Linkuri accesibilitate

Elif SHAFAK. Cele trei fiice ale Evei


„O fascinantă explorare a credinţei şi prieteniei…” (The Independent)

„– Trei tinere musulmane la Oxford! Păcătoasa, Credincioasa şi Nehotărâta.

S-a lăsat o clipă de tăcere până când Mona şi Peri şi-au dat seama ce epitet îi revine fiecăreia” – acesta-i nodul (gordian, pentru una din ele) în care se întâlnesc firele naraţiunii în Cele trei fiice ale Evei, de Elif Shafak, Polirom, 2017, „roman magistral [care] pendulează între Istanbul şi Oxford, într-o fascinantă explorare a credinţei şi prieteniei…” (The Independent)

Suprapunere de planuri temporare şi spaţiale – Istanbul 2016, cu plonjări în Istanbulul anilor ’80, versus Oxford 2000-2002 –, romanul înaintează cu două viteze, a prezentului imediat dând buzna în viaţa eroinei, o femeie trecută de 30, soţie şi mamă a trei copii, şi – în marşarier – a trecutului ce revine, pas cu pas, pe cât de promiţător la început: „Peri s-a simţit cuprinsă de un val de entuziasm. Ar putea să arunce în acel amestec dragostea ei pentru cărţi, melancolia ei îndărătnică şi ar putea să adauge şi spiritul înfrânt şi carnea chinuită ale fratelui ei mai mare, blasfemiile şi patimă pentru băutură ale tatălui, rugăciunile şi mâinile sângerânde ale mamei, furia clocotitoare a celuilalt frate al ei şi să le contopească pe toate în ceva solid, sigur, deplin?”, pe atât de devastator pe final: „Fusese o mare greşeală să se încurce cu Peri. I-a stârnit interesul faptul că o fată atât de tăcută şi retrasă avea (…) o dispută personală cu Dumnezeu, iar asta îl atrăsese”. Şi de unde iniţial profesorul Azur i se arată într-o lumină orbitoare: „În prezenţa lui, Peri se simţea desăvârşită, neîmpărţită, ca şi când ar fi existat până la urmă un alt fel de a privi lucrurile – diferit şi de al tatălui său, şi de al mamei. (…) Alături de Azur putea să îmbrăţişeze nenumăratele faţete ale fiinţei care era şi să fie mereu bine-venită”, tocmai ea devine motivul căderii lui în dizgraţie, după ce că – mai nehotărâtă ca niciodată! – „Ea, Peri, Nazperi, Rosa, Şoarece, n-avea să depună mărturie. Nici acum, nici mai târziu. (…) Trebuiau să treacă ani buni până să-şi dea seama că pasivitatea ei contribuise activ la distrugerea omului pe care-l iubea. Când îl trădase pe Azur, trădase adevărul”.

Povestitoare pursânge (în acest sens, Orientul are o lungă tradiţie – de la 1001 de nopţi la în-Nobel-atul Ohran Pamuk), turcoaica Elif Shafak ştie să te ţină cu sufletul la gură; cele 400 de pagini se citesc dintr-o răsuflare, şi încă ar fi avut de unde continua, de vreme ce „Peri deschise uşa dressingului şi păşi afară”.

18 februarie ’19

XS
SM
MD
LG