Linkuri accesibilitate

Edouard LOUIS. Sfârşitul lui Eddy Belleguele


Să-ţi faci intrarea în literatură sub un nom de plume oarecare, trecându-ţi adevăratul nume (şi ce nume!!!), pe post de personaj, în titlul cărţii, asta da operaţiune de marketing – la 22 de ani, francezul Edouard Louis debutează cu romanul Sfârşitul lui Eddy Belleguele, Litera, 2018, iar succesul este unul răsunător.

„În sat nu era important doar să fii un dur, ci şi să ştii să faci din băieţii tăi nişte duri. (…) iar tata urma să facă la fel, (…) cu numele de familie pe care mi-l transmitea, Belleguele, (…) un nume de dur” – asta, în intenţie (paternă; nu că mama ar rămâne mai prejos: „Într-o lume în care valorile masculine erau de prim rang, chiar şi mama spunea despre ea: Sunt coioasă, nu mă las fraierită), căci realitatea (fiului) e cu totul alta: „Pregătindu-mă în fiecare dimineaţă în baie, îmi repetam neîntrerupt această propoziţie: Azi voi fi un dur (şi plâng când scriu aceste rânduri; plâng pentru că mi se pare ridicolă şi hidoasă această propoziţie, care m-a însoţit timp de câţiva ani şi care a fost întru câtva, nu cred că exagerez, în centru existenţei mele).” Totul în viaţa lui Eddy e altfel decât şi-ar fi dorit ai casei – „E un tip sau ce dracu? De ce? De ce e aşa? Nu l-am crescut totuşi ca pe o fată, l-am crescut ca pe ceilalţi băieţi. Mama dracului!” –, şi chiar el însuşi, iar faptul că mai şi conştientizează că „eram în realitate o fată într-un corp de băiat” nu-i uşurează suferinţele: „Faptul de a iubi băieţi transforma total raportul meu cu lumea, mă determina să mă identific cu valori care nu erau cele ale familiei mele” – asta în condiţiile în care „Crima nu era să faci, ci să fii [poponar]. Şi mai ales să pari că eşti”.

Din multele scene de cruzime adolescentină, aleg una mai soft, dar suficient de grăitoare pentru universul satului din Picardie: „Roşcatul înalt şi cel cu spatele încovoiat îmi dau o ultimă lovitură şi pleacă brusc, începând să vorbească imediat despre altceva. Fraze de zi cu zi, insipide – această contrastare mă rănea: contam mai puţin în viaţa lor decât contau ei în a mea.” Va fi în stare să se revanşeze vreodată? Romanul însuşi este un răspuns, dacă nu chiar – cu majusculă! – Răspunsul.

1 iulie ’19

* Opiniile exprimate în acest material aparțin autorului și nu sunt neapărat ale Europei Libere.

Emilian GALAICU-PĂUN (n. 1964 în satul Unchiteşti, Floreşti, din Republica Moldova).

Redactor-şef al Editurii Cartier; din 2005, autor-prezentator al emisiunii Cartea la pachet de la Radio Europa Liberă; redactor pentru Basarabia al revistei „Vatra“ (Târgu Mureş).

Cărţi publicate:

(POEZIE) Lumina proprie, 1986; Abece-Dor, 1989; Levitaţii deasupra hăului, 1991; Cel bătut îl duce pe Cel nebătut, 1994; Yin Time, 1999 (trad. germană de Hellmut Seiler, Pop-Verlag, 2007); Gestuar, 2002; Yin Time (neantologie), 2004; Arme grăitoare, 2009; A-Z.best, antologie, 2012; Arme grăitoare, ediţie ne varietur, 2015; A(II)Rh+eu / Apa.3D, 2019;

(ROMAN) Gesturi (Trilogia nimicului), 1996; Ţesut viu. 10 x 10, 2011 (trad. engleză de Alistair Ian Blyth, Living Tissue. 10 x 10, Dalkey Archive Press, SUA, 2019);

(ESEU) Poezia de după poezie, 1999; Cărţile pe care le-am citit, cărţile care m-au scris, 2020;

(TRADUCERI) Jean-Michel Gaillard, Anthony Rowley, Istoria continentului european, 2001; Robert Muchembled, Oistorie a diavolului, 2002;Mario Turchetti, Tirania şi tiranicidul, 2003; Michel Pastoureau, O istorie simbolică a Evului Mediu occidental, 2004; Michel Pastoureau, Albastru. Istoria unei culori, 2006; Michel Pastoureau, Ursul. Istoria unui rege decăzut, 2007; Roland Barthes, Jurnal de doliu, 2009; Edward Lear, Scrippius Pip, 2011; Michel Pastoureau, Negru. Istoria unei culori, 2012.

Prezent în numeroase antologii din ţară şi din străinătate.

Opiniile autorului nu reflectă, neapărat, poziția Europei Libere.

XS
SM
MD
LG