Alegerile europene din 23 – 26 mai vor avea mai multă importanță decât aceea de a reînnoi efectivele unui Parlament European cu număr incert de membri. În prezent, nimeni nu știe dacă numărul de eurodeputați va rămâne cel actual, de 751, socotind și britanicii, sau va coborî la 705.
Comisia Europeană a lui Jean-Claude Juncker, pe care el însuși o prezentase ca fiind Comisia ultimei șanse, s-a dovedit a fi doar sforțarea unui birocrat foarte talentat, dar în final de cursă a carierei, care anunțase că va da o nouă direcție și va reînnoi instituția după un deceniu de neoliberalism fără limite introdus cu forța în timpul celor două mandate ale precedentului președinte al Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso.
S-au dus vremurile in care președintele Comisiei Europene avea un rol foarte important în direcția politică a continentului, vremurile unui Jacques Delors, apropiatul lui Mitterrand, care avea rangul unui șef de stat și privit ca atare de omologii săi. Jean-Claude Juncker a încercat să redea o oarecare autonomie Comisiei Europene, total pierdută sub Barroso. Din păcate, funcționarea piramidală, o structură ierarhică în care Comisarii europeni precum majoritatea celor veniți din Europa de Est, cum e Corina Crețu, au fost menținuți sub tutela unor „supercomisari” desemnați din start, dintre care principalul este vicepreședintele Comisiei și candidatul la funcția de președinte, olandezul Frans Timmermans, a dus la o fărâmițare și o șubrezire și mai accentuată a atribuțiilor Comisiei.
După Sibiu, apoi după alegerile din 26 mai, va urma un ultim summit european românesc, în iunie la Bruxelles, la care cei 27 (fără Marea Britanie) vor decide cine va fi președintele viitoarei Comisii Europene.
