În acel moment, decizia de a convoca alegeri anticipate a fost văzută drept un mare risc: era foarte posibil ca extrema dreaptă să-și mențină avântul de la europene. Macron a mizat pe „bunul simț” al francezilor, care prin tradiție resping extrema dreaptă când pericolul e prea mare. Dacă nu - spera Macron - dreapta guvernantă măcar va arăta de ce este - sau nu este - în stare.
În ciuda tuturor sondajelor, coaliția de stânga Noul Front Popular a ieșit învingătoare dar nu a obținut o majoritate absolută în turul doi, organizat pe 7 iulie. La scurt timp după aceea, coaliția s-a fragmentat pe subiectul nominalizării viitorului prim-ministru.
Una peste alta, președintele Macron a hotărât să-l țină ca interimar pe premierul Attal până după Jocurile Olimpice, iar, după ce se încheie acest moment important pentru țară, să se întoarcă la luptele politice interne. „Armistițiul olimpic” a expirat duminică seară, scrie Le Monde, așa că a venit momentul pentru a alege un nou premier.
Cel mai devreme, o nouă nominalizare ar putea veni la jumătatea lunii august, la timp pentru finalul vacanței de vară, astfel ca noul guvern să-și înceapă treaba cu stabilirea bugetului pe anul viitor. Este un moment important, pentru că Parisul este în vizorul Uniunii Europene din pricina deficitului bugetar excesiv.
Stânga se ceartă, Macron îi refuză propunerile
În iulie, trei dintre partidele principale ale coaliției de stânga care a câștigat alegerile (Socialiștii, Verzii și Comuniștii) au declarat că o vor premier pe fosta diplomată Laurence Tubiana. Ea a fost consiliera fostului președinte socialist Francois Hollande și a condus negocierile Acordului de la Paris, din 2015, moment istoric pentru măsurile de combatere a schimbărilor climatice.
Însă La France Insoumise (LFI, Franța Nesupusă), alt partid din coaliție, poate cel mai de radical, consideră că Tubiana este prea centristă. LFI nu are încredere nici în centriștii lui Macron, care au ieșit pe locul doi în alegeri. Pe cont propriu, însă, coaliția de stânga nu poate forma un guvern, iar alianța lui Macron, Ensemble (Împreună) spune nu va coopera cu LFI.
Blocajul nu e doar politic, ci ține și de structura politică a statului francez; el este gândit pentru două partide, așa că este și mai greu atunci când trei formațiuni sau coaliții (în prezent, stânga, centrul și extrema dreaptă) încearcă să ajungă la compromis.
Bunăvoința lui Macron este importantă în acest caz, pentru că el este cel care trebuie să aprobe un premier din rândul coaliției majoritare - însă președintele s-a opus public dorinței coaliției de stânga de a forma un guvern, pe motiv că nu ar avea majoritatea necesară în parlament. Ea controlează doar 193 de locuri în Adunarea Națională, cu mult sub cele 289 necesare pentru o majoritate absolută.
În iulie, socialiștii au respins-o pe Huguette Bello, candidată la postul de premier care era susținută de ceilalți membri ai coaliției. Fosta parlamentară din partea comuniștilor este acum președinta consiliului regional din insulele Reunion. Ea a fost însă „blocată de socialiștii care au continuat să-și susțină președintele, pe Olivier Faure, pentru această poziție.
Care sunt posibilii candidați?
- Lucie Castets - propunerea coaliției de stânga
O nouă propunere a coaliției de stânga este Lucie Castets, care administrează finanțele Parisului din octombrie și a mai avut roluri importante în alte guverne. Atât primărița Parisului, Anne Hidalgo, cât și alți foști șefi din administrația publică o descriu pe Castets drept un tehnocrat competent. Castets a fost criticată, ce-i drept, pentru datoriile crescânde ale orașului, însă acestea sunt în linie cu problemele financiare ale Franței.
O altă problemă a lui Castets e că rămâne și acum relativ necunoscută. Un detaliu, despre care este greu de spus dacă ar fi sau nu important politic în Franța în general liberală: Castets a anunțat recent că este căsătorită cu o femeie. Dacă va fi aprobată, Castets ar fi al doilea premier LGBTQ al Franței, după Attal.
Însă Macron a respins provizoriu și această propunere, pe motiv că Lucie Castets n-ar putea strânge nici măcar toate voturile coaliției de stânga. El și-ar dori un premier tolerat și de stânga, și de dreapta, într-o stare cunoscută sub numele de cohabitation - coabitare, în care premierul și președintele provin din partide diferite.
- Candidații lui Macron
Macron a discutat deja despre câteva nume cu apropiații săi, fiind menționați Xavier Bertrand, Michel Barnier, Bernard Cazeneuve, Jean-Louis Borloo.
Bertrand este conservator și a fost ministru pe timpul președintelui Jacques Chirac. El se mândrește că a combătut cu succes ascensiunea extremei drepte în regiunea pe care o guvernează, în nordul țării.
Cazeneuve a mai fost premier pe timpul lui Francois Hollande, între decembrie 2016 și mai 2017. El ar fi o opțiune de stânga, care nu ține însă de coaliția Noului Front Popular, iar aceasta nu îl iubește pentru că a ieșit din Partidul Socialist în 2022, după alianța acelei formațiuni cu radicalii din LFI.
Atât Bertrand, cât și Cazeneuve s-au arătat interesați de a ocupa postul de prim-ministru.
Celelalte două opțiuni avute în vedere de Macron - potrivit presei - îl includ pe Michel Barnier, fost comisar european pentru piața internă și fost vicepreședinte al Partidului Popular European. El a fost și negociatorul-șef din partea UE pentru negocierile Brexit, declanșate de referendumul în care britanicii au decis în 2016 să iasă din Uniune. Jean-Louis Borloo a fost și el ministru, dar nu a mai deținut funcții publice de un deceniu.
Internauții francezi, glumind despre blocajul politic de la cel mai înalt nivel, sugerează ca pălăria-mascotă a Jocurilor Olimpice să fie noul premier al țării.
📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te
