Linkuri accesibilitate

Erorile statului în relația cu biserica și cu cadrele medicale


Relația biserică-stat pe timp de pandemie este unul din subiectele rubricii retrospectiva săptămânii politice dezbătute cu directorul agenției de știri IPN Valeriu Vasilică și corespondentul Deutsche Welle la Chișinău, Vitalie Călugăreanu.

Erorile statului în relația cu biserica și cu cadrele medicale
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:04:18 0:00
Link direct



Autoritățile statului au îndemnat capii Mitropoliei Moldovei să nu oficieze slujbe de Paște și să nu admită aglomerație de oameni. Au și venit cu soluții care ar înlocui tradiția de a sfinți cozonaci și ouă în Noapte Învierii.

Pentru mulți analiști și comentatori politici guvernanții nu ar fi foarte fermi în relația cu biserica atunci când amenință cu amenzi, drept dovadă ar fi organizarea aducerii Focului haric de la Ierusalim, care în acest an, din cauza măsurilor anti-epidemice, va fi luat de pe aeroport, fără ca să calce cineva în Țara Sfântă. Relația biserică-stat pe timp de pandemie este unul din subiectele rubricii retrospectiva săptămânii politice.

De sărbătorile pascale riscurile de contaminare cu noul coronavirus cresc, sunt poate cele mai mari pe durata pandemiei în Republica Moldova, consideră directorul agenției de știri IPN Valeriu Vasilică, asta în ciuda faptului că decidenții politici au ajuns la o înțelegere cu conducătorii Mitropoliei Moldovei de a amâna Paștele Blajinilor.

Valeriu Vasilică
Valeriu Vasilică

Conform tradițiilor, creștinii vor vrea să meargă să sfințească cozonaci, ouă, miel și alte bucate. În satele mici și medii li s-a recomandat preoților să-și pună măști și mănuși și să meargă după liturghia din Noaptea de Înviere pe la porțile creștinilor unde vor sfinți aceste merinde. În comune și orașe acest lucru nu se poate întâmpla, iar unii preoți au recunoscut că vor respecta ritualul, doar că-l vor face în drum, nu în curte. Replica celor de la putere a fost blândă, după părerea unor comentatori și jurnaliști, printre ei și Valeriu Vasilică, alimentând speculațiile că statul nu poate asigura condiții egale în fața legii și nici îndeplinirea strictă a cerințelor epidemiologice. Cu ce consecințe, se va vedea peste două săptămâni.

Această pandemie a scos în evidență o relație nefirească, de subordonare a statului față de biserică

Valeriu Vasilică: „După mine, această pandemie a scos în evidență o relație nefirească, caracteristică nouă, o relație de subordonare a statului față de biserică. Această cochetărie politică se vede în mod special în campaniile electorale. Eu înțeleg că decidenții politici, nu doar actualii, au fost totdeauna într-un fel cu mâna întinsă în fața înaltelor fețe bisericești, care, în virtutea disciplinei foarte rigide din interiorul bisericii, asigurau politicienilor suport electoral considerabil, sigur și nu foarte scump”.

Aproape 400 de lucrători medicali vor primi îndemnizația promisă de 16 mii de lei după ce s-au infectat cu Covid-19. Ministerul de Finanțe a anunțat că a alocat șase milioane de lei în acest sens. Decidenții politici și-au atras critici, în primul rând, din partea celor din sistemul de sănătate, după ce au spus că marea majoritate a medicilor, asistentelor medicale sau angajați de la salvare s-ar fi contaminat în afara orelor de lucru. Pe de altă parte, managerilor din sănătate li s-a reproșat că nu au asigurat lucrătorii medicali cu echipament de protecție și chiar nu ar dori să facă mai multe teste de teama de a nu rămâne cine să acorde ajutor.

Pentru corespondentul Deutsche Welle la Chișinău, Vitalie Călugăreanu faptul că un sfert de numărul de cazuri confirmate de coronavirus sunt lucrători medicali, dintre care patru decese, ar spune totul despre felul cum guvernanții gestionează această criză.

„Situația legată de acea indemnizație pentru medicii infectați le-a jucat festa, din punctul meu de vedere, guvernanților, chiar dacă cineva din politicienii din coaliția de guvernare a încercat să capitalizeze politic această situație. Mă refer la Pavel Filip, care a declarat că: «Iată, datorită faptului că noi am intervenit pe lângă prim-ministrul Ion Chicu această problemă s-a rezolvat». Și în general eu cred că guvernul comite erori peste erori în ceea ce privește atitudinea față de medici. Nu știu care sunt raționamentele, dacă e vorba de delăsare sau lipsă de resurse, dar ceea ce se întâmplă nu este ok și, din punct de vedere politic, acest guvern va fi taxat pentru această iresponsabilitate de care dă dovadă”.

Vitalie Călugăreanu
Vitalie Călugăreanu

La capitolul atenuării consecințelor economice cauzate de perioada de carantină președintele Igor Dodon a anunțat facilități la acordarea împrumuturilor pentru agenții economici care vor vrea să ia credite pentru a acorda salarii. O mișcare care îi favorizează pe antreprenorii foarte mari, susțin mai mulți economiști. Jurnalistul Vitalie Călugăreanu întrevede calcule electorale aici și pornind de la acest caz, precum și de la faptul că statul nu reușește să aibă grijă de medici le sugerează concetățenilor să respecte recomandările medicilor, să stea acasă de Paște, luându-și măsuri suplimentare de precauție, fără să aștepte minuni din partea altora.

Previous Next

XS
SM
MD
LG