le vedem, dar este valabil pentru toată scena politică moldovenească. Acesta-i păcatul, înțelegeți?”

Europa Liberă: Apropo despre ce se va întâmpla după alegerile parlamentare din 24 februarie am discutat cu fostul președinte al Curții Constituționale și dl Tănase spunea că nu crede în șansa câștigului unui mandat de către măcar un singur candidat independent, pentru că oricine dintre ei vor avea nevoie de sprijinul unui partid sau chiar vor fi promovați de către formațiuni politice, nu neapărat să fie afișat acest lucru.

Dumitru Diacov: „Eu tot consider că-s puține șanse ca noi să avem un candidat independent în sensul deplin al cuvântului, adică o persoană fizică care nu face parte din niciun partid a hotărât el să candideze. În primul rând, această persoană vine practic dintr-o zonă absolut necunoscută și participă la alegeri. Eu vreau să știu că această persoană intră în concurență cu toate partidele, de toate orientările – partid de stânga, partid de centru-stânga, partid de dreapta și mai de dreapta, unionist ș.a.m.d. Și ce fel de persoană trebuie să fie această persoană neutră ca ea să câștige la candidații care vor fi promovați de partidele politice?

Eu nu neg că în viitorul Parlament putem să ne trezim cu un grup de deputați independenți sau cu o fracțiune de independenți, deputați care vor dori ca ei pe parcursul mandatului să fie mai mult atașați de circumscripția electorală decât de partidul care i-a propulsat sau care i-a sprijinit. Eu nu neg acest lucru, fiindcă o parte din deputați sau cred că mai mulți deputați care vor veni de pe circumscripții sigur că se vor strădui să fie mai aproape de circumscripții decât de partid, fiindcă ei vor vrea să demonstreze în fiecare săptămână, să meargă la circumscripții, fiindcă ei deja a doua săptămână după alegeri au să se gândească la viitoarele alegeri, așa cum se întâmplă...”

Europa Liberă: Populația înțelege altfel această realitate, că majoritatea celor care vor veni pe circumscripții vor fi promovați din partea unor concurenți electorali cu buzunarele pline și că banul va decide.

Dumitru Diacov: „Sigur că da. Nu-i vorba de buzunare, e vorba de spatele unui candidat care este un partid politic și eu presupun, având în vedere și experiența din trecut, când candidații independenți practic nu aveau nicio șansă și pe circumscripții o să fie complicat, fiindcă vor participa partidele cu mesaj foarte clar, cu idei inclusiv geopolitice, care sunt la noi destul de dezvoltate, și sigur că acești candidați vor avea mai mari șanse să câștige decât o persoană absolut neutră.”

Europa Liberă: Ați rămas destul de liniștit că nu există un al doilea tur de scrutin pentru circumscripție. V-ați pus întrebarea cine și cum va câștiga mandatul pe circumscripție nefiind și un al doilea tur, care totuși avea să fie mult mai în avantajul electoratului?

Dumitru Diacov: „Este o primă experiență de a merge pe această cale. Eu, de exemplu, personal, am considerat că alegerile trebuie să fie pe liste de partid, dar pe circumscripții, 101 deputați. Eu cred că mai egală era să fie concurența și toți erau în aceeași situație puși, dar până la urmă s-a ales această variantă. Eu nu exclud că la următoarele alegeri vom face concluzii din această experiență și vom modifica într-un fel Codul Electoral.”

Europa Liberă: Igor Dodon insistă pe ideea că, dacă nu vor câștiga majoritar socialiștii, el nu exclude repetarea alegerilor generale. De ce acreditează cu atâta insistență această idee?

Dumitru Diacov: „N-am dus până la capăt răspunsul la întrebarea ce fel de coaliție va exista după alegeri. Eu cred că toți acum încearcă să se poziționeze, toți acum încearcă să-și mobilizeze electoratul lor. Și din declarațiile pe care le-a făcut dl Dodon eu văd, în primul rând, acest lucru și încercarea de a-i ține lângă partid și acum, și pe viitor. Sau într-un fel chiar, tot este o modalitate de a lucra cu alegătorii tăi, de a-i speria pe alegători, de a le da posibilitatea ca ei să mediteze, să discute și să fie lângă Partidul Socialiștilor. Nu vă duceți departe, că după aceste alegeri, vor mai fi alte alegeri. Eu cred că noi vom asigura o continuitate în ceea ce privește cursul politic al Republicii Moldova, vom continua cursul european al Republicii Moldova.”

Europa Liberă: Admiteți o coaliție cu Partidul Socialiștilor?

Dumitru Diacov: „O discuție sau o relație cu un deputat-doi, cu deputații din grupul socialiștilor, comuniștilor sau cine acolo va fi în Parlament, eu nu exclud că eu sunt în stare să discut. Coaliția de guvernare este altceva. Noi, Partidul Democrat, întotdeauna am făcut coaliție cu partidele de centru-dreapta. Întotdeauna!”

Europa Liberă: Dar ați forțat negocieri și cu cei de pe eșichierul de stânga?

Dumitru Diacov: „Pe mine mă miră foarte mult cum se întâmplă la noi, în Republica Moldova, că omul votează partidul X, dar partidul X cu partidul Y sau partidul Z niciodată nu se așază la masa de negocieri. Unii se mândresc chiar cu chestia asta. Spuneți, vă rog, dar pentru ce te votează omul? Cetățeanul Republicii Moldova care votează partidul X el speră că partidul X se va duce în Parlament și, dacă nu are mandate suficiente, se va așeza la masă cu ceilalți și vor căuta soluții pentru bunăstarea țării...”

Europa Liberă: Dl Diacov, în 27 de ani, niciodată nu a fost detestat atât de mult traseismul politic ca în acest ultim Parlament al Republicii Moldova, ultima legislatură.

Dumitru Diacov: „Da, dar când era turismul politic din Partidul Democrat spre alte partide, Dvs. niciodată n-ați compătimit Partidul Democrat. A fost.”

Europa Liberă: Eu am auzit-o pe colega Dvs. din Parlament, dna Șupac, care a spus foarte clar cum au fost cumpărați deputații – de la 200 până la 500 de mii de euro.

Dumitru Diacov: „Eu pot să vă spun foarte clar și să vă dau foarte multe nume – și Dvs. le știți aceste nume –, când, începând cu anul 2000, o serie de deputați din Partidul Democrat au fost siliți să treacă la Partidul Comunist. Eu n-am făcut speculații pe marginea acestui subiect, mie mi-a părut foarte rău, a fost foarte dureros pentru mine personal...”

Europa Liberă: Și v-ați răzbunat pe dl Voronin și i-ați luat deputații lui?

Dumitru Diacov: „Deputații pleacă de la un partid atunci când simt că acest partid nu are tăria să asigure o activitate a acestui partid.”

Europa Liberă: Dar Dvs. credeți acum în legitimitatea actualei coaliții de guvernare, pentru că ați venit, PD-ul, cu 19 mandate?

Dumitru Diacov: „Și? Partidul cu 19 mandate a venit și a spus: „Stimați colegi, noi avem două variante – alegeri anticipate, la care câștigă un partid de stânga, nu știu comuniștii sau socialiștii, în acea atmosferă din 2016, sau noi suntem gata să ne asumăm răspunderea guvernării, dar noi avem numai 19 mandate. Cine dorește să meargă cu noi, poftim, mergem înainte!” Colegilor din PLDM eu, personal, le-am spus de zeci de ori: „Stimați colegi, voi n-o să puteți menține integritatea grupului vostru parlamentar, fracțiunii voastre. Veniți la guvernare, fiindcă nu toți deputații au să dorească să rămână în opoziție”. Așa s-a și întâmplat.”

Europa Liberă: Toți au venit de bunăvoie în coaliția majoritară?

Dumitru Diacov: „Eu n-am participat, nu stau cu dânșii... eu presupun că mulți dintre dânșii au venit absolut liber, absolut din propria inițiativă, ca să se manifeste, să nu stea acolo sau să nu rămână în afara Parlamentului, sau să-și realizeze careva idei, careva planuri.”

Europa Liberă: Dar PD cu ce electorat se identifică, dacă a adus acești deputați de la PCRM, de la PLDM în coaliția majoritară sau în fracțiunea PD?

Dumitru Diacov: „Astăzi, PD-ul se bazează pe propriul electorat, pe electoratul care l-a votat pe parcursul acestor 23 de ani de când există Partidul Democrat și PD-ul speră că oamenii vor aprecia măsurile care au fost luate mai ales în ultimul timp și vor veni un anumit procent și din stânga și un anumit procent și din dreapta. Oamenii care nu vor dori să se lege cu partidele care nu-ți oferă convingerea că aceste partide vor fi la guvernare. Eu cred că...”

Europa Liberă: Dvs. vedeți mai multe asemănări sau deosebiri între felul cum au guvernat comuniștii și cum guvernați acum?

Dumitru Diacov: „Sunt două lucruri diferite totuși.”

Europa Liberă: Și diferențele în ce constau?

Dumitru Diacov: „Diferențele sunt că nu a existat un curs politic foarte clar pe perioada comuniștilor...”

Europa Liberă: Dar acum se zice că puterea e concentrată într-un singur pumn?

Dumitru Diacov: „Sunt două lucruri de care vorbiți Dvs. – puterea în partid și comportamentul partidului, și linia politică a partidului.”

Europa Liberă: Verticala puterii în stat.

Dumitru Diacov: „Linia politică a partidului nu s-a schimbat, linia politică a partidului este promovarea integrării în Uniunea Europeană a Republicii Moldova.”

Europa Liberă: Și de ce ați luat calea a patra?

Dumitru Diacov: „Calea a patra este pentru cetățeanul Republicii Moldova. Vedeți care era problema? Că noi avem așa: partide politice care spun că trebuie să ne unim cu România și o să avem salarii bune și pensii mari și nu trebuie să facem nimic; altul vine și spune că noi trebuie să mergem în Uniunea Vamală și era a treia categorie de partide sau de lideri, care vorbeau numai de integrarea europeană. Și această integrare nu cobora la interesul cetățeanului Republicii Moldova. Și noi am spus: „În tot ce facem noi trebuie să pornim de la interesul Republicii Moldova, de la interesul acestui pământ, acestor cetățeni, fiindcă noi avem aici o situație demografică foarte specifică: noi avem moldoveni, noi avem moldoveni care se consideră români, noi avem bulgari, noi avem găgăuzi, noi avem ruși, ucraineni ș.a.m.d.”.

Cine din partidele politice din Republica Moldova îi unește pe toți acești cetățeni? Socialiștii mizează pe o parte din acești cetățeni, partidele de dreapta – pe altă parte a cetățenilor și menținem această baricadă și această divizare. Noi am spus: „Nu! Este fundamental greșit”. Noi am avut discuții pe această temă, au participat și experți mai pregătiți decât noi poate.”

Europa Liberă: Dar ideea precum că PD ar fi compromis integrarea europeană?

Dumitru Diacov: „Asta o spune presa, asta o spun unii analiști, asta o spun oamenii care nu sunt foarte liberi în a judeca, înțelegeți? Fiindcă, în primul rând...”

Europa Liberă: Are restanțe Republica Moldova la capitolul implementării Acordului de Asociere?

Dumitru Diacov: „Haideți să vorbim, așa, serios. Partidul Democrat nu sunt șase oameni din Chișinău, nici Biroul Politic al Partidului Democrat măcar. Partidul Democrat sunt sute și mii de oameni, sute de primari, sute de pedagogi, sute de medici, de oameni de afaceri, de lideri în agricultură ș.a.m.d., ș.a.m.d. Și Partidul Democrat trebuie să răspundă la așteptările acestor oameni, în primul rând, fiindcă tu vrei să ai mulți primari și tu ești obligat pe acești primari să-i curtezi, să vorbești cu dânșii, să discuți, să-i întrebi ce-i deranjează ș.a.m.d., inclusiv în comportamentul politic.”

Europa Liberă: Dl Diacov, și la capitolul primari de la 200 și ceva ați ajuns la 600 și ceva?

Dumitru Diacov: „Da, oamenii caută un partid care să-i sprijine, să-i ajute, să le dea un sfat, să le acorde un ajutor...”

Europa Liberă: Și toți au venit benevol?

Dumitru Diacov: „Valentina, dar de ce nu vă aduceți aminte atunci când cineva a creat un nou partid și o parte din partid s-a dus încolo și unii din voi băteați din palme?”

Europa Liberă: Deci, e vina partidului sau a celor care sunt oportuniști?

Dumitru Diacov: „Eu nu vreau să fiu oportunist. Eu am fost 23 de ani în Partidul Democrat și am rămas. Și foarte mulți colegi sunt în Partidul Democrat și nu pleacă din Partidul Democrat. Și Partidul Democrat nu circulă ba în stânga, ba în dreapta, este aici. De atâta hai să discutăm cum să facem noi ca să consolidăm Republica Moldova. Campania electorală o să treacă foarte repede. 24 februarie o să fie mâine-poimâine. Noi trebuie să ne gândim ce facem după. În general, viața politică din Republica Moldova este, din păcate, din păcate – spun de trei ori –, din păcate, foarte fierbinte întotdeauna. Uitați-vă, din 2009 câte certuri, câte discuții... Ziua – ședința Consiliului Alianței, seara – toți pe la televiziuni și sar unul la altul. Și populația, omul de rând când privește aceste lucruri, el înnebunește, fiindcă el știe că, uite, toate trei-patru partide sunt la guvernare. Dar ce fac ei? Ei se ceartă. Iată că în ultimii doi ani de zile lucrul acesta nu se întâmplă, măcar că în Partidul Democrat și în coaliția de guvernare sunt 14 comuniști, sunt nu știu câți liberal-democrați, foști liberali ș.a.m.d. Acum toți votează. Dacă extrapolăm chestia asta în societate și asigurăm să existe mai multă înțelegere, mai multă liniște, mai puțin extremism, este bine sau rău?”

Europa Liberă: Dar mai multă dezamăgire, decepție în rândul electoratului ca acum se pare că nu a fost niciodată? Când merg și discut cu omul simplu, foarte multă lume zice că nu mai vrea să meargă să aleagă.

Dumitru Diacov: „Eu sunt de acord că toți purtăm răspunderea. Să nu credeți că numai Partidul Democrat este vinovat și nu are nicio atribuție la chestia asta Partidul Socialiștilor sau partidele de dreapta – PAS și celelalte –, că nu are nicio atribuție la chestia asta presa. Haideți să fim serioși! Noi toți suntem părticele ale societății moldovenești și noi toți – involuntar câteodată, câteodată conștient – contribuim la chestia asta și nu ne gândim cum o să se reflecte.”

Europa Liberă: Guvernarea trebuie să aibă suficientă înțelepciune ca să discute cu toți actorii din societate.

Dumitru Diacov: „De acord, de acord!”

Europa Liberă: Dar dialogul acesta nu a existat.

Dumitru Diacov: „Înțelegeți, când sunt trei partide la guvernare, fiecare încearcă să dea vina unul pe altul? Și lucrul acesta s-a întâmplat din 2009 până în 2016. Toți dădeau vina unul pe altul, era gâlceavă totală și toți erau vinovați.”

Europa Liberă: Iată că de doi ani și ceva PD-ul de unul singur și-a luat volanul în mână.

Dumitru Diacov: „Toți erau vinovați: acesta 30%, acesta 30 și acesta 40% erau vinovați. Acum este unul la guvernare și acesta-i vinovat 100% în ochii la toți care stau în jurul lui. Nu este simplu să fii la guvernare, nu este simplu să fii în opoziție, să ai răbdare, să critici programele economice. Cine ascultă programele economice, cine ascultă analize economice profunde ș.a.m.d.? Este foarte ușor de perceput cearta, catalogările acestea ș.a.m.d. Îmi pare foarte rău, nu mi-i plăcut. Chiar după discuția noastră, câte comentarii au să existe că, uite, aceștia că nu știu ce ș.a.m.d. Eu nu mă simt vinovat cu nimic, nu m-am ocupat cu nebunii.”

Europa Liberă: Nu ați răspuns la întrebarea pe care v-am adresat-o ceva mai devreme.

Dumitru Diacov: „Care?”

Europa Liberă: Ce se referă la ideea pe care o promovează Igor Dodon că alegerile repetate vor decide cine va guverna Republica Moldova în următorii patru ani.

Dumitru Diacov: „Eu nici nu vreau să cred în lucrul acesta. Vă închipuiți ce înseamnă ceea ce spune dl Dodon? Asta înseamnă că s-au petrecut alegerile, că trebuie să treacă vreo trei luni de zile ca noi să încercăm să instalăm o guvernare, în timpul acesta țara nu se guvernează...”

Europa Liberă: Și dacă în trei luni de zile nu se numește Guvernul, se dizolvă Parlamentul?

Dumitru Diacov: „Asta înseamnă că în trei luni de zile nu se numește Guvernul, asta înseamnă că se dizolvă Parlamentul și asta înseamnă că se anunță alegeri anticipate și trebuie să mai treacă trei luni de zile. Asta înseamnă că opt, nouă luni de zile Republica Moldova nu este guvernată.”

Europa Liberă: E în criză...

Dumitru Diacov: „Asta înseamnă că toți actorii politici – mari și mici – înnebunesc; asta înseamnă că populația o să audă de dimineață până seara numai fraze din astea aprinse. Democrația presupune și responsabilitate. Noi cu democrația stăm foarte bine, noi exploatăm democrația cât vrem, dar când e vorba de responsabilitate, nimeni nu se gândește. Uitați-vă, vă rog, la limbajul unor actori politici din Republica Moldova. Nu vreau să arăt cu degetul, este Doamne ferește...”

Europa Liberă: Dar limbajul acesta e din ambele tabere, dl Diacov, și dintr-o parte, și din alta.

Dumitru Diacov: „Și ce-i mai bine așa? Pe mine mă revoltă și una, și alta. Eu nu vreau ca să fie chestia asta, fiindcă asta se duce în jos, la omul de rând care nu este membru de partid, care vrea să trăiască în liniște, vrea să trăiască în pace. Și cine îl zăpăcește? Partidul politic.”

Europa Liberă: Vreau câte un răspuns scurt și clar: PD la guvernare cu PSRM e posibil?

Dumitru Diacov: „Nu este posibil, nu este posibil! Când dl Dodon o să iasă și o să spună că „noi sprijinim integrarea europeană, că noi vrem să asigurăm continuitatea cursului politic al Republicii Moldova”, atunci este un motiv ca noi să ne așezăm și să discutăm ceva. Ia uitați-vă discuția privind introducerea în Constituție a acestei sintagme – „integrarea europeană” – câtă zarvă și câtă agresiune a trezit la colegii noștri din fracțiunea socialistă, care au și părăsit sala.”

Europa Liberă: PD se vede la guvernare cu PPDA, PAS, PL, PLDM?

Dumitru Diacov: „Da! Eu nu văd nicio problemă. Eu am trecut prin chestiile acestea nu o dată, când partidele care se jurau, își rupeau cămașa și după alegeri se așază la masă și caută soluții. Eu vorbesc de partide responsabile, fiindcă orice partid se duce la om și îl convinge nu numai că aceștia îs răi, dar o să venim noi și o să facem mai bine. Așa trebuie să spună partidele. Apropo, lucrul acesta noi nu prea îl auzim de la opoziție. Voi trebuie să spuneți oamenilor, ca să vă voteze pe voi, nu numai să criticați guvernarea, dar voi trebuie să le spuneți: „Bine, venim noi și o să facem una, două, trei, patru, cinci...” Și pentru asta, în primul rând, o să te voteze omul. Și atunci, tu dacă vii în Parlament, o să stai în poză că eu îs sfânt, curat și nu discut cu nimeni?”

Europa Liberă: Dar dacă guvernarea, actuala guvernare a făcut unu, doi, trei, patru, cinci, de ce Republica Moldova rămâne depopulată?

Dumitru Diacov: „Depopularea este un proces cu mult mai complex decât unul, așa, ușurel, catalogat de concurenții politici.”

Europa Liberă: Lumea pleacă.

Dumitru Diacov: „Valentina, noi când eram foarte tineri, ne mândream cu faptul că trăim în „grădina înfloritoare”, așa se spunea, da? a Uniunii Sovietice. Asta însemna că noi ne mândream cu faptul că aveam 60, aproape 70 la sută de populație la țară, în zona rurală, în glod, care lucrau în colhozuri...”

Europa Liberă: De ce politicile guvernamentale nu mențin moldovenii în țara lor?

Dumitru Diacov: „Spuneți-mi, vă rog, pleacă oamenii de la țară, pleacă oamenii de acolo unde nu există industrie, unde nu există locuri de muncă. Înainte în Bașcalia mea natală trăiau aproximativ 5.000 de oameni. Toți lucrau în colhoz.”

Europa Liberă: Și acum jumătate din ei îs plecați?

Dumitru Diacov: „Acum pământul, același teren îl prelucrează 80 de oameni. Ce facem cu ceilalți 4.000? Și noi...”

Europa Liberă: Și eu spun că guvernarea îi fugărește peste hotare?

Dumitru Diacov: „Dar nu-i așa de simplu lucrul acesta! Noi trebuie să asigurăm stabilitate politică, noi trebuie să asigurăm liniște, noi trebuie să asigurăm funcționalitatea instituțiilor statului și trebuie să asigurăm venirea investițiilor, ca în fiecare sat să apară o brutărie, o oloiniță, o fabrică de prelucrat laptele acolo, de prelucrat legumele...”

Europa Liberă: Promisiunile acestea de câți ani se fac?

Dumitru Diacov: „Păi se fac. Dacă noi nu devenim deștepți să asigurăm această stabilitate, care nebun o să vină din America sau din Germania să investească trei sute de milioane, când știe că noi suntem împărțiți în tabere, suntem gata să ne gâtuim unul pe altul și schimbăm câte patru-cinci guverne?”

Europa Liberă: Dar ei nu vin de atâta, pentru că știu că justiția nu este independentă?

Dumitru Diacov: „Inclusiv din chestiile astea. Și asta trebuie să fie una din grijile principale ale viitoarei guvernări, fiindcă nu poți să umbli cu fofârlica așa, să spui că avem totul și totu-i bine, dacă vrem investiții. Eu sunt sigur că avem foarte mulți colegi care înțeleg lucrul acesta, despre lucrul acesta se vorbește. Iată cu roada anului curent... Ce credeți că nu ne doare și nu vrem ca omul să-și vândă produsul crescut un an de zile cu un preț mai destoinic?”

Europa Liberă: Dar, sincer, a vrut PD-ul să existe o justiție independentă în Republica Moldova?

Dumitru Diacov: „Eu sunt absolut convins că fiecare pas pe care îl vom face noi pe calea parcursului european ne va apropia de ideea de care noi vorbim acum.”

Europa Liberă: Dar justițiarii vor să fie independenți?

Dumitru Diacov: „Asta e altă problemă. Asta și ei trebuie să se gândească la imaginea lor, fiindcă eu nu sunt procuror, nu eu arestez, nu eu judec, sunt instituții și ei trebuie să se gândească la prestigiul lor ș.a.m.d., dar mersul nostru pe calea europeană ne va duce inevitabil. Iată românii au intrat cu zece ani în urmă în Uniunea Europeană, au și altfel de justiție, măcar că și acolo-i vai de capul lor.”

Europa Liberă: De ce UE a sancționat Republica Moldova și nu i-a oferit asistența macrofinanciară?

Dumitru Diacov: „De ce? Pentru că noi suntem iată tot în cearta asta. Oamenii care ne privesc pe noi de la o anumită distanță, înțelegeți, o țară mică? O ceartă într-o țară mare se observă mai greu, măcar că și acolo de-acum avem țări foarte mari, foarte dezvoltate în care se vede chestia asta. Și noi luăm exemplul acesta. Ne uităm peste gard, frații se ceartă de-i ia dracul acolo, și noi ne certăm. Și noi ne certăm, fiindcă știm că ei nu au când să se ocupe cu noi, că-s ocupați cu ale lor chestiuni. Eu cred că lucrul acesta o să se termine odată cu începutul noului mandat.

Eu vă asigur că în ceea ce privește Partidul Democrat sunt foarte mulți oameni care înțeleg, care au această experiență, care știu cum nu se poate. Eu știu cum nu se poate și avem mulți colegi în jurul nostru care știu cum se poate, specialiști în diferite domenii, fiindcă este foarte ușor să vii în campania electorală să critici, să lansezi fel de fel de lozinci, dar pe urmă când guvernezi ai nevoie de specialiști, ai nevoie de oameni din toate domeniile de activitate.”

Europa Liberă: Dar sunteți autocritici?

Dumitru Diacov: „Păi suntem, sigur că da, sunt diferite... Eu prefer să fiu autocritic și critic în discuțiile de acolo, la partid, noi între noi, în doi, în trei, în patru, în cinci. Nu-mi place când chestia asta se face în fața spectatorilor. În fața spectatorilor trebuie să ne gândim împreună cum putem să ieșim din impasul în care ne aflăm.”

Europa Liberă: Dvs. de profesie sunteți jurnalist.

Dumitru Diacov: „Da.”

Europa Liberă: Câtă manipulare există astăzi în societate?

Dumitru Diacov: „Eu nu știu dacă ții minte când am intrat în politică, am spus că sunt două lucruri absolut diferite, ziaristica și politica. Și m-am convins foarte repede, dar asta este. Politica în Republica Moldova era foarte naivă în anii ceia, în ’90.”

Europa Liberă: Întrebarea mea era: cât de mult se manipulează astăzi opinia publică?

Dumitru Diacov: „Acum politica moldovenească încetișor-încetișor se aliniază și ea la standardele internaționale. Și noi vedem acolo cum se face politică, noi vedem în țările mari câtă sinceritate există și sigur că acolo e altceva, sunt sisteme care contrabalansează.”

Europa Liberă: Cât populism și manipulare e acum în Republica Moldova?

Dumitru Diacov: „Eu cred că noi trebuie să conștientizăm acest lucru, să recunoaștem că există foarte multe probleme și avem foarte mult de lucru. Principalul este ca odată ce se termină gâlceava politică, campaniile electorale, noi să avem posibilitate a doua zi să ne apucăm de lucru și să ne lăsăm loc pentru „Bună ziua!” cu colegii din interior și cu colegii de pe scena politică moldovenească, fiindcă mai devreme sau mai târziu un partid care este la guvernare pleacă în opoziție, noi am avut această experiență.”

Europa Liberă: Vă este frică să ajungeți în opoziție?

Dumitru Diacov: „Mie, personal, nu.”

Europa Liberă: Nu, Partidului Democrat?

Dumitru Diacov: „Bine, partidul am spus că partidu-i mare și sunt poate persoane care nu doresc sau sunt persoane care înțeleg acest lucru. Pentru acei care au trăit această experiență nu-i nicio problemă. Este posibilitate să te manifești și acolo, și acolo. Partidul care a trăit această experiență, sigur că este cu totul altfel, este mai curios să fie la guvernare, este mai doritor să fie la guvernare, mai nerăbdător să fie la guvernare ș.a.m.d., dar când ai trecut prin toate acestea...”

Europa Liberă: Dar de ce cu orice preț vrei să menții puterea?

Dumitru Diacov: „Fiindcă vrei să faci mai multe lucruri bune. Este o chestiune, înțelegeți? Partidul Democrat a avut 24 de mandate, cel mult, atunci în ’98, pe urmă – 12, 15, 16, 19 mandate, niciodată n-a avut 51 de mandate. Este o chestie fundamentală atunci când tu vii...”

Europa Liberă: Aveți o coaliție majoritară care a ajuns la numărul acesta de mandate.

Dumitru Diacov: „Bine, coaliție majoritară de scurtă durată, pe parcursul a doi ani de zile...”

Europa Liberă: Jumătate de mandat din actuala legislatură.

Dumitru Diacov: „Anul trecut s-a consumat pentru a liniști spiritele și în jurul nostru, și în interior și abia în 2017 a început partidul și guvernarea să lucreze din plin.”

Europa Liberă: Cum credeți că intră în istorie actuala legislatură?

Dumitru Diacov: „Eu cred că o să intre după rezultatele practice.”

Europa Liberă: Ce se va spune despre actualii deputați din Parlament?

Dumitru Diacov: „Anul acesta când noi vom numără bobocii, eu cred că o să fie și foarte multe lucruri practice care au fost realizate. Dvs. gândiți-vă: 800 de grădinițe de copii reparate, 1.600 km de drumuri. Bine, este un loc de bancuri...”

Europa Liberă: Dl Diacov, aici e problema cea mai mare – banii ăștia îs banii contribuabililor, dar Partidul Democrat peste tot merge și spune că PD-ul repară drumuri, PD-ul oferă spațiu locativ, PD-ul repară grădinițe, dar banii sunt publici.

Dumitru Diacov: „Păi da, dar PD-ul poartă toată răspunderea de ce se face în țară. Toată povara îi pe spatele PD-ului. PD-ul tot trebuie să găsească careva argumente și să spună că, uite, asta noi o facem. Au fost partide la guvernare, au fost partide la guvernare care au avut majorități constituționale...”

Europa Liberă: Partidul Comuniștilor...

Dumitru Diacov: „...și care n-au reușit să facă.”

Europa Liberă: Dl Voronin zice că doar pe timpul guvernării sale au fost făcute cele mai bune lucruri.

Dumitru Diacov: „Bine, o să treacă această perioadă și o să fim în stare să facem un bilanț: uite cât au făcut ăștia și cât au făcut ăștia; cât s-a făcut pe parcursul a zece ani de zile și cât s-a făcut într-un an. Și dacă aceste majorări de salariu care noi absolut clar am spus că la anul vor fi majorări de salariu care vor include toate categoriile de populație și vor fi majorări și la persoanele actuale.”

Europa Liberă: Mediul de experți spune că bani nu vor ajunge, pentru că nu este o dezvoltare economică.

Dumitru Diacov: „Bine, poate experții nu...”

Europa Liberă: Acum așa se spune că au fost strangulați agenții economici, Vama, Fiscul sunt strânși în ușă ca să adune cât mai mult.”

Dumitru Diacov: „Păi dar nu este datoria guvernării să facă ordine și la Vamă, și la Fisc, și peste tot locul? În America care este cea mai mare crimă? Dacă n-ai plătit un impozit, doi dolari dacă nu i-ai plătit, stai la pușcărie. Și în Republica Moldova trebuie să vină timpurile astea.”

Europa Liberă: Dar în Moldova nu mai există clasă de mijloc.

Dumitru Diacov: „De ce nu există?”

Europa Liberă: Există?

Dumitru Diacov: „Ia uitați-vă, uitați-vă, mergeți pe drumurile Moldovei, ieșiți în Chișinău, este imposibil să te miști cu mașinile. Asta ce merge clasa de sus sau clasa de jos merge cu mașinile?”

Europa Liberă: Clasa de sus.

Dumitru Diacov: „Clasa de mijloc. Clasa de sus îs 20 de mașini, îs 100 de mașini, îs 200 de mașini. Dar restul? Înțelegeți? Eu cred că... eu v-am spus de americanul pe care l-am întâlnit acum jumătate de an și care îmi spunea: „Dl Diacov, voi n-aveți idee cât v-ați mișcat înainte”.”

Europa Liberă: M-ați spus.

Dumitru Diacov: „Noi trăim aici...”

Europa Liberă: E bine asta s-o spună cetățenii aici, pe interior, când vine cineva din afară...

Dumitru Diacov: „Bine, vă mai spun un lucru. Eu când am venit în România în august ‘89, toți românii blestemau Ceaușescu ș.a.m.d.”

Europa Liberă: Ați mai spus cazul acesta.

Dumitru Diacov: „Acum în sondaje la aproape 23 la sută de români le pare rău, își aduc aminte de perioada lui Ceaușescu, spun că atunci a fost bine. Așa-i natura omului, omul ține minte că el era mai tânăr, era mai asta și-i pare că era mai bine.”

Europa Liberă: Regrete aveți?

Dumitru Diacov: „Da, sigur că am. 1.000 de regrete.”

Europa Liberă: Le spuneți data viitoare.

Dumitru Diacov: „Eu sunt om viu, eu încerc să fiu foarte conștient de ceea ce se face, ceea ce nu se face și sper foarte mult că noi o să ne mișcăm înainte, Republica Moldova o să devină parte a acestei Europe care este sigură, care este civilizată. Nu este posibil să fii atât...”

Europa Liberă: Relația cu Rusia cum va fi?

Dumitru Diacov: „Eu consider că trebuie să fie foarte constructivă, foarte deschisă. Rusia trebuie să știe că Republica Moldova dorește să meargă pe calea europeană.”

Europa Liberă: Iar pentru Moscova cel mai credibil politician din Republica Moldova rămâne a fi Igor Dodon?

Dumitru Diacov: „Bine, Moscova a prietenit și cu unul și cu altul, și cu cei din dreapta, nu dreapta-dreapta n-am avut la guvernare chiar așa, tot Partidul Democrat a fost mai aproape de guvernare. Moscova, Rusia nu are de gând să plece nicăieri și Republica Moldova n-o să trăiască, n-o să se ducă pe Marte sau pe Lună. Aici suntem. Noi trebuie să recunoaștem că Federația Rusă, că țările mari... America are interese în Republica Moldova, Uniunea Europeană are interese, dar Rusia să nu aibă interese? Dar noi nu trebuie să ne sfiim de chestia asta, noi trebuie să conștientizăm, noi trebuie să vorbim deschis. Federația Rusă are relații foarte bune cu Ungaria, care este membru NATO și al Uniunii Europene, cu Cehia, care este membru NATO și al Uniunii Europene. De ce Federația Rusă nu poate să aibă relații foarte bune cu un stat neutru, Republica Moldova, care este membru al Uniunii Europene? De ce nu?”

Europa Liberă: Și care are staționate trupele sale pe teritoriul Republicii Moldova?

Dumitru Diacov: „Trebuie de rezolvat și chestiunea dată, trebuie de rezolvat și chestiunea dată. Eu cred că atunci când Rusia va fi sigură în comportamentul Republicii Moldova și comportamentul Republicii Moldova va fi unul serios, dar nu să iasă un partid-două și... hai cu

Trebuie să fim conștienți: calea europeană este perspectiva dezvoltării Republicii Moldova, este viitorul copiilor și nepoților noștri. ...

tancurile și să facă că Rusia e așa, că Rusia e așa... Și Rusia, și Ucraina, și România sunt vecinii noștri. Bine, Rusia nu-i vecinul cu care avem frontieră, dar e aici și-i prezentă ș.a.m.d. Și atunci noi trebuie să fim conștienți: calea europeană este perspectiva dezvoltării Republicii Moldova, este viitorul copiilor și nepoților noștri.

Noi nu trebuie să ne rușinăm, nu trebuie să spunem chestia asta că socialiștii, dl Dodon, când era ministru al Economiei, era pro-european, fiindcă așa partidul și-a anunțat cursul de atunci al comuniștilor. Ce-l încurcă pe dl Dodon? Eu cred că el încearcă să-și mobilizeze o anumită parte a electoratului și de aici vine lozinca lui electorală, nu invers.”

Europa Liberă: Dar cine îl poate îmblânzi pe dl Dodon?

Dumitru Diacov: „Realitatea moldovenească.”

XS
SM
MD
LG