Linkuri accesibilitate

Candidații care au criticat starea de lucruri din Justiţie au primit cele mai puține voturi


Urnele de vot la Adunarea generală a judecătorilor
Urnele de vot la Adunarea generală a judecătorilor

Alegerea membrilor CSM din Moldova.

Judecătorii au ținut vineri o adunare extraordinară la care au ales șase membri noi în Consiliul Superior al Magistraturii. Mai bine zis, total noi sunt mai puțini - în câteva cazuri au fost acordate numai mandate noi unor membri vechi. Candidații care au criticat conducerea justiției au primit cele mai puține voturi și au pierdut.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:04:17 0:00
Link direct


Judecătorii i-au reales azi în funcție de membri ai Consiliului Superior al Magistraturii pe Victor Micu, Nina Cernat și Dorel Musteață. Aceștia, dar și ceilalți noi aleși, Petru Moraru, Alexandru Gheorghieș și Anatolie Galben au fost candidați propuși de Curtea Supremă de Justiție, curțile de apel Chișinău și Bălți și Judecătoria Chișinău. Prin urmare, toți au fost înaintați de colective de judecători - lucru care a reprezentat un avantaj, anticipau experții. Doar doi dintre candidați Viorica Puica și Gheorghe Balan s-au înscris personal, ei fiind și cei care au pierdut competiția.

Viorica Puica
Viorica Puica

De altfel, aceștia au fost unicii care au criticat sistemul judecătoresc și felul în care a funcționat Consiliul Superior al Magistraturii. Vorbindu-le magistraților înainte de demararea procesului de vot, Viorica Puica a spus că CSM-ul are nevoie de membri vocali care să poată garanta efectiv independența sistemului judiciar:

„Noi nu putem vorbi de o independență a justiției atunci când Consiliul Superior al Magistraturii stabilește o practică de a concedia judecători în baza avizelor consultative ale SIS-ului sau dă acordul de a intenta dosare penale pentru apreciere de probe și interpretarea legii. Uneori mi se creează impresia că cineva intenționat dorește să introducă frică în judecători ca să ne poată manipula.”

Iar judecătorul Gheorghe Balan a deplâns persecutarea magistraților și lipsa de reacție din partea breslei:

„Este grav că pe perioada mandatului, deja a fostului CSM, cu regularitate au fost „răstigniți” unii colegi incomozi acestui sistem. Dar faptul că judecătorii nu-și respectă jurământul asumat la investirea în funcție și nu se împotrivesc acestui dezmăț instituționalizat, este o catastrofă.”

Cel mai recent caz în care organizații ale societății civile au invocat nevoia solidarizării corpului judecătoresc și au cerut CSM-ului să asigure independența magistraților este cel al Domnicăi Manole, care în luna iulie a fost declarată de Consiliul Superior al Magistraturii incompatibilă cu funcția de judecător. Asta după ce tot CSM-ul și-a dat acordul de pornire a urmăririi penale a magistratei, la solicitarea procurorilor.

Victor Micu
Victor Micu

Președintele CSM Victor Micu, reconfirmat astăzi în funcție de membru nu a răspuns criticilor, însă a punctat și el nevoia unui front comun în cadrul corpului judecătoresc:

„Sunt de acord și respect dreptul la opinie. Eu vreau să vă spun că Consiliul Superior al Magistraturii, care a fost anterior și care va fi, cel mai important este să consolideze independența în justiție, sunt de acord. În primul rând să fim foarte uniți, asta este foarte important.”

Într-o declarație comună, mai multe organizații ale societății civile atrăgeau atenția că lipsește un concurs veritabil, atunci când pentru cele șase locuri vacante concurează doar 8 magistrați. Consilier juridic în cadrul Centrului de Resurse Juridice, Ion Guzun susține că rezultatul alegerilor arată că judecătorii nu sunt gata să facă schimbări în sistem, iar temerile experților au fost confirmate:

„Una dintre îngrijorările pe care noi le-am menționat - lipsa de concurenți și de candidați mai mulți din partea judecătorilor de la Curtea Supremă de Justiție și Curtea de Apel, ceea ce astăzi am văzut, de fapt era un rezultat destul de previzibil. În partea ce ține de judecătorii din judecătorii, vedem faptul că au fost niște voturi și pentru alți candidați decât acei care au fost favoriți. Vedem totuși cât de importantă este mobilizarea candidaților care au fost propuși de colectivele de judecători, ceea ce și le-a asigurat numărul net mai mare de voturi.”

Spre deosebire de precedentele alegeri ale membrilor CSM, din 2013 și 2014, în cazul celor din acest an experții au semnalat un nivel scăzut de transparență atunci când au fost înaintați candidații, dar și ulterior, programele lor de activitate fiind publicate doar cu câteva zile înainte de adunarea judecătorilor.

  • 16x9 Image

    Tamara Grejdeanu

    Sunt parte din echipa Europei Libere din 2012 și în cei mai mulți ani de când sunt aici am povestit la radio despre oameni și preocupările lor, am scris despre educație, justiție și drepturile omului. În 2022 am trecut în departamentul digital și alături de cei mai faini colegi, sper că facem o treabă bună la moldova.europalibera.org.

Previous Next

XS
SM
MD
LG