Sintagma din titlu aparţine regretatului Viorel Mardare, alias Posmotrel (7 octombrie 1981 – 9 martie 2019), şi am prelevat-o (ierte-mi-se termenul medical) dintr-un text „scris cu limbă de moarte”, din 10 august 2018, care începe chiar aşa:
„Poate Bojica mi-a trimis năpasta asta ca să holbez oleacă ochii.
Şi să vă văd pe toţi aşa: frumoşi, cu suflet mare.
Şi să vă mulţumesc din suflet pentru toate, tuturor”.
Pe 9 martie 2019, Viorel Mardare a închis ochii, răpus de boală; ce păcat că n-a mai apucat „să vă vadă pe toţi: frumoşi, cu suflet mare”, cei care aţi venit în seara zilei de joi, 20 aprilie, la Librăria din Centru din Chişinău, la lansarea cărţii sale Aşa erau timpurile, Antologie şi note de Dorin Onofrei, Cartier, 2023.
Fiindcă puteţi urmări această lansare deschizând link-ul de mai jos, n-am să vă repovestesc ce-au zis vorbitorii (în ordinea intrării): Dumitru Alaiba, Viorica Meşina, Andrei Ciubotaru, Nata Albot şi, pe final, fără a fi trecut pe afiş, şi Sergiu Prodan; nu pot însă să nu citez un mic fragment din textul de pe coperta a patra, semnat de Marcel Spătaru: „Viorel Mardare scria rar. Scria încet, măsurat. Avea simţul cuvintelor. (…) Scrierile lui sunt o cronică vibrantă a primelor două decenii ale mileniului nostru, o frescă reprezentând vicii şi virtuţi…”.
Despre virtuţi, eu zic să le cultivăm, şi mai puţin să le zornăim; aşa că tot despre vicii să facem vorbire, citând in extenso un text de Viorel Mardare, chiar textul ce dă titlul cărţii:
* * * * * * *
Aşa erau timpurile…
„Așa erau timpurile” este un leac național. Scuza universală care blochează remușcările și justifică mârșăviile făcute de-a lungul vieții.
Timpurile sunt întotdeauna la fel. Timpurile pot deveni mai tensionate, mai grele, mai strașnice – din cauza unei armate imense de executanți, pentru care „așa sunt timpurile”.
Stalin ar fi fost un clovn fără zecile de milioane de turnători, trădători și milițieni, care, pentru că „așa erau timpurile”, turnau, trădau, arestau și împușcau. Pe bunicul tău, pe fratele străbunicului tău, pe tatăl tău nu i-a deportat Stalin. I-au deportat vecinii, frații, verișorii sau chiar feciorii lor. Scriind anonime. Pentru că „așa erau timpurile”, pentru că „aveau familie, aveau copii de hrănit și de crescut”.
Pilonii celor mai odioase regimuri sunt oamenii care au familii de hrănit și de crescut și pentru care timpurile în care trăiesc sunt „așa”. Hrana familiei și crescutul copiilor, cu vremea, se extind în moft: crescutul copiilor poate însemna odihnă la „Artek” sau odihnă pe Maldive, școală la MGIMO sau școală la Londra, o Volgă la scară sau un Lexus la vilă.
Toate, cu prețul turnării, trădării și umilirii altor oameni (care au și ei, ca să vezi, copii de crescut). Toate, cu o singură scuză: AȘA SUNT TIMPURILE.
Câți aprinși patrioți și mari unioniști din politica noastră se pot lăuda că nu au fost membri de partid, că nu au strălucit la întruniri comsomoliste, că nu au turnat la KGB? Pe fruntea lor scrie același lucru: „Așa erau timpurile”.
Așa erau timpurile când plângeau în ’53 că li s-a dus tătuca în neant, așa erau timpurile când jurau credință lui Lenin, așa erau timpurile când și-au turnat primul coleg de facultate pentru o cameră mai bună la cămin sau ca să-și pârlească burta sub gingașul cer al Ialtei. Așa erau timpurile când l-au acuzat unanim pe tătuca, așa erau timpurile când cădea Soiuzul, așa erau timpurile când semnau Declarația de Independență, așa erau timpurile pe vremea Frontului Popular și tot așa erau timpurile pe vremea comuniștilor, așa sunt timpurile și acum. Ei trăiesc timpuri grele, timpuri „așa”.
* * * * * * *
Revenind la sintagma din titlu, ei bine sub acest slogan – „Eu nu credeam că există atâta dragoste în jur” – se vor desfăşura Zilele Literaturii Române la Chişinău, pe 17-20 mai curent, în cadrul cărora se va proiecta un scurt documentar in memoriam Viorel Mardare.
