Potrivit agenției de mediu a Germaniei, viața produselor electronice este din ce în ce mai scurtă. În 2004, 3,5% dintre produse se aruncau în primii cinci ani de folosință. Cifra a crescut în 2013 la 8,3%. În medie, un telefon mobil „rezistă” acum între doi și trei ani.
Odată ce decizia UE va fi aprobată de către miniștrii statelor membre, producătorii vor fi obligați să ofere servicii de reparație ale bunurilor vândute chiar și după finalul perioadei de garanție, în timp util și la prețuri accesibile. Potrivit Coaliției Right to Repair, un preț rezonabil pentru o reparație ar trebui să fie sub 30-40% din prețul original al produsului.
În prezent, instalatorii înșiși avertizează de obicei clienții că după a doua-treia vizită de-a lor la mașini de spălat, de pildă, este mai profitabil să cumperi una nouă.
În baza regulilor noi, până vor aștepta reparația bunului, consumatorii vor putea împrumuta un altul de la producător sau pot să aleagă unul recondiționat, dacă al lor nu mai poate fi reparat. Garanția unui produs se va extinde cu un an după ce a fost reparat.
Regulile se aplică produselor considerate prin legislația europeană a fi „reparabile”: mașini de spălat, uscătoare, mașini de spălat vase, frigidere, televizoare, mașini de sudat, aspiratoare, servere, telefoane, tablete și bateriile din bicicletele sau scuterele electrice.
- Te-ar putea interesa și: De Ziua Pământului, activiștii vor să pună capac plasticului
Nu sunt incluse în această lege sistemele de aer condiționat, mașinile de cafea, consolele de jocuri video, fiere de călcat, prăjitoare de pâine, boxe, căști, uscătoare sau plăci de păr, uneltele de grădinărit și multe altele.
Lista de produse reparabile va fi extinsă gradual în următorii ani. UE își propune în baza unei legi a ecodesignului să aplice cerințele de reciclabilitate și „reparabilitate”, în grade diferite, în funcție de natura produselor, la aproape toate bunurile puse în vânzare (desigur, cu excepția alimentelor).
Decizia privind „dreptul la reparare” luată în ultimul plen reunit al PE din acest mandat, a fost aprobată cu 584 de voturi pentru, 14 abțineri și doar trei voturi împotrivă. Țările UE vor avea la dispoziție doi ani pentru a transpune directiva în legislația națională.
În fiecare țară, autoritățile vor trebui să ofere fonduri pentru reparații, să desfășoare campanii de informare sau să ofere cursuri de reparare. Autoritățile europene vor încuraja și inițiative de tipul Repair Cafe, în care comunitatea locală se strânge pentru a repara gratuit lucruri împreună, cu materiale și unelte puse la dispoziție de organizatori și cu ajutorul meșterilor sau cunoscătorilor.
Între timp, va fi creat și un site unde consumatorii din întreaga Uniune Europeană vor putea găsi ateliere locale de reparații sau vânzători de bunuri recondiționate.
Coaliția Right to Repair, care a susținut această idee până a devenit lege, spune însă că nu este suficient de ambițioasă și nici suficient de rapidă.
„Avem câteva reguli îmbunătățite pentru unele produse. Însă viteza cu care extragem materiale noi din natură este dezastruoasă și trebuie să încetinim. Nu avem timp să o luăm produs cu produs și incremental”, consideră Cristina Ganapini, coordonatoarea coaliției.
Dreptul la reparare versus învechirea plănuită
Învechirea plănuită, cunoscută în engleză drept planned obsolescence, se referă la faptul că producătorul creează un bun care nu poate fi reparat odată ce se strică. Astfel, consumatorul trebuie să cumpere un produs nou, în loc să-l trimită la reparat sau să-i schimbe una dintre piese. Producătorii creează astfel o cerere falsă, „stimulând impulsul de a cumpăra”, care le asigură profituri continue.
Unul dintre primele produse gândite astfel, pe vremea pe când electronicele încă erau reparabile, sunt ciorapii de nylon, care se rup ușor și nu pot fi reparați. Pentru că, de fiecare dată când se rupeau, femeile cumpărau altă pereche, generând astfel profit, producătorii nu au încercat să producă ciorapi mai rezistenți. Alte produse care se învechesc „plănuit” sunt becurile și bateriile.
Principiul a fost transferat electronicelor mai mari, care încet-încet nu mai aveau piese care puteau fi scoase și înlocuite. Chiar dacă ideea există de aproape 100 de ani, în ultimul deceniu a ajuns la un nivel „îngrijorător”, conform comitetului economic al UE, care a cerut încă din 2013 o interdicție totală a produselor cu învechire plănuită în UE.
Acum doar 10-15 ani, telefoanele mobile încă aveau carcase care puteau fi desfăcute, permițând accesul la baterie - adesea piesa cea mai problematică, care se umfla sau se descărca din ce în ce mai repede, dar care putea fi scoasă și înlocuită ușor. Acum, un telefon care se poate deschide este o raritate atât de mare încât o singură firmă oferă un telefon cu piese ce pot fi schimbate, gândit să reziste un deceniu.
Pe lângă problemele cu piesele de schimb și posibilitatea de a desface un produs, mai este și partea de software. Mulți producători folosesc lacăte digitale în software-urile dispozitivelor, șuruburi incompatibile, sau nu publică manualele de reparare. Altele pun clauze ascunse prin care consumatorii se angajează la a nu-și repara produsele.
Unele telefoane - Apple a fost un caz faimos - nu mai primesc update-uri de sistem după un anumit moment, sau nu mai pot duce noile sisteme de operare, pentru a împinge consumatorii să cumpere un produs nou.
Noua lege scoate portițele prin care producătorii ar putea descuraja reparațiile, precum prețurile prea mari sau piese de neînlocuit. Mai mult, producătorii nu vor mai putea obiecta la repararea unui produs care a avut deja reparații făcute de alte firme non-afiliate sau cu piese la mâna a doua, ci vor trebui să înceapă să vândă piese de schimb.
- Te-ar putea interesa și galeria foto: Frumusețea pângărită a Bosniei: Râul de smarald, sufocat din nou de plastic
Învechirea plănuită nu este populară în rândul europenilor, care preferă produse care au șanse să dureze mai mult și sunt dispuși să plătească pentru calitate și durabilitate.
Inițiatorii acestei legi spun că europenii vor economisi 176 de miliarde de euro în următorii 15 ani dacă vor putea repara produsele stricate, în loc să fie nevoiți să le înlocuiască. Ar înflori și sectorul reparațiilor, creând mii de slujbe în întreaga UE.
Efectul asupra mediului va fi, la rândul său, major. Dreptul la reparare va scuti planeta de emisiile a 18 milioane de tone de dioxid de carbon, precum și de multe materiale precum plastic, metal și circuite aruncate degeaba. În Uniunea Europeană, produsele încă viabile aruncate în fiecare an generează 35 de milioane de tone de deșeuri. Mai mult, 4,8 milioane de tone de deșeuri electronice sunt aruncate neadecvat în fiecare an.
Pentru multe dintre aceste dispozitive, impactul cel mai mare asupra mediului nu vine din utilizare - ci din fabricare. Între 85 și 95% din amprenta de carbon a unui telefon vine din producție. Recent, comunitatea globală a aflat despre criza umanitară din Congo, unde sute de mii de oameni (dintre care, cel puțin 60.000 de copii) lucrează în condiții de sclavie pentru a mina cobaltul folosit în bateriile din telefoane, laptopuri, mașini electrice și alte dispozitive electronice.
Oricât de ușor ar fi consumatorului să arunce un telefon stricat, resursele necesare pentru a-i pune un telefon în mână au fost majore.
📰 Europa Liberă este și pe Google News
